O biserică din apropierea locului masacrului din Connecticut, evacuată în urma unei ameninţări cu bombă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O biserică romano-catolică din localitatea Newtown, statul Connecticut, unde vineri a avut loc un incident armat grav soldat cu 27 de morţi, a fost evacuată duminică în urma unei ameninţări cu bombă, relatează Reuters.

Biserica „St. Rose of Lima” se află la circa 1,5 kilometri de şcoala Sandy Hook, locul tragediei de vineri, iar ameninţarea a fost primită în timpul unei slujbe religioase în memoria celor 20 de copii şi şase adulţi ucişi de Adam Lanza în urmă cu două zile.

La locul incidentului s-au deplasat serviciile de securitate, poliţie şi ambulanţă. Incidentul are loc cu numai câteva ore înaintea sosirii la Newtown a preşedintelui american Barack Obama, care se va întâlni cu membrii familiilor victimelor şi se va adresa în cadrul unei ceremonii religioase prevăzute pentru ora locală 19:00 (ora 24:00 GMT), potrivit unui comunicat de presă al Casei Albe.

Poliţia americană a dezvăluit, sâmbătă, identitatea celor 26 de persoane împuşcate de Adam Lanza, autorul atacului de la şcoala din Sandy Hook.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite