Acupunctura urechii alungă durerile

0
0

Prin stimularea cu ajutorul acelor fine a anumitor puncte de pe suprafaţa lobului urechii pot fi atenuate simptomele mai multor afecţiuni. Tulburările funcţionale, precum problemele de digestie ori bătăile neregulate ale inimii, pot fi tratate prin acupunctura urechii, spun specialiştii.

Potrivit principiului medicinii tradiţionale chineze, anumite organe au pe suprafaţa lor receptori care primesc şi transmit semnale dinspre şi către toate aparatele şi sistemele organismului, reflectând starea acestora. La fel ca picioarele, asupra cărora s-au concentrat reflexoterapeuţii pentru a echilibra energiile corporale, şi urechile, odată stimulate, pot ajuta la tratarea unor afecţiuni organice, indiferent de localizarea acestora, spun specialiştii.

Cum funcţionează

La nivelul urechii, se află grupuri de celule pluripotente care conţin informaţii despre întreg organismul. Prin stimularea acestor puncte sunt acţionate mecanismele de regenerare şi de autoapărare ale organului corespunzător zonei stimulate.

Fara Begum-Beig, biochimist în cadrul Centrului Medical de Neuroendocrinologie din Newcastle-upon Tyne, Marea Britanie, a cercetat modul în care acţionează acupunctura urechii asupra organismului. Concluzia specialistei a fost că acele de acupunctură stimulează terminaţiile nervilor subcutanaţi de la nivelul urechii, iar aceştia, la rândul lor, determină celulele din creier să elibereze în corp substanţe cu efect de reducere a durerilor şi de îmbunătăţire a stării de spirit. Este vorba despre endorfine, encefaline şi despre aminoacizi cu rol în funcţionarea neuronilor, precum glicina, glutamina. Toate aceste substanţe acţionează asupra diferitelor părţi ale corpului şi le influenţează funcţiile.

Conferă bună-dispoziţie

Primele efecte resimţite de organism după câteva şedinţe de auriculoterapie sunt atenuarea durerilor, în special în cazul migrenelor şi reumatismului. De asemenea, după o singură şedinţă de auriculoterapie, pacientul simte îmbunătăţirea stării de spirit. Însă indicaţiile auriculopuncturii sunt extrem de diverse.

„Cel mai frecvent, acupunctura urechii este indicată pentru atenuarea durerilor de etiologie metabolică, traumatică sau neurologică. De asemenea, răspund la acest tip de terapie tulburările funcţionale, precum tahicardia, constipaţia, sindromul de colon iritabil, oboseala cronică şi dismenoreea, dar şi tulburările psihice (anxietatea, depresiile uşoare, insomniile). Tehnica se foloseşte şi ca tratament al adicţiilor de tutun sau de medicamente antidepresive, precum şi în caz de afecţiuni dermatologice ", precizează medicul de familie Ciprian Popescu, cu competenţă în acupunctură şi masaj.

Sănătate


Ultimele știri
Cele mai citite