Cei doi Biden: cât de greu este să fii cel mai bătrân președinte al SUA. Analiză NYT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi Joe Biden coexistă în același președinte octogenar: ageri și înțelepți în momentele critice, produsul deceniilor de activitate politică, capabili să se ridice la înălțime chiar și în toiul nopții pentru a se confrunta cu o lume periculoasă. Cu toate acestea, puțin mai lent, puțin mai blând, puțin mai greu cu auzul și mersul, puțin mai predispus la pierderi ocazionale de memorie, scrie NYT.

Joe Biden și-a anunțat candidatura pentru al doilea mandat FOTO EPA-EFE
Joe Biden și-a anunțat candidatura pentru al doilea mandat FOTO EPA-EFE

Realitatea complicată a celui mai bătrân președinte al Americii a fost încapsulată joi, când Congresul a aprobat un acord bipartizan pe care l-a intermediat pentru a evita un faliment național. Chiar și liderul republican Kevin McCarthy a mărturisit că Biden a fost „foarte profesionist, foarte inteligent, foarte dur” în timpul discuțiilor.

Cu toate acestea, chiar înainte de începerea votării, Biden s-a împiedicat de un sac de nisip la Academia Forțelor Aeriene, prăbușindu-se la pământ. Videoclipul a devenit viral, susținătorii săi s-au îngrozit, iar criticii lui s-au repezit. Oricine se poate împiedica la orice vârstă, dar pentru un președinte de 80 de ani asta ridică inevitabil întrebări nedorite.

Dacă ar fi altcineva, semnele de vârstă ar putea să nu fie notabile. Dar Biden este șeful celei mai puternice națiuni din lume și tocmai s-a angajat într-o campanie prin care le cere alegătorilor să-l țină la Casa Albă până la vârsta de 86 de ani, atrăgând mai multă atenție asupra unei probleme despre care sondajele arată că provoacă neliniște, și este o sursă de mare anxietate în rândul liderilor de partid.

Portretul lui Biden

Portretul care se desprinde după interviuri pe parcursul mai multor luni cu zeci de actuali și foști oficiali și alte persoane care au petrecut timp cu președintele american se află undeva între caricatura partizană a unui bătrân confuz, ușor de manipulat, promovată de republicani, și imaginea răspândită de personalul său a unui președinte în nuanțe de aviator care comandă scena mondială și guvernează cu vigoare.

Este cel al unui om care a încetinit odată cu vârsta în moduri mai pronunțate decât părul cărunt, comun celor mai mulți președinți recenți în timpul mandatului lor. Biden își amestecă uneori cuvintele și pare mult mai bătrân din cauza mersului rigid și a vocii slăbite.

Cu toate acestea, persoanele care interacționează cu el în mod regulat, inclusiv unii dintre adversarii săi, spun că rămâne ager și impunător în întâlnirile private. Diplomații împărtășesc povești despre călătorii în țări precum Ucraina, Japonia, Egipt, Cambodgia și Indonezia, în care adesea își întrece colegii mai tineri. Legislatorii democrați indică o listă lungă de realizări drept dovadă că încă își face treaba.

Greșelile sale verbale nu sunt nimic nou, notează prietenii; el s-a luptat toată viața cu o bâlbâială și a fost o „mașină de gafe”, pentru a folosi propriul termen, cu mult înainte. Consilierii au spus că judecata sa este la fel de bună ca întotdeauna. Atât de mulți îl caracterizează ca având o minte ascuțită, încât a devenit un fel de mantra.

Biden la rândul său admite faptul că vârsta este o problemă legitimă, dar susține că longevitatea sa este un avantaj, nu un handicap. „Spuneți că sunt bătrân?”, a comentat el la dineul Asociației corespondenților de la Casa Albă din aprilie. „Eu spun că sunt înțelept”.

Cu toate acestea, puțini sunt cei care nu observă schimbările survenite la una dintre cele mai publice persoane din țară. În perioada când era vicepreședinte, Biden se angaja în fiecare vară în aprige bătălii cu pistoale cu apă cu copiii consilierilor și reporterilor. Mai mult de un deceniu mai târziu, el a traversat rigid podul Edmund Pettus din Selma, Alabama, pentru a marca aniversarea Duminicii însângerate.

Sondajele de opinie arată că vârsta președintelui este una dintre preocupările de vârf ale americanilor, inclusiv ale democraților. În timpul unui recent grup de discuții al New York Times, mai mulți alegători care l-au sprijinit pe Biden în 2020 și-au exprimat îngrijorarea, unul dintre ei spunând: „I-am văzut privirea goală uneori, când ține un discurs sau se adresează unei mulțimi. Pare că își pierde șirul gândurilor”.

Programul lui Biden

Neliniștea legată de vârsta lui Biden învăluie cercurile democrate. Un democrat proeminent de pe Wall Street, care, la fel ca și alții, a vorbit sub protecția anonimatului pentru a nu jigni Casa Albă, a remarcat faptul că printre donatorii partidului nu se vorbea decât despre asta. La o cină la începutul acestui an a foștilor senatori și guvernatori democrați, din generația lui Biden, toți cei prezenți la masă au fost de acord că este prea bătrân pentru a candida din nou. Liderii locali sună adesea la Casa Albă pentru a se interesa de sănătatea sa.

În privat, oficialii recunosc că fac ceea ce consideră că sunt ajustări rezonabile pentru a nu solicita fizic un președinte în etate. Personalul său programează majoritatea aparițiilor sale publice între orele 12.00 și 16.00 și îl lasă în pace în weekend-uri pe cât posibil.

Un studiu referitor la programul lui Biden bazat pe date compilate de Axios și extinse de The New York Times a constatat că actualul președinte american are o cadență matinală similară cu cea a președintelui pe care l-a servit, Barack Obama. Niciunul dintre ei nu a avut prea multe evenimente publice înainte de ora 10 dimineața, doar 4% în ultimul an de mandat, Obama, și 5% în primii doi ani și jumătate, Biden. Diferențele dintre ei au apărut în privința programului de seară, Obama a tins să participe la multe evenimente publice după ora 18.00, comparativ cu Biden, și anume 17% față de 9 %.

Apropiații limitează expunerea președintelui la interviuri cu presa atunci când evaluează că acesta ar putea face o greșeală dăunătoare din punct de vedere politic. El a acordat doar un sfert din numărul interviurile acordate de Donald J. Trump în aceeași perioadă și o cincime din interviurile acordate de Obama - și niciunul dintre ele reporterilor de la un ziar important. Biden nu a acordat niciun interviu departamentului de știri al cotidianului NYT, spre deosebire de toți președinții, cel puțin de la Franklin D. Roosevelt încoace, cu excepția lui Dwight D. Eisenhower. Iar în ultimii 100 de ani, doar Ronald Reagan și Richard M. Nixon s-au supus la atât de puține conferințe de presă.

Oficialii Casei Albe nu l-au pus la dispoziție pe medicul lui Biden pentru a răspunde la întrebări, așa cum au făcut-o președinții anteriori. În februarie, Kevin C. O'Connor, medicul Casei Albe, a publicat o scrisoare de cinci pagini în care se afirmă că președintele american este „apt pentru serviciu și își îndeplinește pe deplin toate responsabilitățile fără nicio scutire sau acomodare".

Dar el a mai scris că tendința președintelui de a merge rigid este „de fapt rezultatul modificărilor degenerative ("uzura")" la nivelul coloanei vertebrale și, parțial, rezultatul „rigidizării mușchilor și a gambelor”. În scrisoare se precizează că nu există „nicio constatare care să fie în concordanță cu” o tulburare neurologică precum un accident vascular cerebral, scleroză multiplă sau boala Parkinson. El ia medicamente pentru fibrilație atrială, colesterol, arsuri la stomac, astm și alergii.

La fel ca multe alte persoane de aceeași vârstă, Biden repetă fraze și povestește iar și iar aceleași povești învechite, adesea contestate de fapte. Poate fi excentric; atunci când copiii îl vizitează, poate să scoată o carte de William Butler Yeats de pe birou și să înceapă să le citească poezie irlandeză.

În același timp, este zvelt și în formă, face exerciții fizice cinci zile pe săptămână și nu bea. Uneori a dat dovadă de o rezistență uimitoare, cum ar fi atunci când a făcut o vizită neanunțată la Kiev ceea ce presupus un zbor spre Polonia și o călătorie cu trenul de nouă ore. Un studiu al programului său realizat de consilierii lui Biden arată că acesta a călătorit puțin mai mult în primele luni ale celui de-al treilea an de mandat decât Obama.

Biden și Trump

„Oare divaghează? Da, o face”, a observat guvernatorul Phil Murphy din New Jersey, un democrat care respinge categoric ideea că Biden este prea bătrân pentru a fi președinte. ”A divagat întotdeauna? Da, așa este. În public și în privat. Este același tip. El este literalmente - nu spun asta cu ușurință. Nu cunosc pe nimeni altcineva care să fie atât de mult același tip în privat, pe cât este în public.”

Cred că motivul pentru care acest lucru este o problemă este în primul rând din cauza faptului că mass-media vorbește despre asta în mod constant”, a comentat fostul senator Ted Kaufman, un consilier de lungă durată al lui Biden, din Delaware. „Nu văd nimic în relațiile mele cu el care să indice că vârsta ar fi o problemă. El a făcut mai mult decât a reușit să facă oricare președinte în timpul vieții mele”.

Andrew Bates, un purtător de cuvânt al Casei Albe, a remarcat că republicanii de linie dură bombăneau că Biden l-a depășit pe McCarthy în negocierile privind acordul fiscal. „Este revelator faptul că aceiași membri extremiști MAGA din Congres care tot discută despre vârsta sa s-au plâns săptămâna aceasta că i-a întrecut în inteligență în privința acordului bugetar”, a spus Bates.

Problema vârstei vine în contextul în care Trump, cel mai probabil contracandidatul său republican, este cu doar patru ani mai tânăr și a fost cel mai bătrân președinte din istorie ce Biden a fost ales. Dacă Trump ar câștiga anul viitor, ar avea 82 de ani la sfârșitul mandatului său, mai în vârstă decât va avea actualul președinte al SUA la sfârșitul mandatului.

În timp ce se afla în funcție, Trump a generat îngrijorări cu privire la acuitatea sa mentală și la condiția sa fizică. El nu făcea exerciții fizice, dieta sa consta mai mult în cheeseburgeri și friptură și a ajuns să cântărească peste 100 de kilograme, o greutate considerată obezitate în raport cu înălțimea sa.

După ce s-a plâns că programul său este prea plin dimineața, Trump început să vină în Biroul Oval la ora 11 sau 11:30, rămânând la reședință pentru a se uita la televizor, a da telefoane sau a trimite tweet-uri incendiare. În timpul unei apariții la Academia Militară a SUA de la West Point, el a avut probleme în a ridica un pahar cu apă și părea să aibă probleme în a coborî o rampă modestă.

Mai izbitoare a fost însă performanța sa cognitivă, notează NYT. Avea un discurs haotic și tendința de a divaga; experții au constatat că devenise mai puțin articulat și că vocabularul său e mai redus decât în tinerețea sa . Consilierii săi au admis în privat că Trump avea probleme în procesarea informațiilor și în a distinge realitatea de ficțiune. John F. Kelly, al doilea șef de personal al său, a cumpărat o carte despre sănătatea psihologică a Trump pentru a-l înțelege mai bine, iar mai mulți secretari de cabinet, îngrijorați că ar putea fi inapt din punct de vedere mental, au discutat despre invocarea celui de-al 25-lea amendament pentru a-l demite.

Dar poate datorită faptului că volumul său bombastic transmite energie, problemele lui Trump nu sunt asociate cu vârsta în mintea publicului la fel de mult ca cele ale lui Biden. Într-un sondaj Reuters/Ipsos recent, 73% au declarat că Biden este prea bătrân pentru a fi în funcție, față de 51% care au spus același lucru despre Trump.

Biden își gestionează ziua cu mai multă disciplină decât predecesorul său. Jill Biden, care predă la Northern Virginia Community College, se trezește în jurul orei 6 dimineața, în timp ce președintele se trezește cu o oră mai târziu, potrivit propriilor relatări. Biden le-a spus consilierilor că pisica familiei îl trezește uneori în mijlocul nopții trecând peste fața lui.

La ora 7:20 dimineața, prima doamnă pleacă la serviciu. Președintele american face exerciții fizice la ora 8 dimineața - are o bicicletă Peloton în reședință și se știe faptul că urmărește emisiuni precum „Morning Joe” de pe MSNBC. El ajunge în Biroul Oval la ora 9, pentru o dimineață de obicei plină de întâlniri. La prânz, mănâncă salata, supă și sandvișuri.

După evenimentele de după-amiază, președintele se întoarce la reședință în jurul orei 18:45. La cină, pastele sunt favorite. De fapt, a declarat un fost oficial, ori de câte ori călătorește, consilierii se asigură că există întotdeauna sos roșu la îndemână pentru paste – în timp ce ripostează față de somonul la care îl îndeamnă soția sa.

La ora 20.00, soții Biden citesc adesea împreună informările în camera de zi. Prima doamnă se culcă de obicei la ora 22:30, iar președintele o urmează o jumătate de oră mai târziu.

Consilierii săi spun că acesta chiar citește informările, pentru că Biden pune întrebări. „Nu există nimeni care să fie mai bun la a pune întrebări pentru a ajunge la fondul unei probleme, să te pună la îndoială, să pună întrebări dificile”, a declarat Stefanie Feldman, secretarul de stat major al Casei Albe. „El pune la fel de multe întrebări dificile astăzi ca și acum 10 ani".

Cei doi Biden

Unii dintre cei care îl însoțesc peste hotare se declară uimiți de capacitatea sa de a ține pasul. Când noul lider al Italiei a insistat pentru o întâlnire în timp ce președintele se afla în Polonia, acesta a acceptat să o adauge la programul deja încărcat. În timpul unei călătorii în Irlanda, persoanele care îl însoțeau au spus că era plin de energie și că dorea să vorbească îndelung în avion mai degrabă decât să se odihnească.

Cu toate acestea, după zile obositoare pe drumuri, a lipsit de la cina cu liderii mondiali în Indonezia anul trecut și din nou în Japonia în luna mai. Alții care îl cunosc de ani de zile au spus în privat că au observat mici schimbări. Când se așază, a spus un fost oficial, de obicei își pune o mână pe birou pentru a-și susține greutatea și rareori se ridică energia de odinioară.

Vorbește atât de încet încât uneori nu poate fi înțeles. Pentru discursuri, asistenții îi dau un microfon pe care îl ține aproape de gură pentru a-i amplifica vocea chiar și atunci când stă la un pupitru cu microfoane montate.

Cu toate acestea, asistenții au spus că, deși poate uita momentan un nume sau un fapt, își păstrează o memorie formidabilă pentru detalii. Pregătindu-se să se deplaseze la Shanksville, Pennsylvania, cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a atacurilor din 11 septembrie 2001, el a devenit frustrat de faptul că oficialii i-au dat un plan greșit pentru deplasările sale. Fusese la memorial înainte și știa că planul nu avea sens, deoarece își amintea dispunerea terenului.

Oficialii de la Casa Albă își exprimă îngrijorarea că preocuparea legată de vârstă este exagerată de fotografiile de pe internet care sunt uneori trucate sau foarte distorsionate. În fiecare săptămână, strategii efectuează o analiză a cuvintelor cu un panel de alegători, întrebând ce au auzit despre președinte, de bine sau de rău. După ce Biden și-a agățat piciorul într-o pedală a bicicletei sale și s-a rostogolit anul trecut, cele două cuvinte care au rulat săptămâni întregi au fost „cădere cu bicicleta” – ceea ce a fost cu atât mai frustrant pentru consilierii care au remarcat că Trump poate nici nu ar fi fost capabil să meargă pe bicicletă.

În ultima vreme, Biden a apelat la umorul autoironic pentru a dezamorsa problema, luând exemplul lui Reagan, care a câștigat un nou mandat în 1984 la vârsta de 73 de ani, în parte cu o glumă de bine sincronizată despre faptul că nu a exploatat „tinerețea și lipsa de experiență a adversarului meu".

La dineul corespondenților, Biden a asigurat audiența că susține Primul Amendament, și „nu doar pentru că bunul meu prieten Jimmy Madison l-a scris”. În timpul evenimentului Take Your Child to Work Day, el și-a amintit de vremea „când eram mai tânăr, acum 120 de ani”.

Iar la Academia Forțelor Aeriene, în urmă cu câteva zile, Biden a glumit că „atunci când am absolvit liceul, acum 300 de ani, am aplicat la Academia Navală”. După ce s-a împiedicat de sacul cu nisip, a încercat să râdă și de asta. „Am fost lovit de sacul cu nisip”, a spus el.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite