Cum se manifestă demența frontotemporală, boala de care suferă Bruce Willis. „Comportamentul devine bizar”
0Vestea că actorul american Bruce Willis suferă de demență frontotemporală, potrivit unui anunț făcut de familia acestuia pe rețelele sociale, citat de BBC, a stârnit curiozitatea multora cu privire la această boală.
Boala de care suferă Bruce Willis, actorul nominalizat de cinci ori la Globul de Aur, câştigător al unui premiu pentru rolul din serialul „Moonlighting”, şi de trei ori premiat cu Primetime Emmy, e una complexă.
Medicul specialist psihiatru Gabriel Diaconu explică ce este demența frontotemporală (FTD), o galaxie de boli, nicidecum o afecțiune unitară.
„Demențele fronto-temporale afectează, spre comparație cu Alzheimer, persoanele la vârstă mai tânără. Nu cu mult mai tânără, pentru că și atrofia globală cerebrală poate deveni, când e agregată familial, clinic manifestă la persoane relativ tinere (sub 60 de ani). Dar ce e caracteristic pentru toate FTDs e cruțarea, pentru o bună perioadă de timp, a funcției mnestice (a memoriei). De aici lucrurile se ramifică într-o sumă de afecțiuni, pe care le enumăr, și exemplific din practică”, arată psihiatrul pe pagina sa de Facebook.
„Calambururi sexuale până la exhibiționism, masturbare sau nevoie excesivă de sex”
Potrivit acestuia, în demența frontotemporală, pacientul devine, în primul rând, mai apatic, indiferent, detașat emoțional, simptome observabile pentru familie și cei din jur.
„Comportamentul – îndeosebi cel social – devine treptat bizar, inadecvat, dezorganizat. Pot să apară – ca elemente de interes – hiperfagia sau hiper-oralitatea (introducerea de obiecte în gură) respectiv comportamentul sexual inadecvat, de la comentarii, calambururi sexuale până la exhibiționism, masturbare sau nevoie excesivă de sex. Vorbim de persoane a căror conduită anterioară era normală, conținută și discretă, dar care acum este grosieră, evidentă și supărătoare, jenantă pentru anturaj, dar tratată cu nonșalanță de suferind. Nu rareori – și am avut un astfel de caz – indiferența poate face loc izbucnirilor de violență absurde, fără sens. Într-un caz pacientul i-a spart soției o farfurie în cap. Într-un alt caz a pocnit-o cu cazmaua”, explică Gabriel Diaconu.
„Parkinson-plus”
Psihiatrul atrage atenția că uneori sunt afectate și conexiunile cortico-subcorticale, iar atunci demența frontotemporală asociază și elemente de parkinsonism, mai mult sau mai puțin evidente, mai mult sau mai precoce în evoluția bolii.
„Când eram student acestor sindroame li se zicea ”Parkinson-plus”. Reprezentanții de clasă, aici, erau trei: atrofia multi-sistemică, degenerescența cortico-bazală și paralizia supra-nucleară progresivă (PSP) sau boala Pick. O variantă genetică, al cărei debut e în copilărie (boala Hallevorden-Spatz), unde acumularea de fier distruge ganglionii bazali, poate fi adăugată aici dar nu face parte din FTDs. Acestea trei sunt rare, sau foarte rare. Evoluția lor e catastrofică, rapidă și descumpănitoare pentru medic”, arată Gabriel Diaconu.
Specialistul spune că, foarte rar, demențele fronto-temporale se asociază, sau complică, scleroza laterală amiotrofică (ALS) sau boala Lou-Gehrig, în care sunt afectate căile de conducere motorii, progresiv.
„ALS a devenit ”cunoscută” public îndeosebi prin a) traiectoria spectaculoasă de viață a fizicianului Stephen Hawking, b) documentarea cazurilor de suicid asistat dar și c) provocării ”ice-bucket challenge” pentru găsirea unor noi medicamente care să prelungească supraviețuirea acestor oameni”, arată specialistul.
„N-a mai rămas decât întrebarea: ce-o fi fost?”
Psihiatrul atrage atenția că „demența” nu e o simplă tulburare a cogniției și/sau memoriei.
„În zilele noastre FTD este, ca și ”cluster” de demențe, a treia cel mai frecvent prezentă demență între diagnosticele mele (..) Am pacienți cu FTDs al căror drum s-a întins pe parcursul a peste 5 ani. Și am și pacienți a căror deteriorare a fost de la o lună la alta, către o moarte uluitoare la jumătate de an de la diagnostic. Flacăra lor s-a stins ca bătută de vânt. Și n-a mai rămas după aia decât, de multe ori, întrebarea ”ce-o fi fost”. Dar dacă a fost FTD, trebuie să începem să-i spunem pe nume. Și, ca în orice alt domeniu medical, să dăm respectul cuvenit acestei maladii, ale cărei tentacule îngrozitoare le-am rezumat, pe fugă, mai sus”, încheie specialistul.
Se încarcă comentariile...
