Donald Trump păstrează tradiția: un general american va conduce forțele NATO în Europa. Mark Rutte știe deja numele acestuia

0
Publicat:

Deși a cerut în mod repetat ca Europa să-și asume un rol mai important în apărarea continentului, președintele Donald Trump va păstra tradiția numirii unui general american la conducerea militară a NATO în Europa.

Donald Trump numeşte un general american la conducerea forţelor NATO din Europa. FOTO: Mediafax
Donald Trump numeşte un general american la conducerea forţelor NATO din Europa. FOTO: Mediafax

Următorul comandant al forțelor americane din Europa va prelua și conducerea militară a NATO pe continent, confirmând astfel menținerea unei tradiții stabilite încă din perioada postbelică. Reuters citează mai mulți oficiali americani, un responsabil occidental și o sursă din Alianță, care ar fi declarat că președintele Donald Trump va continua să delege această funcție unui general american, notează Agerpres.

Decizia, transmisă de Trump în mod privat secretarului general al NATO, Mark Rutte, reflectă dorința administrației de a menține conducerea americană a forţelor NATO în Europa, cel puțin pentru moment. Conform surselor, această alegere are scopul de a liniști aliații europeni, dar și unele voci critice din cadrul Partidului Republican, îngrijorate de reticența crescândă a liderului american față de implicarea SUA în conflictul din Ucraina.

În ciuda acestei continuități, oficialii americani subliniază că mesajele privind reorientarea strategică a SUA rămân valabile. Administrația Trump consideră că prioritatea Washingtonului ar trebui să fie securitatea internă și provocările emergente din zona Indo-Pacificului. De altfel, se discută despre o posibilă reducere a prezenței militare americane în Europa, unde sunt desfășurați în prezent aproximativ 80.000 de soldați.

Surse din cadrul administrației au indicat că următorul militar de rang înalt care ar urma să preia atât conducerea Comandamentului forțelor SUA în Europa (EUCOM), cât și funcția de Comandant Suprem al Forțelor Aliate în Europa (SACEUR) este generalul-locotenent Alexus Grynkewich.

Dacă va fi confirmat, Alexus Grynkewich va deveni cel mai recent reprezentant american într-o linie neîntreruptă de comandanți SACEUR, începută în 1951 cu generalul Dwight D. Eisenhower.

Funcția de SACEUR este una dintre cele mai importante din structura militară a NATO, implicând coordonarea tuturor operațiunilor alianței pe teritoriul european. Păstrarea acestei poziții sub conducere americană este considerată esențială pentru menținerea coeziunii strategice între Statele Unite și aliații europeni.

De la începutul celui de-al doilea său mandat prezidențial, în ianuarie, Donald Trump a cerut constant ca statele membre europene să-și sporească bugetele pentru apărare. În viziunea sa, Europa trebuie să devină principalul garant al propriei securități, reducând astfel dependența de resursele militare americane.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite