Halloween cu parfum de Musk la Castelul Bran. Cine e gazda petrecerii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miliardarul american Peter Thiel, prieten cu Elon Musk, a închiriat Castelul Bran pentru o petrecere exclusivistă de Halloween, în noaptea de duminică spre luni, la care ar fi fost invitați și alți miliardari, dar și actori cunoscuți. 

Miliardarul Peter Thiel a închiriat Castelul Bran pentru o petrecere exclusivistă FOTO Shutterstock
Miliardarul Peter Thiel a închiriat Castelul Bran pentru o petrecere exclusivistă FOTO Shutterstock

Castelul Bran a fost închiriat complet de un miliardar american, Peter Thiel, co-fondator al PayPal și prieten cu Elon Musk, pentru o petrecere exclusivistă de Halloween care a avut loc ieri seară. La petrecerea organizată pentru aproximativ 150 de persoane, au fost invitați de marcă – printre numele vehiculate că ar putea participa la petrecere s-a aflat și cel al lui Elon Musk, cel mai bogat om al Planetei. Ar mai fi fost invitați și co-fondatorii Google, Larry Page (al 9-lea cel mai bogat om din lume, cu 83,5 miliarde de dolari) și Sergey Brin (al 11-lea în topul Forbes, cu 80,2 miliarde de dolari).

De asemenea, ar fi urmat să vină și Steve Jurvetson, fondatorul Hotmail, Luke Nosek (co-fondator al Paypal, fondator al Gigafund – un fond de investiții axat pe explorarea spațiului – și primul investitor în Space X-ul lui Musk), dar şi alte vedete, precum celebra actriță Angelina Jolie sau actrița suedeză Julia Sandstrom.

Castelul Bran este asociat de occidentali cu povestea lui Dracula și a mai fost închiriat și în trecut pentru petreceri tematice de Halloween, cu zombi și vampiri. Deși s-a vehiculat ideea că ar fi vorba de „petrecerea lui Musk“ și chiar s-a zvonit că miliardarul Elon Musk a angajat un regizor pentru a organiza o experiență Dracula cu adevărat senzațională, potrivit unor surse, organizatorul petrecerii este însă Peter Thiel, co-fondator Paypal, miliardar în Top Forbes. Prieten de 20 de ani cu Musk, magnatul american Peter Thiel a ajuns, împreună cu partenerul lui, miliardarul Matt Danzeisen, încă din noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru a se asigura că totul este în regulă.

Alba-neagra cu Elon Musk

Invitaţii au ajuns cu avioane la Bucureşti, de unde au fost transportaţi cu elicoptere la Ghimbav, sau chiar în zona Bran, iar apoi au ajuns cu maşinile la hotelurile și pensiunile de lux de lângă castel. O parte a oaspeților participanți la petrecerea de la Bran, între care mai mulți actori de la Hollywood, sunt cazați la Schuster Hotel, din Brașov. Adrian Grenier din „Entourage“, Jordan Roemmele și Gillian Jacobs din „Walk of Shame“ au intrat în atmosfera Halloweenului și au început distracția de sâmbătă seară.

Primii sosiți au participat, sâmbătă seară, la o cină privată, la Stâna Turistică din Poiana Brașov, unde au fost întâmpinați de gazde cu pâine, sare și țuică de prune. Au petrecut acolo până spre orele 3.00 dimineața, potrivit relatărilor din presă. Probabil pentru a-și saluta cunoscuții aflați la cină, Elon Musk a postat un mesaj pe Twitter în care a spus: „Pâinea proaspăt coaptă este o bucurie a vieţii“.

Cu toate acestea, în ciuda informațiilor apărute în spațiul public în ultimele 24 de ore, prezența lui Elon Musk la Bran nu a putut fi confirmată, până la închiderea ediției. Site-ul specializat în aviație BoardingPass scria duminică după-amiază că nu a identificat niciun avion privat cu care Elon Musk ar fi putut sosi în România în zilele de joi, vineri și sâmbătă. Avionul său privat, un Gulfstream G650ER înmatriculat N628TS, a zburat din San Jose spre aeroportul Hawthorne din sudul L.A.-ului în noaptea dintre sâmbătă și duminică.

Actrița suedeză Julia Sandstrom, cunoscută din filmele „Chick Fight“ și „Show Me What You Got“, a dezvăluit chiar ea unde a ajuns, printr-o postare pe Instagram. Postarea de sâmbătă a actriței a fost intitulată „Land of the Vampires... Stoked to play in Transylvania this Halloween“ („Țara vampirilor... Încântată să mă joc în Transilvania de acest Hallooween“). Vizita Juliei Sandstrom și, mai ales, comentariul acesteia în postarea de pe Instagram au confirmat, cel puțin parțial, informațiile vehiculate cu privire la petrecerea de la Castelul Bran. Conform relatărilor din presă, suedeza, care este actriță, DJ și cântăreață, ar urma să întrețină atmosfera la petrecerea de la Bran.

Julia Sandstrom, imagini din România pe Instagram

Castelul Bran, confiscat de miliardari

Duminică după-amiază, la ora 16.00, accesul publicului a fost interzis (iar ultimii intrați au fost avertizați că au doar o oră la dispoziție pentru a vizita castelul), astfel încât organizatorii să aibă timp pentru a pune la punct ultimele detalii ale petrecerii.

La cina dinaintea petrecerii și, apoi, la sosirea la Castel, invitații au fost așteptați de 15 ghizi costumați în călugări. Mai mult, conform surselor agenției, la evenimentul Dracula’s Experience ar fi fost prezente și Dracula’s Girls, o cunoscută trupă de majorete din Târgoviște, vicecampioane europene.  

Potrivit surselor Mediaflux, în organizarea evenimentului nu a fost implicat niciun român, totul fiind pus la punct până la cel mai mic detaliu doar cu personal din SUA, adus în România. Bucătari, ospătari, agenți de pază și tot stafful implicat în organizarea petrecerii tematice au fost aduși cu avioane din Statele Unite. Însă nu s-a aflat cu exactitate ce se va întâmpla în faimosul castel Bran, mai ales că tot evenimentul a fost ținut în secret total, iar informațiile disponibile sunt totuși limitate.

Primarul din Bran, Cosmin Feroiu, a anunțat că există un eveniment privat în noaptea de duminică spre luni la Castelul Bran, dar nu știe dacă sunt Elon Musk și Angelina Jolie pe lista invitaților. Și administratorul Castelului Bran, Alexandru Prișcu, a admis că există o petrecere, dar a precizat că niciodată nu comentează în legătură cu evenimentele private organizate la castel.

Brunch la Brașov, cină la Bran

Duminică la prânz, Peter Thiel și Matt Danzeisen, alături de alți invitați, au fost văzuți la un local din centrul municipiului Brașov. Șeful restaurantului Prato, Laurențiu Iordache, a explicat că a fost doar un brunch și că nu au fost chestii ieșite din comun față de meniul obișnuit al restaurantului. „Le-am prezentat un meniu, care a fost agreat de către organizatori, nu s-a vrut nimic special, în afară de ceea ce avem noi în meniu, a fost doar un brunch. Au avut o singură solicitare, pe partea de detox, să aibă chestii vegetariene, fresh-uri, sucuri naturale, pe bază de plante, pe bază de legume, nimic altceva“, a mai spus Iordache. Acesta a menționat că meniul a fost între 75 și 100 de euro de persoană. La plecare, Peter Thiel, îmbrăcat în pantaloni scurți și cu Matt Danzeisen alături, a zâmbit, dar nu a scos o vorbă, deși reporterii au insistat cu întrebările. Cei doi au urcat într-o limuzină și au plecat spre hotel.

Peter Thiel și partenerul său Matt Danzeisen, la un restaurant în Brașov FOTO Adevărul / Ioan Bucium
Peter Thiel și partenerul său Matt Danzeisen, la un restaurant în Brașov FOTO Adevărul / Ioan Bucium

Duminică seară, invitații au mers la un restaurant din Bran pentru cină, la ora 19.00, după care a urmat petrecerea de la castel. Aici îi aștepta un meniu adaptat sărbătorii, precum și surprize pregătite de organizatori.

Un român, printre invitați

Printre puținii români care ar fi participat alături de miliardarii planetei la petrecerea de Halloween de la Bran s-ar fi aflat Ovidiu Toma, CEO-ul CryptoDATA, companie românească ce activează în domenii precum securitatea cibernetică, telecomunicații criptate și inteligență artificială pentru a oferi soluții IT cu ajutorul tehnologiei Blockchain. El s-a afișat de curând alături de Martin Eberhard, co-fondatorul Tesla, om extrem de apropiat de Elon Musk.

Ovidiu Toma FOTO Ștefan Both
Ovidiu Toma FOTO Ștefan Both

Cui aparține Castelul Bran

Prima atestare documentară a Castelului Bran este reprezentată de un act emis la 19 noiembrie 1377 de către regele Ungariei, Ludovic I de Anjou. Prin acest document, braşovenii primeau privilegiul de a construi o cetate de piatră la Bran. Între anii 1419-1424, cetatea devine proprietatea unui alt rege ungar, Sigismund, acesta fiind aliatul domnului Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân, împotriva turcilor.

La sfârşitul secolului al XV-lea, fortificaţia a fost subordonată autorităţii comitetului secuilor, trecând sub conducerea voievodatului Transilvaniei în timpul domniei lui Iancu de Hunedoara. Legătura lui Vlad Ţepeş cu Bran a fost consemnată tot în această perioadă. Mai precis, Iancu de Hunedoara l-a însărcinat pe domnul Ţării Româneşti, după pierderea tronului, cu apărarea trecătorii spre Transilvania, trecătoare străjuită de cetate.

Deşi în anul 1938, fiica Reginei Maria, Principesa Ileana, primeşte Castelul prin testament, în 1948 familia regală a fost alungată din ţară de către regimul comunist, iar Castelul Bran a devenit proprietatea statului român. La zece ani după instalarea regimului comunist în România, Castelul Bran a fost deschis ca muzeu de istorie şi artă feudală. Starea sa de degradare a dus la închiderea acestuia în anul 1987 şi la redeschiderea sa abia în anul 1993, ca urmare a lucrărilor de restaurare. În prezent, Castelul Bran este proprietatea urmaşului Principesei Ileana, Dominic de Habsburg.

Cine e gazda, miliardarul Peter Thiel

Miliardarul american Peter Thiel, investitor în Silicon Valley şi membru al echipei lui Donald Trump este, de asemenea, și co-fondator al Paypal. Thiel s-a născut în Frankfurt, Germania, în familia inginerului mecanic Klaus Thiel şi a Susannei Thiel. S-a mutat în Statele Unite ale Americii împreună cu familia la vârsta de un an şi a crescut în Foster City, în California. A studiat filosofia secolului XX la Universitatea Stanford. A absolvit în 1989, iar ulterior a studiat şi în cadrul unui program doctoral la Şcoala de Drept Stanford, până în 1992.

A fondat sistemul de plăţi online PayPal în 1998, împreună cu Max Levchin și Luke Nosek. Compania a fuzionat ulterior cu X.com, condusă atunci de Elon Musk şi a devenit companie publică la data de 15 februarie 2002. În cursul aceluiaşi an, a fost preluată de eBay pentru 1,5 miliarde de dolari. În prezent, Thiel ocupă locul 297 în topul Forbes al miliardarilor lumii, cu o avere estimată la 7,19 miliarde de dolari.

Matt, soțul lui Peter, e și el miliardar

Matt Danzeisen, om de afaceri, investitor și expert financiar american de succes, este cunoscut în primul rând ca soțul lui Peter Thiel. Cuplul este căsătorit din 2017, dar în ciuda faptului că sunt împreună atât de mult timp, în mass-media se cunosc foarte puține lucruri despre viața lui Matt.

Matt Danzeisen lucrează pentru Peter Thiel la compania sa, Thiel Capital, ca administrator de portofoliu. Ei bine, compania care se află în San Francisco se concentrează în primul rând pe furnizarea de sprijin strategic și operațional organizațiilor aflate sub controlul lui Thiel. În afară de toate acestea, există și informații că Matt a investit și în companii FinTech, dar detaliile exacte nu au fost dezvăluite. Potrivit ultimelor estimări, averea lui s-ar ridica la 2,5 miliarde de dolari.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite