5 semne nebănuite ale cancerului la femei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bolile grave, cum este şi cacerul, pot fi semnalate cu mult înainte de a se manifesta cu toată puterea. Odată ce le depistezi din vreme ai şanse mai mari de a le trata. Iată câteva simptome care ar trebui să te pună în gardă!

Schimbările de la nivelul pielii

Adânciturile sau ridicăturile apărute în zona sânilor, umflarea sânilor, decolorarea pielii sunt posibile semne alarmante. Ele nu semnifică neapărat existenţa unei tumori, dar e mai bine să mergi la un control medical pentru a elimina orice suspiciune de cancer mamar. Tot la nivelul pielii poţi să observe modificări ale aluniţelor. Ele pot deveni mai mari, se pot ridica mai mult pe suprafaţa pielii, se pot închide la culoare, putând deveni simptomele unui cancer de piele. Ţine-le sub observaţie şi adresează-te unui dermatolog dacă sesizezi unele schimbări.

Durerile de stomac şi greaţa

Dacă durerile pe care le resimţi în regiunea stomacului nu te lasă deloc sau revin, ba chiar sunt însoţite de stări de vomă este posibil să fie vorba despre ulcer, dar la bază poate fi şi o boală gravă, ca leucemia ori cancerul de ficat, pancreatic, de colon.

Aflîă pe clickpentrufemei.ro care sunt simptome ce ar trebui să te pună în gardă!

Sănătate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite