FOTO Lecţiile din şcoala interbelică. De la „râia e boala celui care trăieşte ca vita“, la „etica este o căutare a sensului vieţii“
0
Începutul de an şcolar era, odinioară, un moment încărcat de emoţii şi de speranţe pentru viitor. Deşi mulţi dintre elevi nu finalizau ciclul de învăţământ, şcoala românească interbelică îşi pregătea elevii, încă din primii ani, pentru maturitatea de avea să vină. adevarul.ro vă prezintă ce-i învăţau manualele şcoale pe copiii şi pe adolescenţii români între războaie.
Şcoala interbelică nu însemna numai matematici, gramatici ori limbi străine. Elevii aveau, în programa şcolară, cursuri importante despre igienă, disciplină, îndemânare, morală, bucătărie sau chiar „tehnica modernă a îmbrăcămintei“.
Manualul de Citire pentru elevii din clasa a III-a primară, apărut în 1941 la Editura Casei Şcoalelor şi Culturii Poporului, cuprindea, în 340 de paginii, lecţii despre istorie, literatură, religie şi ştiinţele naturii. Cartea, care se deschidea cu imnul naţional situat sub fotografia regelui Mihai I, continua cu o lecţie despre toamnă: „În Septemvrie, zielele scad mereu, iar pe la sfârşitul lunii se fac deopotrivă cu noaptea. [...] În septemvrie, începem şi noi şcoala. Să ne dea Dumnezeu sănătate şi în anul acesta, ca să putem spori tot mai mult cu învăţătura!“. Lecţii importante erau despre „Legenda lui Dragoş Vodă“, „Legenda lui Negru Vodă“, „Ostaşul lui Ţepeş“, „Cetatea Neamţului“, „Neagoe Basarab şi Mănăstirea Argeşului“, dar şi despre „Mihai şi călăul“.
Despre înfăptuitorul primei uniri a principatelor române, elevii învăţau mai mult decât în orice manual contemporan: „Asemenea lui Ştefan cel Mare în Moldova, a fost Mihai Viteazul în Muntenia. Mihai, înainte de a fi Domn, a fost cârmuitor (ban) în Oltenia. Era un om drept şi bun la inimă. [...] Mihai a purtat multe şi mari bătălii: şi aproape din toate a ieşit biruitor. De aci, numele lui de Mihai Viteazul, ce a fost spaima Turcilor“.
Acelaşi manual cuprindea lecţii de religie, ştiinţe naturale, anatomie şi igienă. Un capitol aparte este dedicat ştiinţelor fizico-chimie. Acesta cuprinde lecţii despre nisip, gresie, pietriş, sticlă, pământ galben, piatră de var, cărbuni de pământ, ţiţei, petrol, păcură, fier, fontă, oţel, aramă şi bronz.
Iar lecţiile sunt întregite de sfaturi practice, bazate pe exemple uşor de înţeles. „Suflăm în palmă. Simţim că ceva nevăzut ne atinge. Când bate vântul, parcă ne izbeşte nu ştiu ce. Este aerul în mişcare. Dacă ţinem supt un vas de sticlă o vietate, după puţin timp moare, din pricina lipsei de aer. Dacă am închide un om unde nu intră aer, ar muri. De aceea, aerul locuinţei trebuie primenit zilnic, prin deschiderea uşilor şi ferestrelor“.
Igiena este un alt capitol important din manual. Elevii învaţă că „pielea trebuie ţinută în mare curăţenie. Altfel se îmbolnăveşte.“ Şi, pentru a fi mereu atenţi la curăţenia trupească, elevilor le sunt date şi exemple de „boale“ pricinuite de curăţenia neglijentă.
„1. Bubele dulci. Se ivesc pe faţă şi la cap, unele lângă altele. Întâi ies nişte băşicuţe mici, pline cu un lichid galben şi lipicios. Se iau de la om la om, din pricina necurăţeniei. 2. Buboaiele. Cele mai multe buboaie se nasc din pricina necurăţeniei pielii sau din cauza sgârieturilor, prin care intră microbii şi umflă pielea într-un loc. 3. Râia. E o boală care nu te ţine la pat, dar face ruşine celui care o are, ca şi păduchii. Râia este boala celui care nu ştie ce e curăţenia, care trăieşte ca vita“.
De asemenea, „Manualul de lingerie“, îngrijit de D. Theodorescu, directorul Academiei superioare de croitorie şi mode din Bucureşti, îi învăţa pe ucenici toate secretele „lingeriei“ pentru bărbaţi, pentru dame, pentru „profesionişti“, pentru copii sau pentru pat şi pentru casă. Volumul cuprindea lecţii despre „luarea măsurilor pentru indispensabili“, „chilotul bărbătesc“, „bluza pentru cofetari“, „pelerina de frizeri“ dar şi despre „cămaşa de noapte kimono japonez“.
Deşi nu făcea parte din orarul unei şcoli normale, tot meseriaşilor le era destinat şi „Manualul de cusături şi vopseli vegetale“, editat în anul 1945 de Florica Ceauşanu şi Sanda Simionescu. Acesta cuprindea lecţii ilustrate despre confecţionarea şi decorarea textilelor: „Cusătura în cruci“, „lucrătura în point de tige“ sau alte motive de aplicat pe buzunarele cămăşilor şi şorţuleţelor. De asemenea, calităţile unui bun bucătar puteau fi uşor dobândite cu ajutorul „Manualului practic de cofetărie“, tipărit în 1928 de Emil Frederic, unul dintre cei mai mari cofetari pe care i-a cunoscut Bucureştiul. Volumul cuprindea peste 800 de reţete adunate din mai multe colţuri ale lumii.
Pentru activităţile extraşcolare, exista şi un „Manual de jocuri“, tipărit în anul 1929 şi folosit în special de copiii cercetaşi. Autorul, colonelul Virgil Bădulescu arată, la începutul manualului, importanţa jocurilor atent supravegheate: „Petrecerea sub cerul liber, la lumina şi căldura soarelui, însoţită de un anumit gen de mişcări, este îndeosebi de prielnică, provocând o înviorare a organismului slăbit după munca depusă în interiorul şcoalelor [...] Jocul ascute atenţia, întăreşte simţul camaradeniei, onoarei şi al răspunderii. [...] Din lipsă de altceva mai bun, adeseori, copiii îşi petrec timpul cu jocuri nepotrivite cu vârsta şi cu menirea lor, caracteristice prin: tendinţa de ridiculizare a defectelor altor persoane, prin pofta de câştig material, prin acţiuni dezordonate şi, în sfârşit, prin cruzimea cu care unele din ele trebuiesc jucate: lupta cocoşilor, stăpân pe situaţie etc“. Volumul este împărţit în patru capitole, fiecare cu mai multe exemple: jocuri de fugă, jocuri cu mingea, jocuri războinice şi jocuri de aruncare.
O carte importantă pentru liceele interbelice era „Etica pentru clasa a VIII-a secundară“, a profesorilor Emilia Bogdan, dascăl de filosofie la Liceul „Iulia Haşdeu“ din Capitală, şi Alexandru Bogdan, doctor în drept şi dascăl de etică la Liceul „Spiru Haret“ din capitală. Manualul era tipărit în patru ediţii în seria „Manuale de filosofie publicate sub direcţia ştiinţifică a profesorului universitar C. Rădulescu-Motru“.
Adolescenţii din liceele interbelice învăţau că „etica este, în primul rând, o căutare a sensului vieţii. Căutare care izvorăşte natural din zbuciumul sufletesc al omului modern, blazat, fără un centru spiritual al vieţii şi fără sentimentul poziţiei sale cosmice, dedat din această cauză unei existenţe arhiplate. [...] Actul moral este un act de curaj, care cere o dăruire totală fiinţei noastre, este voinţa de a combate răul şi de a nu ne lăsa învinşi de el. “
Un alt manal de etică, editat sub girul Ministerului Educaţiei Naţionale de sociologul Traian Brăileanu, era „Etica pentru clasa a VIII-a secundară“. Autorul cărţii pentru şcolari era de părere că „societate e un produs al conştiinţelor morale individuale, care se înlănţuie şi se unesc într-o unitate numită comunitate morală“.
Labirintul (extras din „Manualul de jocuri“)
Jucători: 14-38
Locul: curte, sala de gimnastică.
Se alege un „urmăritor“ şi un „urmărit“; ceilalti se aşază pe 4 rânduri la 2 paşi interval (între ei) şi 2 paşi distanţă (între rânduri).
„Urmăritorul“ şi „urmăritul“ se aşază unul intr-o parte, altul în partea cealaltă a coloanei. Când arbitrul dă semnalul, fiecare rând formează lanţ, ţinându-se de mână, iar „urmăritorul“ începe goana după „urmărit“. (Fig. 9) Aceştia au voie să fugă printre rânduri, nu însă şi printre oamenii din fiecare rând. La alt semnal al arbitrului, toţi oamenii din rânduri se întorc la dreapta apucându-se de mâini în noua formaţie (Fig. 9, 9a), obligând prin aceasta pe „urmăritor“ şi pe „urmărit“ să schimbe drumul.
La alt semnal, se face din nou întoarcere fie la stânga, fie la dreapta, iar jocul continuă cu întoarceri repezi, până ce „urmăritorul“ reuşeşte să-l prindă pe „urmărit“.
Se încarcă comentariile...
