Baza militară NATO de la Cincu, inaugurată. Franța va continua să trimită soldați în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Apărării din Franța, Sébastien Lecornu, a inaugurat, joi, 3 noiembrie, baza militară NATO de la Cincu, care găzduiește primul grup de luptă al NATO din România.

Vehicule militare la Cincu.
Baza militară de la Cincu a fost inaugurată. Foto: Arhivă

La baza de la Cincu se află, în prezent, peste 600 de soldați francezi, iar Lecornu a anunțat că numărul acestora va crește. Alții 200 de militari au fost dislocați la Capul Midia, unde este instalat sistemul antirachetă Mamba. 

Confortul este încă rudimentar la Cincu, această mică bază românească situată în mijlocul versanților deluroși ai Carpaților, destinată să devină principala bază militară franceză de pe flancul estic al Europei. Unii dintre cei aproximativ 750 de soldați care sunt acum dislocați acolo alături de 150 de belgieni și olandezi în rotație sunt încă găzduiți în corturi. Rețeaua de apă se confruntă cu o serie de defecțiuni, iar zona izolată și starea proastă a celor două poduri care trebuit traversate pentru a ajunge în bază au complicat transportul utilajelor grele,   relatează Le Monde.  

Grupul de luptă al NATO din România s-a constituit, începând cu luna mai, ca urmare a războiului dezlănțuit de Rusia în Ucraina. 

Lucrările se află încă în desfășurare și ar trebui să se încheie în primăvara anului 2023. 

Cred că este foarte importantă pentru că, lucrând împreună, realizând obiective comune, este foarte important să arătăm eforturile de apărare colectivă ale NATO prin prezența noastră aici și, în acest fel, să dăm un semnal puternic Rusiei că suntem pregătiți să apărăm alianța NATO”, a declarat Maior Wouter. 

Noi ajutăm cu ridicarea containerelor de aici, iar specialitatea noastră alături de compania franceză și cea olandeză este de a realiza acest complex pentru aproximativ 1000 de persoane, astfel că aceasta este principala noastră contribuție la această misiune. Pentru mine este prima dată când lucrez cu românii iar până acum, colegii pe care i-am întâlnit mi-au devenit prieteni deja, așa că ceea ce apreciez este că toată lumea are o abordare pragmatică și încercăm să facem lucrurile să funcționeze”, a precizat Comandantul Koenraad. 

Suntem foarte fericiți că ne aflăm aici. Zona de instrucție Cincu este o oportunitate importantă pentru noi de a ne antrena și de a pune în practică procedurile reciproce de comandă cu armata română și cu aliații noștri din NATO”, a declarat Captain Marc, comandantul secund al escadrilei MBT. 

Franța trimite în continuare soldați

Franța va trimite în continuare soldați la baza militară Cincu, acolo unde a cantonat primul grup de luptă al Alianței Nord Atlantice de pe teritoriul României. 

În curând, vor fi o mie de soldați prezenți pe lângă partenerii din Belgia și Olanda. Am semnat cu predecesorul dumneavoastră, în iunie, o scrisoare de intenție pentru submarinele scorpene și alte angajamente au fost stabilite în ceea ce privește corvetele”, a spus ministrul francez al Apărării. 

În cadrul parteneriatului nostru strategic există perspective pentru o colaborare mai strânsă în vederea coopeprării industriale militare romano-franceze. O atenție aparte va fi pe planul instruirii, a învățământului și pe planul medicinei militare”, a afirmat Angel Tîlvăr, ministrul român al Apărării

Soldații străini detașați la Cincu au început exercițiile alături de cei români. 

Baza militară NATO de la Cincu va putea găzdui circa 1.000 de militari. În România, în prezent, sunt peste 5.000 de soldați ai NATO, majoritatea aflându-se la baza Mihail Kogălniceanu. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite