Permis şi interzis în caz de degerături

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Introducerea mâinilor şi picioarelor în apă fierbinte sau expunerea lor la căldură puternică nu este recomandată persoanelor care s-au expus frigului. Degerăturile care dau pielii culoare vineţie şi care provoacă băşici trebuie îngrijite la spital. Altfel, riscăm să agravăm leziunile.

Ca şi arsurile, degerăturile se clasifică pe grade, în funcţie de severitate, iar măsurile de prim ajutor trebuie să ţină cont de gravitatea lor. Degerăturile de gradul 1 sunt uşoare şi se manifestă prin roşeaţă şi printr-o uşoară umflare a pielii, prin senzaţie de furnicături şi de usturime. În următorul stadiu (gradul 2), pielea devine albă şi apare amorţeala, iar degerăturile de gradul 3 au aspect vineţiu, cu băşici închise la culoare.

Se poate ajunge la pierderea degetelor

Extrem de grave sunt leziunile de gradul 4, care ajung să necrozeze ţesuturile în profunzime şi care duc la pierderea degetelor sau chiar a întregii mâini ori a labei piciorului.

Reacţia imediată a persoanelor care au suferit degerături la mâini şi/sau la picioare (ele pot apărea însă şi la nas, urechi sau la obraji) este de a încălzi pielea într-un timp scurt, fie cu apă fierbinte, fie apropiindu-se de o sursă de căldură precum soba sau caloriferul. Numai că sensibilitatea zonei degerate este foarte scăzută, iar persoana respectivă poate să nu simtă o eventuală arsură provocată de temperatura ridicată a apei sau a sobei.

În plus, încălzirea bruscă provoacă dureri odată cu dispariţia amorţelii. Este recomandată încălzirea treptată a extremităţilor afectate de degerături şi doar dacă acestea sunt de gradul 1 sau 2.

Temperatura sursei de căldură nu trebuie să depăşească 38 de grade Celsius. Este de preferat încălzirea mâinilor degerate prin adăpostirea la subraţ ori a picioarelor afectate cu ajutorul mâinilor (dacă acestea sunt calde). În cazul celorlalte tipuri de degerături, primul ajutor trebuie acordat doar de medici.

Dacă băşicile care apar la degerăturile de gradul 3 sunt sparte sau curăţate cu diferite soluţii, există riscul ca ele să se suprainfecteze. Singurul lucru pe care-l putem face în cazul unor degerături severe este să ne adăpostim într-o încăpere călduroasă şi să acoperim extremităţile cu o pătură uscată.

Zonele lezate nu se masează agresiv!

Zona afectată de degerături poate fi masată, însă foarte blând şi doar dacă pe ea nu există băşici. Un masaj agresiv poate leza mai tare ţesuturile afectate. Frecarea cu zăpadă este o practică greşită, care nu face decât să agraveze degerătura şi să provoace suprainfecţie dacă pe zona lezată există băşici.

Se poate folosi un prosop moale şi uscat pentru a încălzi extremităţile până ce vor căpăta culoarea normală.

Dacă degetele de la picioare sunt necrozate, persoana afectată nu trebuie să se deplaseze, pentru că va agrava leziunile. Cel mai indicat este să se solicite o ambulanţă şi să se aştepte sosirea ei.

Există risc de recidivă

După vindecarea unei degerături, zona afectată rămâne sensibilă la frig şi poate avea din nou de suferit în cazul unei alte expuneri la temperaturi joase. De aceea, trebuie să o protejăm şi să observăm din timp dacă reacţionează la frig.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite