Cine și cum trebuie să prevină consumul de droguri în rândul tinerilor
0Familia și autoritățile statului sunt cele mai importante verigi în lanțul de prevenție a consumului de droguri în rândul tinerilor, fenomen care a crescut exponential în ultimii ani. Realitatea arată însă că politicile publice în acest domeniu sunt deficitare, iar unii părinți refuză să colaboreze.
Tragedia care a avut loc în localitatea 2 Mai, unde Vlad Pascu, un bărbat de 19 ani aflat sub influența drogurilor, a lovit mortal cu mașina doi tineri, reprezintă doar vârful icebergului în privința consumului de droguri, fenomenul fiind în creștere în ultimii ani.
Prevenția este o muncă în comun, a familiei, a școlii și a societății, spune Iulian Cristache, șeful Federației Asociațiilor de Părinți.
”Sunt familii care pot fi responsabile, dar sunt și părinți care nu au un nivel de educație adecvat și pur și simplu nu știu cum să gestioneze astfel de situații de dependență și se dezmeticesc atunci când copiii sunt într-o stare destul de avansată. Și societatea și școale trebuie să acționeze. Dacă la școală se observă un derapaj, de orice natură, școala trebuie să anunțe familia. Și atunci, pas cu pas, se pot rezolva aceste lucruri”, susține acesta.
Părinții nu acceptă ideea
Totuși, nu toți părinții sunt dispuși să admită că au copii care consumă droguri, arată Cristache: ”Reacționează negativ și nu constructiv. Constructiv în sensul în care să meargă către specialiștii Agenției Naționale Antidrog, să solicite un consilier și să încerce să rezolve problema. Dimpotrivă, nu admit că au o problemă și se simt deranjați. Și apar reacții de tipul: haideți, domne, chiar credeți că copilul meu consumă? O fi încercat și el ceva, acolo”.
Președintele Federației Asociațiilor de Părinți susține că subiectul drogurilor se discută la ședințele cu părinții din școli și familiile știu că se consumă în perimetul unităților școlare, menționând autoritățile nu acționează preventiv.
”Din punctul meu de vedere, este ceva care nu se leagă și atunci înseamnă că avem o problemă la nivelul instituțiilor statului: ori personal insuficient, ori finanțare, ori o lipsă de profesionalim. Pentru că dacă sunt consumatori, categoric există și dealeri. Și dealerii aceștia ar trebui stopați. Pe unde intră aceste droguri? Intră prin vamă. Atunci trebuie acțiuni de control”, mai spune Iulian Cristache.
Conducerile școlilor acoperă cazurile de consum
Deși cele mai multe acțiuni de prevenție a consumului de droguri vizează liceenii, acestea ar trebui să înceapă din gimnaziu, pentru că acolo e punctul de început, atrage atenția Miruna Croitoru, președinta Consiliului Național al Elevilor. ”Din păcate, în școli chiar există cazuri de elevi care consumă droguri și acest lucru poate fi ilustrat foarte ușor de cazurile care au răzbătut în presă. Dar aceste cazuri care chiar ies la suprafață este mic, pentru că, de multe ori, conducerile unităților de învățământ mușamalizează cazurile”, explică reprezentanta elevilor, menționând că asta se întâmplă pentru ca ”bunul renume” al școlii să nu fie afectat.
În cazul în care elevii au cunoștință despre un caz de consum de droguri la școală, acesta ar trebui să ia legatura cu un profesor în care să aibă încredere, care, mai departe, să semnaleze cazul conducerii unității și părinților copilului în cauză, explică reprezentanta elevilor. Pe de altă parte, identificarea unui elev ca fiind consumator poate duce la stigmatizarea acestuia, modul în care se adaptează în societate sau un anturaj , dorința de a fi acceptat fiind de multe ori o cauza a consumului.
Chiar dacă, de multe ori, în urma discuțiilor cu părinții există dorința de reabilitare a elevului consumator, în alte cazuri chiar familia poate să fie cauza acetsui comportament.
Cât privește natura drogurilor consumate de elevi la școală, cele mai multe sunt din categoria ”ușoară”, mai exact țigări cu marijuana.
Etapa 1: educație
Dincolo de responsabilitatea familiilor, este nevoie de politici publice care să adreseze toate palierele, de la educația pentru sănătate și până la tratamentul adicțiilor, explică medicul psihiatrul Gabriel Diaconu.
Acesta vorbește despre mai multe tipuri de prevenție, mai exact despre psihoprofilaxia primară, secundară și terțiară.
”Partea de prevenție primară sau psihoprofilaxie primară are de-a face cu toate acele măsuri pe care la nivel de politici de sănătate, la nivel de acțiuni comunitare, sociale țintite sau la nivelul populației generale, prevind primul contact de consum. Aceasta însemnând că investim timp, bani, resurse, astfel încât oamenii din arealul de acoperire al acestor măsuri să nu consume niciodată. Să nu se apuce să consume”, explică psihiatrul.
Psihoprofilaxia secundară implică politicile și intervenții, strategii care se adresează persoanelor care au consumat cel puțin o dată, astfel încât să scădem impactul consumului, recurența și complicațiile lui, adaugă expertul.
Iar psihoprofilaxia terțiară are de-a face cu toate acele măsuri, politici, infrastructură, investiții destinate calității vieții, recuperării și reabilitării, respectiv tratamentului persoanelor care au probleme deja medicale de tip dependență asociate cu consumul. ”Acesta este relieful prevenției. Și funcționează ca o sită sau ca o serie de filtre de site, cu găuri diferite și dacă vezi sitele și mărimea găurilor poți să înțelegi o serie de lucruri. Și anume că, pe hârtie, cele mai bune măsuri, cele mai intense ar merita să fie îndreptate în zona de psihoprofilaxie primară. Pentru sănătate funcționează acest adagio hipocratic – e mult mai bine să previi decât să combați . Și măsurile de prevenție secundare și cele terțiare pleacă din start cu acest handicap poziționat”, mai spune expertul.
Cine ar trebui să se ocupe de profilaxia primară? ”Dezavantajul profilaxiei primare este că rareori poate să fie specifică. Pe când cele secundare și terțiare pot fi centrate pe substanțe, pe populația țintă, pe patologii asociate substanțelor etc. În categoria măsurilor profilactice primare intră educația, implicare civică, folosirea resurselor comunitare, legislație cu privire la controlul substanțelor, dar nu numai. De exemplu, poți să faci psihoprofilaxie primară a consumului de substanțe dacă sancționezi bulliyng-ul școlar. Sau dacă sacționezi abandonul familial. Sau dacă sancționezi violența domestică”, explică medicul psihiatru amploarea intervenției.
Evident că aceste măsuri primare sunt și cele mai costisitoare în timp și bani: ”Pentru că rata lor de retur pentru fiecare ban investit, la început pare și chiar poate să fie mică. Este și motivul pentru care la nivelul de politici publice și politici de sănătate, prevenția primară pică în fundal pentru că pare că nu este cea mai cost/eficientă. Dar ea își capătă această cost/eficiență în ani”, mai spune expertul.
Pe termne scurt, nu, adaugă acesta: ”Nu poți să bugetezi campanii de profilaxie primară cu privire la consumul de substanțe psihoactive sau de uz recreațional cu gândul că, în 12 luni, vei avea o scădere a fenomenului. Genul acesta de campanii le proiectezi pe termen mediu și lung”.
Și atunci, oamenii care fac politici, pentru că sunt constrânși de bugete sunt angajați în măsuri secundare și terțiare.
Probleme multe, resurse puține
Măsurile secundare sunt obligatoriu făcute de autoritatea sanitară a unei țări. Problema prevenției secundare antidrog este una spinoasă pentru că pe o piramidă a relevanței prin impactul societal nu au cum să fie în topul priorităților unui minister al Sănătății. ”Câtă vreme prima cauză de mortalitate este cea cardiovasculară, a doua este metabolică. Dacă te uiți la marea masă de consumatori, ai niște sute de mii de oameni, din care poate o sută de mii cu adicție, în timp ce, de partea cealaltă, ai milioane. Iar fântâna de resurse ale statului nu este infinită. Și fiind finită, investești în programe de termen mediu care nu elimină problema, ci doar într-un spațiu gestionabil de sistemul de sănătate”, mai spune medicul psihiatru.
Tot ce înseamnă primar și secundar presupune capital uman și politic, în timp ce terțiar înseamnă clădiri. ”Prevenția terțiară are de-a face cu calitatea vieții, respectiv recuperarea și reabilitarea persoanelor care trăiesc cu dependență. Dacă am trecut de primele două site înseamnă că în aceste programe de prevenție terțiară întâlnim spitalul de psihiatrie, clinica de reabilitare post dezintoxicare, centre rezindențiale unde întâlnești persoane care în ciuda tuturor eforturilor au probleme de sănătate mintală, de comportament incompatibile cu funcționarea normală într-o societate, spitalele pentru măsuri speciale unde ajung persoanele care au săvârșit o faptă penală. Din anumite puncte de vedere prevenția terțiară este cea mai cost/eficientă pentru că este cea mai ușor controlabilă de stat. Cea mai ușor de normat. Dar, în același timp, din punct de vedere medical este măsura cu cel mai mic procent de rată de succes. Aici ajung oameni care sunt bolnavi și foarte bolnavi. Asta înseamnă că dezideratul prevenției nu a fost atins. Dezideratul prevenției e sănătatea. Dacă am trecut de prevenție secundară spre terțiară nu mai vorbim de sănătate, ci de calitatea vieții de zi cu zi. Și aici poți să faci multe lucruri și poți spera ca tratând poți împinge persoanele înapoi în zona de prevenție secundară. Dacă sunt reabilutate, persoanele revin în comunitate, reiau legăturile cu semenii lor, nu mai sunt alienați și marginalizați social și în cele din urmă au o șansă la viață. Cei care trăiesc în sistemul terțiar trăiesc cu dizabilitate cronică la fel ca o persoană într-un azil de bătrâni”, conchide expertul.
Se încarcă comentariile...
