Totul despre vaccinarea antigripală în farmacie. Traseul pacientului pas cu pas

0
Publicat:

Ne aflăm în plin sezon de vaccinare antigripală, iar imunizarea se poate face atât în cabinetul medicului de familie, cât și în farmaciile autorizate să efectueze vaccinare. Însă, anul acesta, vaccinul se cumpără exclusiv din farmacii, dar la jumătate de preț, cu trimitere de la medicul de familie.

Vaccinarea antigripală se poate face numai în farmaciile autorizate de Ministerul Sănătății
Vaccinarea antigripală se poate face numai în farmaciile autorizate de Ministerul Sănătății

„Este vorba despre un program-pilot demarat în contextul în care, în România, rata de acoperire vaccinală este în scădere. Autoritățile încearcă, practic, să aducă vaccinul antigripal cât mai aproape de români, să-l facă și mai accesibil celor care poate ar dori să se imunizeze, dar, din diferite motive, nu ajung la medic“, a explicat Florina Bonifate, secretar general în cadrul Colegiului Farmaciștilor din România.

Totul începe cu o programare la medic

Pentru a ne vaccina antigripal, în primul rând trebuie să ne facem o programare la medicul de familie. După un consult de rutină, pe baza cardului de sănătate, acesta ne va elibera o rețetă cu care vom merge la farmacie să achiziționăm vaccinul. „Pacienții cu vârste între 45 și 65 de ani, fără boli cronice, vor putea cumpăra vaccinul la jumătate de preț“, a declarat medicul de familie Eugeniu Popescu Garotescu. „Există însă câteva categorii de persoane care au gratuitate: copiii între șase luni și 19 ani, femeile gravide, persoanele peste 65 de ani, dar și pacienții cu boli cronice, oncologice, boli autoimune, malformații congenitale, cei care au efectuat un transplant sau prezintă infecție cu HIV/SIDA“, mai spune medicul. „În cazul pacienților care beneficiază de compensare și gratuitate, medicii de familie trimit, din acest an, către Casa de Asigurări de Sănătate o rețetă electronică. Pe baza acestei rețete, Casa decontează parțial sau total vaccinul“, a mai spus dr. Garotescu.

Cât costă vaccinarea

Cine dorește să se vaccineze antigripal în farmacie trebuie să îndeplinească o condiție: să nu se afle la primul vaccin antigripal. Motivul? Nu se știe cum ar putea reacționa organismul unei persoane care nu s-a imunizat antigripal niciodată. Ar putea dezvolta șoc anafilactic. „Farmacistul este pregătit pentru astfel de situații. Are antidotul, știe cum să procedeze. Însă, dacă putem preveni, haideți s-o facem. Prin urmare, dacă omul nu s-a vaccinat până acum, însă dorește s-o facă, trebuie să se ducă la medicul de care aparține“, a declarat Ana Crupariu, reprezentant al Colegiului Farmaciștilor din România.

Odată ce s-a îndeplinit această condiție, pacientul va consulta lista farmaciilor autorizate unde poate face imunizarea. Aceasta este publicată pe site-ul Ministerului Sănătăţii, și poate fi consultată aici , pe site-ul Colegiului Farmaciştilor din România www.colegfarm.ro, precum şi pe site-ul www.serviciifarmaceutice.ro.

„Farmaciile autorizate îndeplinesc toate condițiile. Dispun de un spațiu adecvat pentru vaccinare, au personal instruit la cursuri de formare organizate în opt Universități de Medicină și Farmacie din țară. Aceste cursuri sunt periodice și durează 5 zile“, a explicat Ana Crupariu. Cât despre manopera vaccinului, aceasta se plătește. „Serviciul de vaccinare în farmacie are un cost. Manopera poate ajunge până la 40 de lei. Banii sunt achitați de pacient indiferent că beneficiază sau nu de rețetă compensată. La anul, cel mai probabil, sperăm ca manopera să fie decontată de Casa de Asigurări de Sănătate“, a declarat și Florina Bonifate.

Instruiți să facă față situațiilor critice

În farmacie, pacientul completează un formular cu privire la starea de sănătate actuală și istoricul medical. Vaccinarea se efectuează într-un spațiu special amenajat. „După injectare, pacientul rămâne încă 15 minute sub supraveghere, în cazul în care există efecte adverse“, a mai explicat Ana Crupariu. „Iar dacă există, farmacistul este în măsură să acorde primul ajutor și să cheme ambulanța“, a mai spus specialistul. „În unitățile acreditate există o trusă de prim-ajutor care conține inclusiv adrenalină, pentru situațiile în care un pacient ar suferi complicații. Există un protocol bine stabilit, iar farmaciștii sunt instruiți în acest sens“, a completat și Florina Bonifate.

Medicul de familie Eugen Popescu Garotescu recomandă vaccinarea la cabinet
Medicul de familie Eugen Popescu Garotescu recomandă vaccinarea la cabinet

Cine dorește să se vaccineze la medicul de familie cumpără vaccinul din farmacie, iar apoi se întoarce cu el la cabinet. „Serul trebuie păstrat la temperaturi între 4 și 8 grade Celsius, într-o geantă frigorifică. Mi se pare mai complicat față de anii trecuți pentru că atunci aveam noi controlul calității vaccinului, în sensul că îl țineam noi în frigidere. Am dubii vizavi de transportul vaccinului, căci acesta, ținut în condiții improprii, nu-și mai face efectul“, a mai spus dr. Garotescu. „Dacă pacientul ajunge la mine în maximum 20 de minute din momentul achiziționării vaccinului, atunci serul nu trebuie să stea la rece. Însă, dacă nu ajunge în acest interval de timp, trebuie să păstreze vaccinul în frigider, pe raftul de sus, și nu pe ușă!“, a completat și dr. Cristina Barbu.

Mai mult, înainte de vaccinare, pacientul trebuie consultat de un medic. Imunizarea nu se face dacă suntem bolnavi. „Până anul acesta, primeam la cabinet un număr limitat de doze de vaccin“, mai spune medicul Barbu. „Nu ajungeau la toți pacienții. Trebuia, în cazul celor cu boli cronice, să fac o selecție și nu era corect. Prin urmare, din punctul de vedere al accesibilității vaccinului, imunizarea cu ser luat din farmacii este bună. Am avut însă o situație în anii trecuți când un părinte a venit cu copilul la vaccinare și am descoperit că cel mic era răcit. Mama nu observase simptomele, însă eu am ascultat copilul la plămâni și am descoperit probleme. Recomand vaccinarea în cabinetul medicului de familie sau în centrele de permanență, acolo unde pacientul este consultat înainte“, a încheiat medicul Barbu.

Și medicul Garotescu este de aceeași părere. „Înainte de a administra vaccinul, mă uit în gâtul pacientului, în urechi, îl ascult pulmonar. Nu văd în farmacie cum s-ar putea face. Ca să dau un exemplu concret: dacă un copil care este vaccinat nazal are o rinită, există riscul să facă o rinită de două ori mai puternică, inclusiv să-i curgă sânge din nas. Un farmacist nu poate diagnostica o rinită“, a mai declarat dr. Garotescu.

Florina Bonifate, secretar general al Colegiului farmaciștilor, vine în acest sens cu o lămurire: „Este adevărat, farmacistul nu are competențele unui medic. Motiv pentru care, înainte de a se vaccina în farmacie, pacientul trebuie consultat de specialist. Se duce la cabinet, i se face un consult, iar apoi i se prescrie rețeta pentru a intra în posesia vaccinului“.

Soții Trașcă s-au vaccinat la o farmacie din sectorul 6 al Capitalei
Soții Trașcă s-au vaccinat la o farmacie din sectorul 6 al Capitalei

Pacient: „Vreau să mă protejez!“

Reporterii „Adevărul“ au dat în aceste zile o tură prin mai multe farmacii din Capitală pentru a observa dacă și cum se efectuează vaccinarea populației. Într-o farmacie din sectorul 6 i-am întâlnit pe soții Trașcă. Angela are 71 de ani, iar Ion, 75 de ani. „Ne vaccinăm antigripal de mai bine de 10 ani“, ne-a mărturisit femeia. „E spre binele nostru, este sănătatea noastră. Eu m-am îmbolnăvit de COVID de vreo trei ori“, a declarat și soțul. „A fost rău. Nu doresc să treacă nimeni prin ce am trecut eu. Acum, cu gripa asta sezonieră… vreau să mă protejez. De ce să riscăm acum să facem gripă? Vaccinul e cel mai sfânt. Și mai e și gratuit“, a mai spus bărbatul.

Patru întrebări și răspunsuri despre vaccinul antigripal

Ce tipuri de vaccinuri antigripale găsim pe piață?

În România există trei tipuri de vaccinuri antigripale. Fluenz Tetra, sub formă de spray nazal, și două injectabile: Influvac și Vaxigrip. Fluenz Tetra trebuie transportat în condiții de temperatură scăzută, la fel ca și cele injectabile.

Cât costă vaccinurile antigripale?

Fluenz Tetra: aproximativ 125 de lei

Influvac: 65 de lei

Vaxigrip: 68 de lei

Dar, cu trimitere de la medicul de familie, vom plăti jumătate de preț pentru oricare dintre vaccinuri sau nu vom achita nimic. 

Când trebuie să ne vaccinăm antigripal?

Vaccinul are o acoperire pentru organism de aproximativ șase luni. Ar trebui făcut undeva până la jumătatea lunii noiembrie pentru a fi imunizați până după luna martie.

Când dezvoltăm imunitate?

Anticorpii nu se dezvoltă a doua zi. Poți face gripă în următoarele două săptămâni de la imunizare. Abia după 14 zile putem vorbi despre o imunitate.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite