Cine sunt românii evacuați din Fâșia Gaza. Cel mai tânăr are două luni, cel mai în vârstă, aproape 80 de ani
0Primii 103 cetățeni români și familiile lor din Gaza au primit în cele din urmă permisiunea de părăsi enclava și de a intra în Egipt.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că 103 români și membri ai familiilor vor scoși din Fâșia Gaza pe la punctul de trecere Rafah, spre Egipt.
Practic, sunt primii cetățeni români din cei 260 care așteaptă să fie evacuați din calea bombardamentelor din Fâșia Gaza.
Cel mai tânăr român care va fi evacuat are doar 2 luni. La polul opus, cel mai în vârstă a împlinit pe 1 ianuarie 79 de ani.
Românii vor fi preluați de o aeronavă specială trimisă de autoritățile române.
Potrivit MAE, pe listă mai sunt doi bebeluși de 9 luni și unul de 6 luni. Cinci copii au un an, iar 17 dintre cei evacuați au vârste între 2 și 14 ani.
Mai mulți sunt adolescenți și tineri, respectiv 31, care au vârste cuprinse între 15 și 25 de ani.
Peste 25 de ani sunt 46 de oameni aflați pe listă.
Până acum, peste 2.000 de cetățeni străini au fost lăsați să treacă în Egipt pe la punctul de trecere Rafah, deschis pentru prima oară pentru evacuări la 1 noiembrie.