Cât scot părinții din buzunar pentru programul gratuit „Școala după școală” în București
0Scandal în sectorul 2 al Capitalei. Părinții elevilor care învață în mai multe școli din zonă acuză autoritățile locale de discriminare. Mărul discordiei? Programul „Școala după școală”. Deși este gratuit, părinții sunt obligați de primărie să contribuie financiar pentru ca elevii să beneficieze de orele suplimentare oferite prin acest proiect.

La mai bine de o lună de la începerea școlii, în Sectorul 2 al Capitalei, programul „Școala după școală” funcționează în regim de avarie, cu riscul de a fi suspendat. „Deși programul este gratuit, primăria solicită părinților să contribuie și ei financiar. Mulți, însă, nu-și permit acest lux. Este motivul pentru care în multe unități de învățământ timpul alocat orelor suplimentare s-a redus, iar în alte școli proiectul este blocat”, a explicat pentru „Adevărul” Iuliana Constantinescu, președintele părinților Liceului teoretic „Lucian Blaga”.
Școli multe, bani puțini. Părinte: „Ne întindem cât ne este plapuma”
În prezent, la acest program participă 16 unități de învățământ din sectorul 2. „Numărul lor a crescut exponențial, pe măsură ce școlile au descoperit că pot obține bani de la primăria de sector. Și, evident, au avut spațiu unde să desfășoare aceste ore. Căci spațiul este o mare problemă. Școlile în care nu există spațiu degeaba primesc bani, căci proiectul este mort din fașă”, a mai spus reprezentantul părinților.
Sumele de bani alocate au crescut și ele de la an la an. „Dar, din păcate, nu suficient de mult. La început, am avut 30 de lei, apoi 35 de lei, acum am ajuns la 40 de lei pe zi pentru fiecare elev. În acești bani intră atât mâncarea copiilor, masa caldă prevăzută în proiect, cât și salariul profesorilor care prestează aceste ore suplimentare”.
„Școala după școală” presupune ca elevii care au terminat programul să rămână alături de învățător sau profesor încă trei ore, timp în care iau o masă caldă și desfășoară activități educaționale. Teoretic. În practică, în sectorul 2 lucrurile stau diferit. „Finanțarea programului se face de către administrația publică locală din surse extrabugetare, donații, sponsorizări sau prin suportul financiar al asociațiilor de părinți. Însă, pentru că acești bani nu sunt suficienți, părinții copiilor sunt invitați să contribuie și ei financiar. Pe lângă faptul că este ilegal să iei bani de la părinți, programul fiind unul gratuit, mulți dintre aceștia nu au efectiv de unde să dea. Motiv pentru care programul copiilor a devenit din ce în ce mai scurt. Cele trei ore nu mai sunt trei ore. Practic, ne întindem cât ne este plapuma”, mărturisește Iuliana Constantinescu.
Concret, la Colegiul „Lucian Blaga”, până anul trecut, cele trei ore suplimentare au fost acoperite la limită cu banii de la primărie, efortul cadrelor didactice și licitatii cu firma care asigura masa caldă pe sume mici. „Ne-am încadrat la limită, fără contribuția părinților. Anul trecut însă am redus programul copiilor la 2 ore jumătate, anul acesta ar trebui sa ne încadrăm în două ore”.
„Se cer bani unor oameni care ar trebui protejați”
Iuliana Constantinescu a declarat că nu este normal ca primăria să ceară bani părinților, din moment ce programul „Școala după școală” este gratuit. „Regulamentele de finanțare prevăd foarte clar: acoperirea integrală a costurilor pentru programul de trei ore, program prevăzut prin ordin de ministru, iar părinții care vor mai mult de cele trei ore evident, plătesc ei. Este normal să fie așa. Însă,pentru programul reglementat prin ordin de ministru trebuie să existe finanțare. Atfel, părinții care nu-și permit acea co-plată sunt discriminați. Nu mai spunem că acest program este dedicat prevenirii și reducerii abandonului școlar, care are ca grup țintă elevii proveniți din mediile defavorizate, vulnerabile. Păi,și atunci cum facem? Cerem bani unor oameni pe care ar trebui să-i protejăm?”, se întreabă părintele.
Programul a început fără aprobarea regulamentului de finanțare
La Colegiul „Lucian Blaga”, în programul „Școala după școală” sunt înscriși peste 200 de elevi. „Sunt 10 clase de învățământ primar. Anul acesta, programul a demarat cu promisiunea că până la data la care se va face finanțarea pentru luna septembrie - banii ar fi trebuit să fie virați până la data de 10 octombrie - va exista și un regulament de finanțare, vor fi alocate și sumele necesare. Încă așteptăm”.
În concluzie, în acest moment „Școala după școală” la colegiul „Lucian Blaga” funcționează, dar nu se știe ce buget va fi alocat acestui proiect. „Deocamdată, copiii au masa caldă asigurată cu banii care ne-au rămas de anul trecut. Am reușit să facem niște economii. Cât despre profesori, aceștia s-au împăcat cu ideea că în luna septembrie este posibil să fi făcut voluntariat”, mai spune Iuliana Constantinescu. „Însă, în alte școli din sector, în lipsa unui regulament de finanțare, programul este blocat. Sunt directori care nu-și asumă niciun risc”, a mai precizat părintele.
În programul „Școala după școală” nu există un număr minim sau maxim de elevi reglementat. „Cine vrea se înscrie. Sunt școli unde toți copiii dintr-o clasă participă, sunt școli unde, din diferite motive, s-a stabilit doar un anumit număr. Știu școli unde sunt 12 elevi într-o grupă, dar avem și unități de învățământ unde sunt 27-28 de elevi. Programul este dedicat claselor primare și de gimnaziu”.
Primăria sectorului 2 a promis că până la data de 23 octombrie va pune pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local un nou regulament cu noile condiții de eligibilitate și de finanțare pentru acest an școlar.