Medicul acuzat că refolosea stimulatoare cardiace de la cadavre rămâne în arest preventiv

0
Publicat:

Medicul Dan Tesloianu rămâne în arest preventiv, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis, marţi, prelungirea arestării preventive. Cardiologul de la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi, este acuzat că refolosea stimulatoare cardiace extrase din cadavre. 

Medicul Dan TEsloianu  FOTO Ziarul de Iași
Medicul Dan TEsloianu FOTO Ziarul de Iași

Admite contestaţia formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva încheierii din data de 13 aprilie pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală. Desfiinţează în parte încheierea din data de 13 aprilie pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penal şi, rejudecând: admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul Nicola Dan Tesloianu formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Dispune prelungirea măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul Nicola Dan Tesloianu pe o perioadă de 30 de zile, de la 19 aprilie până la 18 mai inclusiv. Definitivă”, se arată în minuta deciziei.

Arestul la domiciliu, anulat

Tribunalul Bucureşti stabilise, joia trecută, ca medicul să fie cercetat în arest la domiciliu, însă decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Dan Tesloianu a fost arestat preventiv pe 18 februarie pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, în formă continuată (238 de acte materiale), complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, şi luare de mită, scrie Agerpres.

În situaţia de fapt reţinută de procurori, se menţionează că inculpatul şi-ar fi exercitat atribuţiile de serviciu, cu intenţie, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017 - august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de provenienţă nu se cunoaşte, ignorând riscul de a provoca pacienţilor probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deşi acest lucru este interzis de legislaţia primară. Totodată, producătorii dispozitivelor medicale consemnează pe ambalajul aparatelor interdicţia reutilizării acestora”, se mai arată în document.

A creat o adevărată rețea

Procurorii au descoperit că medicul avea o adevărată rețea de cadre medicale pe care lea implicat în activitățile sale.

Din probele administrate în cauză până în prezent, a rezultat că inculpatul a operaţionalizat o reţea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienţi decedaţi, fără respectarea prevederilor legale şi fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparţinătorilor. Ulterior, acesta a executat proceduri medicale de reimplantare a acestor dispozitive, fără a le înregistra în gestiunea spitalului (în lipsa unor documente de provenienţă) şi, în consecinţă, fără a parcurge fluxul procedural intern, neexistând avize de conformitate din partea Ministerului Sănătăţii, certificate de garanţie şi documente care să ateste parcurgerea procedurilor de sterilizare”, susţin procurorii. Anchetatorii arată că o mare parte dintre intervenţiile de introducere a unor dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienţi decedaţi, derulate/recomandate de către medic, nu erau necesare, procedându-se la operaţionalizarea lor fie prin consemnarea unor diagnostice fictive, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacţii de natură a conduce la simptomatologia specifică.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite