Ministrul Daniel David vrea reducerea a 900 de posturi de directori de școli și clase cu mai mulți elevi: „Ei nu rămân pe drumuri”

0
0
Publicat:

Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat o serie de măsuri ce vizează restructurarea școlilor din România, cu scopul de a reduce fragmentarea sistemului educațional și de a eficientiza cheltuielile.

Numărul de elevi acceptați într-o clasă ar putea crește cu doi, spune Daniel David. FOTO: Mediafax
Numărul de elevi acceptați într-o clasă ar putea crește cu doi, spune Daniel David. FOTO: Mediafax

Printre cele mai importante schimbări propuse se numără reducerea cu aproximativ 900 a posturilor de directori de școală, dar și creșterea numărului minim și maxim de elevi per clasă.

Ministrul a explicat că își dorește creșterea pragului minim de elevi pentru ca o unitate de învățământ să poată funcționa cu personalitate juridică, de la 300 la 500. În acest fel, unitățile școlare mai mici vor fi comasate cu altele mai mari, iar posturile de directori eliberate înseamnă bani economisiți.

„Încercăm să creştem numărul de copii pentru o unitate şcolară ca să aibă personalitate juridică de la 300 la 500. Acum sistemul este foarte fragmentat de multe ori. Avem foarte multe unităţi şcolare mici. Şi atunci dacă facem acest lucru, spre exemplu, mai eliberăm în jur de 900 de poziţii de director. Ei nu rămân pe drumuri, că ei sunt profesori, practic se întorc la predare. Dar reuşim să concentrăm zonele astea educaţionale ca sistemul să nu fie foarte fragmentat”, a declarat Daniel David la Digi24.

Tot în spiritul eficientizării, numărul de elevi acceptați într-o clasă ar putea crește cu doi, iar în cazuri excepționale chiar cu până la patru elevi suplimentari, dar nu peste 30 de elevi în total. Ministrul a subliniat că în prezent există situații nejustificat de costisitoare:

„Dacă aveai trei (elevi în plus), făceai două clase. Când ai făcut două clase, ai dublat numărul de norme. Şi ajungem iarăşi să avem o mulţime de cheltuieli în sistem pe care nu le putem susţine.”

Daniel David a mai punctat că măsurile vin după ce, în 2023, au fost luate decizii „aproape de ideal”, dar care nu pot fi susținute bugetar.

Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite