ONU: SUA solicită o anchetă cu privire la dronele iraniene folosite de Rusia în Ucraina

0
Publicat:

Statele Unite au cerut vineri în Consiliul de Securitate o anchetă a ONU cu privire la acuzaţiile de utilizare de către Rusia a dronelor iraniene în războiul împotriva Ucrainei, informează dpa.

Atac cu dronă asupra Kievului
Atac cu dronă asupra Kievului Foto AFP (arhivă)

„ONU trebuie să investigheze orice încălcare a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU şi nu trebuie să permitem Rusiei sau altora să împiedice sau să ameninţe ONU în îndeplinirea responsabilităţilor sale mandatate”, a declarat adjunctul ambasadorului american, Richard Mills, la o reuniune a Consiliului de Securitate.

Anterior, Marea Britanie, Franţa şi Germania au transmis în scris ONU solicitări similare.

Între timp, ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a criticat la reuniunea Consiliului de Securitate aceste demersuri, calificându-le drept o „situaţie scandaloasă”, a respins din nou acuzaţiile conform cărora în războiul cu Ucraina sunt utilizate drone iraniene şi a avertizat împotriva unei investigaţii a ONU în această chestiune.

Dacă se va întâmpla acest lucru, Rusia se va vedea nevoită să îşi reconsidere cooperarea cu ONU, a spus Nebenzia, reluând o declaraţie similară, făcute de adjunctul său, Dmitri Polianski, în urmă cu câteva zile.  

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite