„El Chapo“ divulgă identitățile celor mai influenți traficanți de droguri: „Întotdeauna a fost doar politică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 La cinci ani după ce a fost extrădat în SUA, baronul mexican al drogurilor Joaquín „El Chapo" Guzmán divulgă identitățile persanelor influente din spatele traficului de droguri.

Joaquín „El Chapo" Guzmán / Foto Arhivă
Joaquín „El Chapo" Guzmán / Foto Arhivă

Prin intermediul avocatei sale, Mariel Colón, una dintre puținele persoane cărora li s-a permis să aibă un contact regulat cu el, „El Chapo” a declarat că, pentriu a înceta războiul drogurilor, autoritățile ar trebui să se ia după „politicienii de pe ambele părți ale frontierei".

„De ani de zile, autoritățile i-au băgat la închisoare pe acești presupuși lideri, dar acest lucru nu servește la nimic, dar dacă te duci după politicienii care permit ca acest lucru să se întâmple, este un lucru diferit", a declarat Colón pentru Insider. 

Traficantul este conștient de faptul că ar putea fi doar un instrument politic pentru guvernul american și cel mexican, a mai declarat Colón.

„Fiecare nou președinte american are trofeul său. Cu Trump [a fost] Chapo. După el, Biden are și el trofeul său", a adăugat Colón. „Întotdeauna a fost doar politică".

Condiițile din închisoare ale traficantului

În 2019, Guzmán, despre care se crede acum că are 65 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viață pentru mai multe acuzații legate de droguri. De atunci, el a fost ținut în izolare la ADX Florence, o închidoare din Colorado, considerată cea mai sigură din SUA.

El Chapo primește doar o oră pe zi în aer liber și nu are voie să vorbească la telefon decât 15 minute pe lună cu trei persoane verificate în prealabil de guvernul american: mama sa, una dintre surorile sale și cel mai mic copil al său.

„Guzmán a fost izolat complet. Nu a avut acces la nicio zonă de recreere sau acces la nicio altă zonă din jurul închisorii în afară de celula sa", a declarat Colón.

În 2020, echipa sa de avocați a înaintat un apel în care se plângea că se confruntă cu „condiții inumane", care a fost respins de un judecător federal. Tratamentul lui Guzmán, despre care avocații săi spun că este „tortură" și rezultatul unei „răzbunări politice", nu s-a schimbat.

Traficul de droguri în SUA

Autoritățile americane au declarat că măsurile de securitate sunt menite să îl împiedice pe Guzmán să evadeze sau să se implice în activități ilegale, dar chiar și cu acesta în spatele gratiilor de la capturarea sa în ianuarie 2016, afacerile cu droguri au fost în plină expansiune pentru Cartelul Sinaloa.

În perioada 1 octombrie 2015 și 30 septembrie 2016, peste 5.000 de kilograme de cocaină au fost confiscate de către Poliția de Frontieră a SUA. Această cifră a crescut la peste 9.000 de kilograme în 2017. După o scădere în 2018, confiscările de cocaină de către US Border Patrol au crescut la peste 11.000 de kg în 2019 și la peste 15.000 de kg în 2020.

Confiscările de alte droguri în SUA au crescut, de asemenea, în această perioadă - o tendință care, potrivit experților, arată deficiența concentrării pe capturarea liderilor cartelurilor, așa cum au făcut autoritățile americane și mexicane timp de decenii.

„Agenții sunt cumpărați”

Mărturiile din timpul procesului lui Guzmán au îndreptat atenția spre mulți președinți mexicani, șefi de poliție și ofițeri militari de rang înalt ca fiind implicați în traficul de droguri.

Jesus „El Rey" Zambada, fratele mai mic al lui Ismael „El Mayo" Zambada, șeful cartelului drogurilor din Sinaloa, a susținut în boxa martorilor că „adevărații lideri" ai cartelului erau oficiali ai guvernului mexican și forțele de ordine din SUA.

Zambada l-a indicat în mod special pe Genaro García Luna, care a fost secretarul mexican pentru securitate publică din 2006 până în 2012. García Luna a fost arestat în SUA în decembrie 2019 și acuzat că a luat mită de la Cartelul Sinaloa.

García Luna a pledat nevinovat. Procesul său ar fi trebuit să înceapă în luna octombrie a acestui an, dar a fost amânat până în ianuarie 2023, la cererea avocaților săi.

García Luna este acuzat că a acceptat milioane de dolari pentru a-i permite lui Guzmán să „opereze cu impunitate în Mexic" timp de peste un deceniu, potrivit Departamentului de Justiție al SUA. În același timp, Garciá Luna ar fi încheiat înțelegeri cu oficiali de rang înalt din cadrul unor agenții americane de top din domeniul securității naționale și al aplicării legii.

În octombrie 2020, Salvador Cienfuegos, ministrul mexican al Apărării din 2012 până în 2018, a fost arestat la sosirea în Los Angeles cu un zbor din Mexico City.

Cienfuegos s-a confruntat, de asemenea, cu acuzații legate de droguri, se presupune că în cadrul anchetei privind Cartelul Sinaloa și legăturile lui Guzmán. El a fost acuzat că și-a folosit autoritatea pentru a proteja o facțiune a Cartelului Sinaloa, ordonând în același timp operațiuni împotriva rivalilor acestuia.

Cienfuegos a pledat nevinovat la prima audiere și, într-o mișcare surprinzătoare, procurorii americani au renunțat la acuzațiile împotriva sa după negocieri cu guvernul mexican. Fostul general a fost trimis înapoi în Mexic și eliberat.

García Luna și Cienfuegos nu au fost condamnați, dar un agent de forță al cartelului din orașul mexican de frontieră Ciudad Juárez a declarat că acuzațiile lui Guzmán nu sunt departe de realitate.

Într-un interviu acordat în octombrie 2016 ziarului mexican El Universal, șeful de nivel mediu din La Línea, aripa armată a Cartelului Juárez, a declarat că mai mulți agenți de frontieră americani se aflau pe statul lor de plată.

„Agenții sunt cumpărați", a declarat atunci bărbatul.

Până în 2016, Center for Investigative Reporting a documentat 153 de cazuri de anchete de corupție care au vizat polițiști de frontieră din SUA, majoritatea dintre ei membri ai Serviciului Vamal și de Protecție a Frontierelor din SUA.

Traficul de droguri a fost cea mai frecventă infracțiune, urmată de mită și trafic de persoane, iar marea majoritate a cazurilor citate de CIR au implicat agenți cu 10 ani sau mai puțin de serviciu. Cele mai multe incidente au avut loc în Texas, urmat de California și Arizona.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite