Femeie condamnată pentru că a hărţuit online un episcop din Oradea. Ea susţine că i-a fost amantă, bărbatul cu 30 de ani mai mare neagă

0
0
judecator decizie

O femeie are de plătit o amendă penală, după ce l-a hărţuit pe episcopul reformat de Piatra Craiului. Aceasta i-a trimis prelatului mii de mesaje şi l-a sunat de cel puţin 3.000 de ori. Decizia a fost luată de judecătorii Curţii de Apel Oradea şi este definitivă, acuzaţia fiind de hărţuire online

Orădeanca Denisa Krisztina Chilba este cea care, în primăvara anului 2019, a stârnit un scandal naţional după ce l-a acuzat public pe episcopul reformat de Piatra Craiului Csűry István că a sedus-o, a lăsat-o însărcinată şi apoi a abandonat-o.

Femeia susţinea că ar fi avut o relaţie amoroasă cu episcopul reformat, prezentând drept dovadă şi conversaţiile purtate cu acesta, în care bărbatul îi cere fotografii intime şi o dezmiardă cu apelative de genul „zmeurica mea, ţuţuca mea, frumuşica mea”, "profesoara mea sexi", "te mănânc, zmeura mea, sunt fericit lângă tine şi vreau să fii şi tu", "iubi, te mângâiesc de la degetul mic până la cap şi te îmbrăţişez" .

Episcopul Csűry a negat că ar fi avut o relaţie cu femeia, susţinând că aceasta a inventat povestea, că mesajele care i-au fost atribuite nu au fost scrise de el şi s-a plâns, totodată, că orădeanca l-a hărţuit cu mii de apeluri şi mesaje, că i-a trimis acasă coroane mortuare, motiv pentru care a şi reclamat-o la Poliţie, pentru hărţuire şi şantaj.

Doar discuţii, nu relaţie

În faţa procurorilor, Chilba a recunoscut că a minţit în legătură cu sarcina, însă nu şi cu celelalte afirmaţii. Ea nu a negat că i-a trimis mesaje şi că l-a sunat în mai multe rânduri pe preot, având explicaţii chiar şi pentru coroana mortuară cu care l-a cadorisit. „Coroana reprezintă durere sufletească şi am vrut să-l doară şi pe el, aşa cum mă durea pe mine", le-a explicat Denisa anchetatorilor.

Orădeanca Denisa Krisztina Chilba a fost condamnata

Femeia a depus la dosar discuţiile purtate cu episcopul care, spune ea, dovedesc faptul că au avut o relaţie

De cealaltă parte, preotul a recunoscut şi că a fost acasă la femeie, dar numai "a discutat" cu ea, "a făcut rugăciuni, iar la un moment dat a observat că aceasta se apropie mai mult de el, îmbrăţişându-l". Ca atare, "a rămas aproximativ 30 de minute în locuinţa acesteia, curios de ce va fi, iar când a observat că femeia îşi doreşte mai mult, solicitând o apropiere fizică, s-a retras", fără să-i răspundă la gesturi. Iar din acel moment, femeia ar fi început să-l hărţuiască.

În final, orădeanca a ajuns judecată în două dosare penale, unul de şantaj şi unul de hărţuire, cel din urmă fiind soluţionat definitiv de Curtea de Apel Oradea care a condamnat-o la 180 de zile amendă, cuantumul sumei corespunzătoare unei zile amendă fiind stabilit la suma de 30 lei, iar totalul sancţiunii ridicându-se, deci, la 5.400 lei.

Orădeanca Denisa Krisztina Chilba a fost condamnata

Şi episcopul a depus volume întregi de mesaje şi apeluri primite de la orădeancă, însă doar pe cele din perioada în care aceasta l-a hărţuit. Cele de amor, spune el, nu există...

Prin decizie, ambele părţi au fost considerate însă "în culpă procesuală" şi obligate să achite "frăţeşte" cheltuielile judiciare, în valoare totală de 800 lei.

Condamnare - da, daune - ba 

Deşi au condamnat-o pe femeie, judecătorii au respins ca nefondate pretenţiile civile ale episcopului. Csűry István ceruse daune morale de 1.001 lei, invocând că a avut "o teamă că ar putea păţi ceva rău, precum oprobriul public sau al enoriaşilor, probleme în căsnicie, ca urmare a instabilităţii şi imprevizibilităţii acţiunilor inculpatei", dar instanţa a considerat nejustificată solicitarea. 

"Persoana vătămată a contribuit, prin comportamentul său faţă de inculpată, la conturarea cadrului factual şi emoţional care a dus la săvârşirea faptei de către inculpată", scrie în soluţie confirmând, practic, că episcopul a avut partea sa de vină.

"Simpla soluţie de condamnare a inculpatei pentru infracţiunea de hărţuire este de natură să aducă părţii civile satisfacţia morală şi totodată reabilitarea sa în ochii enoriaşilor şi ai familiei", se mai arată în decizia Curţii de Apel Oradea.

Evenimente


Ultimele știri
Cele mai citite