Florian Coldea, dispută cu omul de afaceri Sergiu Diacomatu, la Untold Dubai SURSE

0
Publicat:

Florian Coldea, trecut în rezervă din 2017 de la conducerea SRI, a fost prins într-un scandal la Untold Dubai, unde a avut o dispută cu omul de afaceri Sergiu Diacomatu, potrivit Antena 3 CNN.

Florian Coldea la Untold Dubai FOTO Facebook Anca Alexandrescu
Florian Coldea la Untold Dubai FOTO Facebook Anca Alexandrescu

Florian Coldea a fost prezent la festivalul Untold Dubai, acolo unde, de altfel, au fost mulţi artişti, milionari, persoane cunoscute, persoane publice. Acolo a avut loc un incident. La o masă apropiată de masa lui Florian Coldea era chiar fostul afacerist Sergiu Diacomatu, implicat într-unul din celebrele dosare ANRP.  Sursele noastre spun că ar fi fost vărsat un pahar de apă şi whisky către Florian Coldea, iar în momentul acela ar fi intervenit persoanele care erau la aceeași masă cu el. Au sărit în apărarea lui Sergiu Diacomatu și persoanele care erau cu el la masă”, arată Antena 3 CNN, despre fostul număr doi al serviciului intern de informații.

Conflictul s-a încheiat apoi, „fără să se ajungă la vreo bătaie”, mai arată sursa citată. „Eu eram obosit după multe ore nedormit. Mie mi s-a parut că am varsat din greșeală un pahar pe domnul Coldea. Mai mult nu îmi aduc aminte”, a declarat Duacomatu pentru „Strict secretat”, site deținut de jurnalistul Liviu Alexa. 

Anca Alexandrescu, realizatoarea unei emisiuni la Realitatea Tv, a publicat mai multe imagini cu Coldea, fiind și ea prezentă la evenimentul din Dubai. Alexandrescu, fostă consilieră a mai multor premieri, a susținut că Florian Coldea a stat în zona VIP.

Probmele cu justiția

Sergiu Diacomatu a fost în conducerea Agenției Naționale pentru Restituirea Porprietăților, fiind vicepreședinte al acesteia. Diacomatu a scăpat într-un dosar în care fusese acuzat de abuz în serviciu, pentru prescrierea faptelor, în 2022, după ce anterior primise o condamnare de 7 ani și șase luni în primă instanță

Pe de altă parte, Florian Coldea a fost timp de aproape zece ani numărul doi din SRI. În 2017, Coldea a fost trecut în rezervă. Ulterior, Florian Coldea s-a apucat de consultanță financiară.   SC Strategic Sys SRL a avut în 2020 o cifră de afaceri de 639.739 lei și un profit net de 573.775 lei. În 2021, firma a lucrat cu doar doi angajați, având o cifră de afaceri de 4,48 milioane lei și un profit net de 4,31 milioane lei. În 2022, cifra de afaceri a fost 2,94 milioane lei, iar profitul de 2,69, potrivit termene.ro

Strategic Assets SR a fost înființată în 2021, având o cifră de afaceri de 594.064 lei și un profit net de 580.722 lei. În 2022, cifra de afaceri a fost de 2,34 milioane lei, iar profitul de 2,25 milioane lei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite