Elena Udrea, prinsă în Bulgaria după ce a părăsit ţara în ziua condamnării. Fostul ministru trebuie să execute 6 ani de închisoare FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea a fost condamnată joi la 6 ani de închisoare cu executare
Elena Udrea a fost condamnată joi la 6 ani de închisoare cu executare

Fostul ministru Elena Udrea a fost prins în Bulgaria, după ce a părăsit România joi dimineaţa, înainte ca instanţa supremă să anunţe decizia în dosarul Gala Bute.

„În urma cooperării dintre structurile specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi autorităţile din Bulgaria, femeia, pe numele căreia este emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost depistată pe teritoriul Bulgariei.

În continuare, se desfăşoară activităţi specifice, în vederea predării femeii către autorităţile din România.”, se arată în comunicatul Poliţiei transmis joi seară.

Din primele informaţii, Udrea ar fi fost reţinută în Kulata, la graniţa Bulgariei cu Grecia.

Fostul ministru Elena Udrea a fost dată oficial în urmărire joi după-amiază, după ce nu a fost găsită nici la adresa din buletin, nici la adresa din Corbeanca unde locuia împreună cu familia, pentru a fi încarcerată după ce condamnarea la şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute a rămas definitivă.

Ulterior, Poliţia de Frontieră a anunţat că Udrea a ieşit din ţară joi dimineaţă, nefiind decisă în cazul ei nicio măsură preventivă.

udrea bulgaria

 

Dosarul „Gala Bute”

Pe 21 aprilie 2015, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au decis să o trimită în judecată pe Elena Udrea sub acuzaţiile de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Elena Udrea, în perioada în care era ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate acesteia (Ştefan Lungu, consilier personal al ministrului, Ana Maria Topoliceanu, director CNI, Gheorghe Nastasia, secretar general al ministerului şi Tudor Liberiu Breazu, asistent personal) ar fi primit, cu ştiinţa Elenei Udrea, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale, pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de minister.

Sumele obţinute ar fi intrat fie nemijlocit în posesia Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta. Udrea şi-ar fi exercitat atribuţiile în mod nelegal şi i-ar fi determinat şi pe alţi funcţionari din cadrul ministerului să îşi încalce atribuţiile, cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la Gala Bute, prejudiciind bugetul ministerului.

udrea
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite