Doi români care au comis o crimă în Franța au fost arestați 20 de ani mai târziu. Cum au reușit să se ascundă două decenii

0
Publicat:

Polițiștii din Barcelona, Spania, au arestat doi români după 20 de ani de căutări. Aceștia au ucis un tânăr în 2003, în Franța și de atunci se ascundeau în Catalonia.

Polițiștii spanioli au arestat doi români pentru o crimă comisă în Franța - Foto policia nacional
Polițiștii spanioli au arestat doi români pentru o crimă comisă în Franța - Foto policia nacional

Arestările celor doi români soluționează o anchetă care a durat 20 de ani. În 2003, un tânăr francez se îndrăgostește de o prostituată, femeia era păzită de cei doi români. Tânărul a încercat să o elibereze, însă a fost prins de proxeneți și omorât.

Unchiul și nepotul au primit o condamnare pentru această faptă în 2011, iar aceasta urma să se prescrie, în câteva luni, scrie publicația spaniolă La Vanguardia, citând agenția EFE. 

Criminalii folosesau identități false pentru a se ascude de autorități. 

Anunțul a fost făcut de către subinspectorul Manel Novoa, șeful Unității Centrale de Omucideri însărcinat cu vechile crime nerezolvate, în cadrul unei conferințe de presă. 

Cei doi bărbați, de 51 și 39 de ani, au fost condamnați pentru moartea bărbatului acum 12 ani, după ce au fost judecați în abesnță, în Franța. Pedeapsa pentru fapta lor este de 30 de ani, respectiv 26 de ani de închisoare. 

Crima din Franța 

Românii erau proxeneți în Franța, acum două decenii, atunci când a avut loc crima. 

Pe 20 februarie 2003, unchiul și nepotul au omorât în bătaie un bărbat de 29 de ani, pe nume Philip, care se îndrăgostise de o prostituată pe care o păzeau și care a încercat să o elibereze pe aceasta și pe un prieten de-al ei. 

Apoi, aceștia au pus cadavrul într-o mașină, l-au abandonat într-o zonă împădurită din apropierea Grondeville, Nancy, și au fugit cu același vehicul în Catalonia, unde au rămas în ultimii douăzeci de ani sub identități false. 

Cei doi au lucrat tot ca proxeneți în primii ani petrecuți în regiunea din Spania. Mai mult decât atât, unchiul a fost arestat pentru conducere în stare de ebrietate, iar nepotul a fost arestat pentru agresiune sexuală și răpirea unei prostituate, deși fata a sfârșit prin a fugi în România, iar dosarul a expirat deja fără o condamnare, potrivit agenției spaniole de presă. 

Cei doi ar fi devenit dușmani în 2008, iar nepotul și-a denunțat unchiul în acest an pentru datoriile pe care le avea față de el. 

Cum s-au ascuns criminalii

Românii au fost condamnați pentru crimă în 2011, atunci a fost emis și un mandat de arestare pe numele lor. Din 2008, aceștia au ales să se ascundă și să nu mai lase nici o urmă. 

Bărbatul de 51 de ani, unchiul, a locuit alături de soția sa într-o localitate din Tarragona. Acesta și-a luat numeroase măsuri de pază pentru a-și păstra anonimatul. Unchiul se ferea de camerele de supraveghere ascunzându-și fața cu pălării, bărbi sau măști. Însă nu și-a putut ascunde caracterul violent și a avut probleme cu vecinii care l-au denunțat. 

Nepotul, în vârstă de 39 de ani, a încercat să își refacă viața alături de soția sa în El Prat de Llobregat (Barcelona) și lucrând în hoteluri de lux. 

Atunci când a fost arestat, bărbatul le-a spus polițiștilor că îi "pare rău" pentru crima pe care a comis-o la 19 ani și a exclamat: "În sfârșit, pot dormi liniștit!". 

Românii au folosit documente croate pentru a-și ascunde identitatea reală. 

După două decenii de la comiterea crimei, polițiștii din Barcelona au arestat, într-o anchetă legată tot de trafic de persoane și proxenetism, doi indivizi care aveau identitate croată. Anchetatorii și-au dat seama că aceștia sunt, de fapt, cei doi români căutați de justiția franceză pentru moartea lui Philip. Condamdarea pentru crima din Franța ar fi expirat în 2025, dacă cei doi nu ar fi fost găsiți. 

În plus, pe numele celor doi mai sunt două condamnări, una este în România pentru omor din imprudență, în 1995, și alta în Belgia pentru trafic de persoane și proxenetism, în 2001. 

Cei doi români au fost arestați la domiciliul lor pe 1 și 2 august și, după ce au fost aduși în fața instanțelor de judecată, a fost dispusă încarcerarea și transferul lor într-o închisoare din Franța pentru a-și ispăși pedeapsa.  

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite