Accidentul din Munţii Apuseni. Ramona Mănescu, audiată la Parchetul General
0Fostul ministru al Transportului Ramona Mănescu s-a prezentat marţi la Parchetul General pentru a fi audiat de procurori în dosarul privind accidentul aviatic din munţii Apuseni. La un an de la prăbuşirea avionului în care se aflau mai mulţi medici, şi în urma căruia două persoane printre care şi pilotul Adrian Iovan şi-au pierdut viaţa, anchetatorii nu au început urmărirea penală pe numele niciunei persoane.
Fostul ministru Radu Stroe a fost şi el audiat, la sfârşitul săptămânii trecute, de procurorii militari din cadrul Parchetului General, iar la ieşire a precizat că a dat o declaraţie de martor, în care a făcut o trecere în revistă a atribuţiilor sale.
Întrebat dacă în cazul neîndeplinirii vreunei atribuţii ce îi revenea poate fi găsit responsabil pentru decesele din accident, fostul ministru a spus că nu există nicio atribuţie a sa care, neîndeplinită, să ducă la o astfel de concluzie.
În acelaşi context, întrebat dacă instituţia pe care a condus-o putea proceda şi altfel faţă de cum a făcut-o în cazul intervenţiei de după producerea accidentului, Stroe a răspuns: „Din punctul de vedere al MAI, nu se putea face nimic altfel".
În acest dosar, procurorii au decis începerea urmăririi penale pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu, dar şi pentru neluare şi nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu.
Procurorii l-au audiat, pe 5 decembrie, pe fostul director al Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) Aleodor Frâncu.
Mai multe documente au fost ataşate la dosarul procurorilor
În cadrul anchetei desfăşurate de Parchetul General, ROMATSA a trimis, în urma solicitării venite de la procurori, transcrierile convorbirilor purtate de personalul acestei instituţii, în timpul zborului aeronavei. Pe lângă transcrierea convorbirilor, procurorii Secţiei Parchetelor Militare au mai cerut de la ROMATSA şi documente referitoare la briefing-ul meteorologic al zborului.
De asemenea, anchetatorii au solicitat Serviciului de Telecomunicaţii Speciale fişele de caz referitoare la accidentul aviatic şi procedura urmată de operatorii Serviciului 112, de la sesizare şi până la închiderea cazului, potrivit metodologiilor, procedurilor operaţionale şi protocoalelor în vigoare. Procurorii au solicitat STS declasificarea convorbirilor efectuate prin 112 în ziua producerii accidentului aviatic din Apuseni, precum şi relaţii privind tehnicile de localizare a apelanţilor acestui serviciu.
Procurorii au mai solicitat, de la Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), relaţii privind modalitatea tehnică în care furnizorii de servicii publice de telefonie asigură preluarea apelului la serviciul de urgenţă 112 şi facilitează localizarea acestor apeluri de către SNUAU 112.
De asemenea, s-au mai primit de la Consiliul Suprem de Apărare a Ţării documentele prezentate în şedinţa din 2 februarie 2014 privind accidentul aviatic, dar şi , înregistrările video ale aeronavei din momentele anterioare decolării, venite de la Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă.
Anchetatorii au la dosar şi raportul preliminar întocmit de inspectorii Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS), document primit de la Ministerul Transporturilor.
De asemenea, au fost audiaţi ca martori angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Ministerului Apărării Naţionale, controlori de trafic aerian, conducerea şi personalul Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, ofiţeri de rang superior din Jandarmeria Română şi Inspectoratului General al Aviaţiei Civile, angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov.
Părinţii şi sora Aurei Ion au fost, pe 21 martie, când au dat declaraţii în anchetă, iar procurorii le-au pus la dispoziţie dosarul.
Tragedia care a curmat două vieţi
Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie, în munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba. În accident au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sfânta Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.
Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.
Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.
Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
Doi foşti miniştri vor fi audiaţi în cazul accidentului aviatic din Munţii Apuseni
Fostul director al ROMATSA, audiat la Parchetul General în dosarul accidentului din Apuseni
Una dintre cauzele accidentului aviatic din Munţii Apuseni: vremea
Femeia care aştepta transplantul de ficat când a avut loc accidentul din Munţii Apuseni a murit
Unde a greşit Ramona Mănescu în cazul tragediei aviatice din Apuseni