Interesele uriașe din spatele industriei farmaceutice. Tertipurile folosite de companii pentru a se impune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Brevetele, exclusivitatea pieței și protecția datelor - concepute pentru a oferi companiilor farmaceutice șansa de a recupera investiția într-un nou medicament - sunt exploatate de unele mari companii farmaceutice pentru a ține concurenții mulți ani departe de piață.

Medicamente FOTO Shutterstock
Medicamente FOTO Shutterstock

Un articol al jurnaliștilor de la Politico dezvăluie modalitățile prin care marile companii farmaceutice își blochează concurența ani de zile. Jocul se duce nu doar în instanță, ci și în sectorul brevetelor. 

„Jocul acesta, în sistemul farmaceutic, este atât de comun încât are chiar și un nume: Evergreening. Poate adăuga miliarde de euro la bilanțurile companiilor”, arată sursa citată.

Deși „Big Pharma” neagă cu fermitate orice fel de fapte care ar încălca legea, într-un raport din 2009 Comisia Europeană a subliniat necesitatea unei aplicări mai stricte a legilor concurenței. Acum, Comisia Europeană lucrează la un astfel de proiect care este așteptat să apară în curând. 

Desișul de brevete

„Desișul de brevete”, este una dintre modalitățile companiilor de a-și bloca orice concurență. Un medicament nu este un brevet. De exemplu, o companie a solicitat peste 250 de brevete pentru un medicament pentru tratarea artritei. Producătorii de medicamente rivali, care au lansat versiuni generice ale medicamentului, au fost astfel blocați în instanță timp de două decenii.

În timp ce brevetul principal pentru un medicament acoperă compoziția sa chimică, există o gamă întreagă de posibile suplimente pe care companiile le pot exploata pentru a întârzia apariția unor medicamente similare. Acestea includ procesele de fabricație, metodele de livrare sau dozarea medicamentului.

Grupul de lobby european al Big Pharma - EFPIA - susține că Oficiul European de Brevete are standarde înalte și nu oferă brevete vrând-nevrând. În plus, procesele brevetate nu împiedică firmele de medicamente generice să producă medicamentul; trebuie doar să găsească o altă modalitate de a face asta.

Trucuri din sala de judecată

Brevetele suplimentare pot fi contestate în instanță, dar în clipa când concurența se apropie de un succes în fața magistraților, compania farmaceutică depune noi cereri pentru brevete suplimentare. Astfel, lucrurile se complică, din nou. 

Fiecare dintre aceste brevete suplimentare/secundare, cum ar fi un proces de fabricație, și oferă aceeași durată de protecție, de minimum 15 ani.

„Vedem acest lucru din ce în ce mai mult ca pe o strategie de întârziere a competiției pentru generice și biosimilare”, a declarat Adrian van den Hoven, șeful Medicines for Europe, citat de Politico.

Toate aceste metode de a „stăpâni” concurența pot fi soluționate prin intermediul „licențelor obligatorii” prin care guvernele pot trece dincolo de brevete și pot permite altor companii să producă un medicament în caz de urgență. Doar că, arată sursa citată, „Big Pharma” a făcut lobby puternic împotriva implementării și a avut până acum un aliat util în legislația UE - protecția datelor de reglementare.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite