Avocatul Elenei Udrea susţine că fostul ministru nu a încercat să fugă din ţară: A plecat în Grecia pentru proceduri medicale începute cu mult timp în urmă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Elena Udrea FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Avocatul Elenei Udrea a declarat că fostul ministru nu a încercat să fugă din ţară în ziua hotărârii sentinţei în dosarul „Gala Bute”, potrivit G4Media. Apărarea fostului ministru susţine că Elena Udrea avea programate proceduri medicale la o clinică din Grecia.

„Avea programare la o clinică unde efectua proceduri medicale începute cu mult timp în urmă. Dacă ar fi fost să plece din cauza deciziei ar fi plecat înainte. Ea a plecat din ţară din cauza problemelor ei personale, nu ca să fugă”, a declarat Rădulescu, potrivit G4Media

Anterior, Elena Udrea le-a transmis judecătorilor bulgari că refuză să fie predată autorităţilor române şi a menţionat că a depus cerere de azil în Grecia, însă documentul trebuie tradus.  

Amânări în lanţ în cazul extrădării şi în procesul în care cere suspendarea pedepsei 

ÎCCJ a amânat de mai multe ori soluţionarea recursului în casaţie, o cale extraordinară de atac folosită de Elena Udrea, prin care ar putea scăpa de executarea condamnării de şase ani primită în dosarul „Gala Bute”, pentru lipsă de procedură cu citarea fostului ministru, după ce avocatul a declarat că tribunalul din Bulgaria nu beneficiază de sistemul necesar pentru a participa prin videoconferinţă. 

Ulterior, Instanţa din Bulgaria a constrazis apărarea fostului ministru, explicând, prin purtătorul de cuvânt al tribunalului, că deţine sistemul, însă „doamna Udrea a spus că nu doreşte”. 

De asemenea, Curtea de Apel din Sofia a amânat punerea în executare a mandatului european de arestare, fostul ministru reclamând că în România i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, iar judecătorii au cerut autorităţilor de la noi documente din dosarul „Gala Bute” şi au fixat următorul termen în iunie.

   

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite