O româncă, printre „creierele” care dirijează ajutorul UE pentru Ucraina. „Am trecut un tabu enorm și am depășit mai multe linii roșii”
0Tania Lațici e printre puținii români din echipa de diplomați ai Uniunii Europene angajați la Bruxelles pentru expertiză în securitate și apărare la nivel strategic. Într-un interviu pentru „Adevărul”, românca explică soluțiile găsite de UE pe termen mediu și lung pentru a ajuta Ucraina.
Ucraina se află într-o situație delicată în fața atacurilor dezlănțuite ale rușilor, dar temerea cea mai mare este că în cazul în care Donald Trump ar ieși învingător în cursa pentru Casa Albă SUA ar putea decide să oprească ajutorul acordat Kievului. În acest caz, Ucraina ar risca să se prăbușească, iar rolul americanilor ar trebui preluat de celelalte state membre NATO și de Uniunea Europeană, pentru a evita colapsul ucrainenilor.
Tania Lațici este printre puținii români din echipa de diplomați ai Uniunii Europene și este angajată pentru expertiza ei în domeniul securității și apărării la nivel strategic, poziție din care contribuie elaborare și implementarea politicii UE de pace, securitate și apărare. În prezent una dintre principalele sale misiuni ține de definirea și negocierea sprijinului militar pentru Ucraina, dar contribuie și la dezvoltarea politicilor UE legate de securitatea în spațiu, securitate maritimă, cyber și contraterorism.
Într-un interviu pentru „Adevărul”, Tania Lațici vorbește despre ultimul tabu și despre linieile roșii trecute de Uniunea Europeană pentru a veni în sprijinul Ucrainei și dă asigurări că Bruxelles-ul nu va abadona această țară, indiferent ce s-ar întâmpla peste Atlantic.
Întrebată dacă, în calitate de diplomat UE și expert în securitate și apărare, întrevede posibilitatea unui compromis, a unei păci sau măcar a unui armistițiu, dar și în ce măsură decizia de susținere a Ucrainei este periclitată de pozițiile Ungariei și Slovaciei, Tania Lațici nuanțează.
Un tabu depășit de UE
„E o întrebare foarte grea, care are două dimensiuni. Pe partea internă a UE, unde da, sigur, sunt poziții diferite, ceea ce e normal când ai 27 de state în jurul mesei. În același timp asta nu ne-a oprit până acum să luăm decizii super ambițioase și cu care am facut istorie. Deci Uniunea Europeană, până acum, a sprijinit Ucraina cu peste 100 de miliarde de euro. E ceva. E o treabă care nu a mai fost făcută până acum. Practic, noi, Uniunea Europeană, am trecut peste un tabu enorm, a fost un pas imens. Deci, nici nu puteai să te gândești înainte că Uniunea Europeană, UE, un proiect de pace, să finanțeze arme ca să susțină un prieten, un partener care e în război, invadat complet ilegal si ilegitim. Asta nu s-a mai făcut până acum”, explică Tania Lațici.
Practic, Uniunea Europeană a trecut din 2022 și până în prezent mai multe linii roșii în ce privește poziționarea față de războiul ruso-ucrainean.
„Cu Ucraina noi am trecut de această linie roșie, de această limită. Și de atunci am trecut peste tot mai multe linii roșii din astea exprimate politic care până la urmă au fost depășite pentru că Ucraina apără mult mai mult decât propriile granițe. Ucrainienii apără legea internațională, securitatea europeană, dreptul fiecărui stat la autodeterminare și suveranitate. Dacă aceste principii sunt încălcate fără pedeapsă, lumea va deveni un loc și mai periculos decât este deja”, spune românca.
Faptul că politicieni ca Viktor Orban și Robert Fico, premierii Ungariei, respectiv Slovaciei, au viziuni care nu rezonează cu politica externă a Bruxelles-ului nu va duce la blocaje și nici la încetarea ajutorului pe care Uniunea Europeană îl acordă Kievului.
„Evoluțiile politice sunt normale, fiecare politician se adreseaza carui public vrea, dar asta nu înseamnă că odată ce suntem la masa UE nu putem să luăm decizii. Până acum n-a fost cazul. Chiar n-a fost cazul. Pe 27 iunie a avut loc un Consiliu European foarte important – adica o reuniune a tuturor șefilor de stat al UE, unde UE a semnat garanții de securitate cu Ucraina și unde s-a agreat limbaj foarte puternic pentru a continua susținerea Ucrainei și pentru întărirea securității și apărării la nivel UE”, mai spune Lațici.
În ce condiții vom avea pace
Dacă există speculații cu privire la faptul că Donald Trump, în cazul în care va ajunge președinte, ar putea pune presiuni asupra Kievului pentru a încheia o pace cu Rusia în condiții defavorabile, europenii nu ar ține cont de acest lucru. Asta pentru că, adaugă experta, la Bruxelles s-a decis ca UE să ajute Ucraina atât timp cât va fi necesar, iar o decizie privind un armistițiu sau încheierea unei păci cu Rusia va fi luată exlusiv de liderii de la Kiev.
„Poziția noastră este că acest acord și condițiile de pace trebuie să fie definite de Ucraina. Din partea UE, nimeni nu va forța Ucraina să accepte anumite limite, anumite condiții. Deci trebuie să fie pe termeni ucraineni. Și atunci noi vom susține Ucraina în continuare, așa cum vom putea. Am menționat că pe 27 iunie, de exemplu, UE a finalizat garanțiile sale de securitate pentru Ucraina. Asta înseamnă continuarea sprijinului militar, a trainingului pentru soldați – UE este cel mai mare furnizor de training militar pentru soldații ucrainieni -, sprijin pentru reziliența – cyber, amenințări hibride etc”, dezvoltă Tania Lațici.
Însă cea mai mare garanție de securitate pe care Uniunea Europeană poate să o ofere Ucrainei este practic rolul de membru al UE, subliniază experta.
„Am văzut că pe 25 iunie oficial s-au deschis negocierile pentru aderare. NATO a avut un summit important în luna iulie. Deci toate aceste elemente trebuie văzute ca un pachet. Un pachet politic foarte mare care înseamnă că suntem cu Ucraina până când e nevoie”, dă asigurări Tania Lațici.
O misiune dificilă
De altfel, Tania face parte din echipa care definește și negociază sprijinul acordat de UE Ucrainei. O misiune de o anvergură nemaiîntâlnită și o adevărată provocare o reprezintă pregătirea și antrenamentul a circa 60.000 de militari ucraineni pe teritoriul Uniunii Europene. Toate detaliile au fost stabilite de o echipă de experți din care face parte Tania.
„De exemplu, din departamentul nostru (Politica UE de Pace, Securitate și Apărare) se definește și se negociază sprijinul militar pentru Ucraina. De aici dirijăm, de exemplu, structura și obiectivele misiunii Uniunii Europene care face training militar pentru soldați ucraineni. În vară o să avem 60.000 de soldați ucraineni antrenați de această misiune – «EU Military Assistance Mission in support of Ukraine» – care se desfășoară în Polonia și în Germania. Deci de lucrurile astea ne ocupăm noi”, arată ea.
În ce privește politica de apărare și securitate a UE, Ucraina și sprijinul acordat acestei țări are prioritate.
„Ucraina, bineînțeles, este prioritatea noastră, însă noi ne ocupăm de asemenea de relația Uniunii Europene cu NATO, de relația transatlantică, de modul în care putem coopera și mai mult pe securitate și apărare cu parteneri din vecinatate, dar și cu parteneri din Asia-Pacific, Africa și America Latină. Apoi aici dezvoltăm politici legate de securitatea în spațiu, securitate maritimă, cyber, contraterrorism și altele. În toate astea, avem o perspectivă globală cu scopul de a poziționa Uniunea Europeană ca un actor credibil în asigurarea și promovarea securității internaționale”, mai spune Tania Lațici.