Tacticile de război ale ruşilor contra evreilor ucraineni în Primul Război Mondial: „Rabinul vostru a fost luat ostatic”

Evrei din Galiţia 1915 FOTO via Jerusalem Post

Când au invadat părţi ale Poloniei şi Ucrainei în 1914, în Primul Război Mondial, ruşii au apelat la metode precum răpiri ale liderilor religioşi sau cetăţenilor de seamă şi deportări forţate ale populaţiei în regiuni îndepărtate ale Rusiei.

Poveşti ale atrocităţilor comise de cazacii ruşi şi ceceni în teritorii ale Ucrainei şi Poloniei, în 1914, s-au răspândit rapid pe tot cuprinsul Europei şi dincolo de ea, scrie Jerusalem Post. Mărturiile venite dinspre comunităţile evreieşti despre fapte oribile precum jafuri, violuri în faţa familiei, tăieri ale membrelor doar pentru distracţie sau chiar crucificări şi spânzurare de tefilinuri (obiecte de rugăciune confecţionate din piele) au părut la început greu de crezut. Autenticitatea lor a fost pusă la îndoială, în special dacă venea din partea elementelor naţionaliste ucrainene, dar curând numărul mărturiilor şi diversitatea surselor n-au mai lăsat loc de îndoială asupra crimelor de război de care se făceau vinovaţi ruşii.

Soldaţii ruşi au preferat de multe ori să ia ostatici în loc să omoare sau să efectueze deportări- alegând tactica răpirii unor lideri ai comunităţii şi a unor oameni de afaceri pentru a se asigura de loialitatea dorită a localnicilor.

„Rabinul tău a fost răpit. Dacă continuăm să auzim că evreii au vorbit cu germanii, îl vom spânzura”, îşi aminteşte un localnic din oraşul polonez Myszyniec că au ameninţat ruşii. Peste doar două zile ordinele s-au schimbat - toţi evreii din oraş urmau să fie expulzaţi forţat, cu mici excepţii, de pildă cei de peste 90 de ani. Deşi deciziile erau de multe ori luate de comandanţii de pe câmpul de luptă, metode similare au fost observate în toate zonele de conflict.

Când ruşii au cucerit capitala Bucovinei, Cernăuţi, i-au cerut primarului evreu al oraşului, Salo Weisselberger să le predea cetăţenii proeminenţi drept ostatici. După ce a refuzat, spunând că nu are controlul asupra nimănui în afară de sine, a fost trimis în Siberia unde a rămas şi după ce forţele austro-ungare au recucerit oraşul. S-a întors acasă abia în urma unui schimb de prizonieri, când a fost făcut şi cavaler de împăratul austriac Franz Joseph.

Bucovina şi Galiţia vecină - regiuni multietnice de-a lungul graniţelor de azi ale Poloniei, Ucrainei şi României - au cunoscut în special lupte grele în Primul Război Mondial. Puncte fierbinţi ale culturii ucrainene, locuitorii de origine ucraineană din aceste zone au fost acuzaţi de austro-ungari că sunt pro-ruşi, în timp ce, pe altă parte, ruşii înăbuşeau elementele naţionaliste prin încarcerări, expulzări şi crime.

Pe acest fundal, al antisemitismului adânc înrădăcinat, neîncrederii şi intereselor geopolitice, acuzaţiile de trădare şi lipsă de loialitate aduse împotriva evreilor s-au menţinut în Europa. Realitatea din teren era însă mult mai puţin limpede şi previzibilă, în măsura în care evreii slujeau şi se sacrificau în toate taberele - sute de mii de evrei serveau în armatele Rusiei, Austriei şi SUA, dar şi ale alor naţiuni angajate în conflict.

Însă populaţia civilă a avut cel mai mult de suferit mai ales în mâinile comandanţilor ruşi care, de multe ori, expulzau evreii din oraşele şi casele din simplul motiv al afilierii comune. În exilul forţat, nu li se permitea să ia bunuri cu ei. Deşi nu sunt disponibile statistici complete, istoricii estimează că între 500.000 şi un milion de evrei din Imperiul Rus au fost alungaţi forţat din comunităţile lor.

În 1915, un exilat din oraşul polonez Skierniewice a oferit o mărturie despre experienţa sa:

„Nu ne-au permis să-i lăsăm în urmă nici pe cei bolnavi sau femeile în travaliu. Doar brutarii, fierarii şi câţiva contractori puteau rămâne, dar ei nu au vrut, şi au fost gata să plece împreună cu noi.

 Polonezii nici măcar nu au aşteptat până au plecat evreii ca să înceapă să ne jefuiască casele şi magazinele. Nu au întâmpinat nicio rezistenţă; evreii erau, desigur, neputincioşi...

Era de Sabat; totuşi rabinii au spus că ne e permis  să suim copiii, bătrânii fragili şi femeile în travaliu în vagoane pe care le-am închiriat la preţuri de neimaginat. Am luat legea în mâinile noastre şi, în mijlocul strigătelor sălbatice ale polonezilor şi soldaţilor, am părăsit oraşul în linişte, cuprinşi de disperare. Până şi copiii au plâns laolaltă cu noi.

Cea mai urâtă parte a experienţei a fost însă faptul că pe drum ni s-au alăturat noi grupuri de evrei care arătau chiar mai jalnic decât noi. 

Cât era ziua de lungă ne târşâiam pe drumurile rele. Alături de noi se deplasau şiruri lungi de soldaţi ruşi. Soseau pentru a ‘izbăvi’ pământul ajuns în mâinile inamicului şi tocmai aceşti mântuitori ne-au făcut să îndurăm cele mai crunte suferinţe. Pe oriunde treceau, trupele ruse erau acompaniate de o mulţime de polonezi, bărbaţi şi femei şi copii care ne arătau cu degetul, strigând: ‘Acolo se duc trădătorii!’...’Duceţi-vă în Palestina, voi evreii care aţi fost acuzaţi’, ne strigau cu dispreţ”.

Relatările din acel an au descris deportări forţate în regiuni îndepărtate din Rusia, în Munţii Ural şi Siberia, locuitorii fiind duşi cu trenurile - cei mai mulţi erau evrei ucraineni, lituanieni şi alţi „locuitori din zona de război”. Vagoanele erau pline la refuz cu oameni puşi unii peste alţii - femei, copii, bătrâni, bolnavi erau îngrămădiţi laolaltă şi trimişi într-o călătorie lungă şi epuizantă, lipsiţi de orice fel de condiţii umane.

Prizonierii erau trataţi ca nişte marfă, după ce a fost numărată şi înscrisă în documente de expediţie, spune în mărturia sa exilatul citat mai sus.

Dacă unii au fost trimişi în est, mii de refugiaţi au ajuns în diferite capitale şi oraşe mari din Europa, la Viena şi în Varşovia, unde mii de refugiaţi intrau zilnic şi erau găzduiţi în clădirile publice.

Potrivit istoricului austriac Peter Gatrell, decenii în şir singura referinţă la dislocările masive ale populaţiei evreieşti era o intrare într-o enciclopedie sovietică care le descria drept „bacanalele migraţiei forţate” (Abram Kirzhnits).

Garre precizează că, în timp ce evreii în special au suferit de pe urma antisemitismului larg răspândit,  migraţiile forţate au afectat deopotrivă polonezi, evrei, letoni, lituanieni,belaruşi şi ucraineni - prinşi la mijloc după ce au fost vizaţi din pricina presupusei lipse de loialitate faţă de imperiu.