Blinken afirmă că incidentul cu balonul spion din China ar trebui încheiat: „Am făcut ceea ce trebuia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incidentul cu China legat de balonul spion ''ar trebui să fie încheiat'', a declarat secretarul de stat american Antony Blinken, într-un interviu difuzat marţi de postul de televiziune MSNBC, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Balonul din China a spionat SUA FOTO Profimedia
Balonul din China a spionat SUA FOTO Profimedia

'Am făcut ceea ce trebuia pentru a ne proteja interesele, am spus ceea ce trebuia să spunem şi am declarat în mod clar ceea ce trebuia în sensul în care asemenea incident nu trebuie să se mai întâmple. Aşadar, atât timp cât nu se întâmplă, acest capitol ar trebui încheiat'', a spus Blinken.

Tensiunile între SUA şi China au sporit în februarie, după ce teritoriul american a fost survolat de un balon care, potrivit Washingtonului, era un balon chinez de spionaj despre care Beijingul afirmă că a fost doar un balon meteo deviat de la traiectorie. Secretarul american de stat şi-a anulat atunci o vizită în China.

Pe de altă parte, asistentul secretarului de stat american pentru Asia de Est şi Pacific, Daniel Kritenbrink, a subliniat că o relaţiile între SUA şi China pot fi unele de succes numai dacă este vorba despre o ''stradă cu dublu sens''.

Într-un briefing de presă online, el a explicat că presupunerea că toate problemele din relaţiile bilaterale sunt cauzate doar de o parte ''pur şi simplu nu reflectă realitatea''. 

A distrus relațiile dintre China și Statele Unite

Balonul care survola pe teritoriul american, a fost distrus, în largul coastei Carolinei de Sud, la ordinul președintelui Joe Biden, deoarece a fost considerat drept unul de spionaj.   

Guvernul chinez a avut o reacție dură în urma incidentului. Viceministrul de externe, Xie Feng, a declarat la scurt timp după incident, în luna februarie 2023, că relațiile dintre cele două țări au fost afectate serios, potrivit Agerpres.

Acţiunile americane au afectat serios şi deteriorat eforturile şi progresele celor două părţi de a stabiliza relaţiile chino-americane de după întâlnirea din Bali" dintre preşedinţii Joe Biden şi Xi Jinping, în noiembrie., se arată într-un comunicat transmis de viceministru.

Armata americană a doborât, sâmbătă, un balon chinez în largul coastei Carolinei de Sud, la ordinul președintelui Joe Biden. Armata SUA a folosit o rachetă AIM-9X. Operațiunea a implicat avioane de vânătoare F-22 de la baza forțelor aeriene Langley (Virginia). Potrivit surselor, a fost necesară o singură rachetă pentru ca ținta să fie doborâtă la pământ.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite