Alegeri locale și europarlamentare 2024. Cum arată buletinele de vot în România. Diferența dintre cele din București și restul țării
0Cinci buletine de vot sunt disponibile pentru românii care se prezintă la alegerile locale și europarlamentare, duminică 9 iunie. Dacă buletinele de vot pentru europarlamentare sunt aceleași pentru toți românii, indiferent de localitate, cele pentru locale diferă în București față de restul țării.

Românii care se prezintă la urne, duminică 9 iunie, pentru alegerile locale și europarlamentare, au de completat nu mai puțin de cinci buletine de vot. Diferența este dată de faptul că în acest an au fost comasate alegerile locale și cele europarlamentare, măsură contestată vehement de opoziție. De altfel, și unii experți consideră că prin comasare vor fi avantajate partidele aflate la guvernare, coaliția PSD-PNL.
În ce privește buletinele de vot, acestea diferă în București, mai puțin cele pentru europarlamentare. Astfel, bucureșteanul care se prezintă la urne va primi un buletin de vot pentru europarlamentare și alte patru pentru locale, după cum urmează: un buletin de vot pentru primarul de sector,unul pentru primarul general al Municipiului București, unul pentru Consiliul General al Municipiului București și un buletin de vot pentru Consiliul Local de sector.
Ceilalți români vor primi un buletin de vot pentru alegerile europarlamentare, un buletin de vot pentru alegerea primarului din localitatea lor, unul pentru alegerea președintelui de Consiliu Județean, altul pentru alegerea Consiliului Județean și unul pentru pentru alegerea Consiliului Local al localității unde sunt arondați.
În ce ordine apar pe buletinulde vot partidele și candidații independenți
La alegerile europarlamentare, formațiunile politice și candidații independenți se află pe buletinul de vot în următoarea ordine:
1. Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR)
2. Alianța Electorală PSD PNL
3. Partidul Reînnoim Proiectul European al României (REPER)
4. Alianța AUR
5. Partidul Umanist Social Liberal (PUSL)
6. Alianța Dreapta Unită USR - PMP - Forța Dreptei
7. România Socialistă
8. Partidul România Mare (PRM)
9. Partidul Patrioților
10. Partidul Alternativa Dreaptă
11. Partidul S.O.S. România
12. Partidul Diaspora Unită
13. Candidat independent - Puala-Marilena Pîrvănescu
14. Candidat independent - Vlad-Dan Gheorghe
15. Candidat independent - Nicolae-Bogdănel Ștefănuță
16. Candidat independent - Dumitru-Silvestru Șoșoacă
Ordinea pe buletinele de vot pentru Primăria Generală şi CGMB
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a stabilit prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar general şi consilieri generali, pentru alegerile din data de 9 iunie.
Potrivit deciziei, pe buletinul de vot pentru alegerea primarului general ordinea candidaţilor va fi următoarea:
* poziţia 1 - Gabriela Firea (Partidul Social Democrat/PSD)
* poziţia 2 - Sebastian Burduja (Partidul Naţional Liberal/PNL)
* poziţia 3 - Mihai Adrian Enache (Alianţa pentru Unirea România/AUR)
* poziţia 4 - Dorin Iacob (Alternativa Dreaptă/AD)
* poziţia 5 - Diana Şoşoacă Iovanovici (Partidul S.O.S. România)
* poziţia 6 - Cristian Victor Popescu Piedone (Partidul Umanist Social Liberal/PUSL)
* poziţia 7 - Alexandru Pânişoară (Partidul Ecologist Român/PER)
* poziţia 8 - Nicuşor Dan (candidat independent)
* poziţia 9 - Filip Constantin Titian (candidat independent)
La Consiliul General, pe buletinul de vot se află 9 partide, iar ordinea este următoarea:
* poziţia 1 - Partidul Social Democrat (PSD)
* poziţia 2 - Partidul Naţional Liberal (PNL)
* poziţia 3 - Alianţa pentru Unirea România (AUR)
* poziţia 4 - Alternativa Dreaptă (AD)
* poziţia 5 - Partidul S.O.S. România
* poziţia 6 - Partidul Umanist Social Liberal (PUSL)
* poziţia 7 - Alianţa Dreapta Unită USR - PMP - Forţa Dreptei
* poziţia 8 - Partidul Ecologist Român (PER)
* poziţia 9 - Partidul Reînnoim Proiectul European al României (REPER)