Video Alertă de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 6,1 a lovit în largul coastelor Greciei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritățile din Grecia au emis un avertisment privind un posibil tsunami în anumite zone de coastă, după ce un cutremur cu magnitudinea de 6,1 a avut loc miercuri la sud de insula Kasos.

Epicentrul a fost situat în mare FOTO Shutterstock
Epicentrul a fost situat în mare FOTO Shutterstock

UPDATE

Serviciile de urgență din Grecia au avertizat populația să se îndepărteze de mal, după ce un cutremur subacvatic s-a produs în apropierea insulei Kasos, potrivit Deutsche Welle.

„Un cutremur cu magnitudinea de 5,9 s-a produs la 48 km sud-est de Kasos. Există risc de posibil tsunami în zona dumneavoastră”, a transmis Ministerul pentru Criza Climatică și Protecția Civilă prin contul 112 Greece. „Îndepărtați-vă imediat de coastă.”

Mica insulă Kasos, cu o populație de aproximativ 1.000 de locuitori, este situată în Marea Egee, între Creta și Rodos.

Știre inițială

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,1 a lovit Grecia miercuri dimineaţă devreme, epicentrul fiind situat în mare, la 15 kilometri de insula Kasos, în sudul Mării Egee, potrivit Institutului american de geofizică (USGS).

Seismul s-a produs la o adâncime de 78 de kilometri în jurul orei locale 01.51 (marţi, 22.51 GMT). Deocamdată nu sunt disponibile informaţii cu privire la posibile victime sau pagube, potrivit Agerpres.

Epicentrul cutremurului este situat la aproximativ 100 de kilometri de coastele insulelor Creta şi Santorini.

Regiunea insulei Santorini din Marea Egee, o destinaţie turistică populară în Grecia, a cunoscut o activitate seismică excepţională în ianuarie şi februarie, cu mii de trepidaţii care au făcut ca unii locuitori să fugă.

Situată pe mai multe falii geologice din sud-estul Mediteranei, Grecia este afectată în mod regulat de cutremure.

Ultimul cutremur mortal din arhipelag a avut loc în octombrie 2020, pe insula Samos, în Marea Egee, între Grecia şi Turcia. Cu o magnitudine de 7,0, acest seism a făcut doi morţi la Samos şi peste 100 în oraşul portuar Izmir din Turcia.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite