Fiul purtătorului de cuvânt al lui Putin a făcut parte din Wagner. „Era datoria mea”

0
Publicat:

Fiul în vârstă de 33 de ani al purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, spune că a servit în grupul de mercenari Wagner în Ucraina, timp de aproape șase luni. Fostul corespondent al televiziunii RT, cunoscut drept Nikolai Choles, a vorbit despre experiența sa, în cadrul unui interviu BBC News.

Nikolai Peskov, fiul purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov FOTO Arhivă
Nikolai Peskov, fiul purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov FOTO Arhivă

Era datoria mea... nu puteam să stau deoparte uitându-mă cum prietenii mei și alții pleacă acolo”, a spus Nikolai Peskov.

Wagner este numită „companie militară privată” în Rusia și acum are notorietate internațională pentru presupusele crime de război și alte abuzuri din Ucraina. A recrutat mii de condamnați din închisori după ce a suferit mari pierderi.

Este rar ca un membru al elitei ruse să aleagă să se alăture lui Wagner, mulți dintre ei chiar au plecat în străinătate pentru a evita recrutarea în armata regulată.

Nikolai Peskov a apelat la tatăl său pentru a se alătura grupării de mercenari

Nikolai Peskov, cunoscut și sub numele de Nikolai Choles și vorbește fluent engleza, după ce a petrecut câțiva ani din tinerețe la Londra. Acolo, el a lucrat ca reporter pentru postul de stat rus RT.

Nikolai Pescov, în calitate de corespondent RT FOTO Captură RT/ BBC News
Nikolai Pescov, în calitate de corespondent RT FOTO Captură RT/ BBC News

Atât el, cât și tatăl său sunt sub sancțiuni americane.

Într-un interviu acordat cotidianului pro-Kremlin Komsomolskaya Pravda, el a declarat că decizia de a se alătura lui Wagner îi aparține, însă nu știa cu exactitate care sunt pașii de urmat.

A trebuit să apelez la tatăl meu... și el m-a ajutat cu acest lucru”, a spus Peskov

Fostul corespondent de televiziune a mai adăugat că s-a folosit de un act de identitate fals pentru a nu se afla despre legăturile sale cu Kremlinul și a nu fi recunoscut de camarazii Wagner. El nu a dezvăluit acest nume în cadrul interviu, deoarece, a spus el, ar putea fi nevoie să-l folosească din nou.

BBC nu a putut să-i verifice afirmația cu privire la serviciul cu Wagner, ale cărui trupe sunt angajate în lupte intense, de luni de zile, în Bahmut. Ucraina spune că apărătorii săi Bakhmut au ucis mii de soldați ruși.

Afirmația lui Nikolai Peskov coincide însă cu o nouă perioadă majoră de recrutare a armatei, cu reclame ale statului rus care îi îndeamnă pe bărbați să-și facă „datoria patriotică” în conflictul din Ucraina.

Zeci de mii de bărbați au fugit din Rusia, în septembrie anul trecut, pentru a nu fi înrolați, după ce președintele Vladimir Putin a anunțat o „mobilizare parțială”.

Nikolai Peskov nu a dezvăluit nici locul exact unde a servit, în ceea ce Rusia numește o „operațiune militară specială” din Ucraina.

Informațiile oferite de Evgheni Prigojin, despre înrolarea lui Peskov

În comentariile adresate presei ruse, liderul Wagner, Evgheni Prigojin, a oferit ceva mai multe detalii.

El a spus că după ce s-a alăturat grupului cu documente false, fiul lui Dmitri Peskov a urmat un curs de pregătire, ce a durat timp de trei săptămâni.

După aceea, când a plecat la Lugansk, a fost necesar să extindem batalionul combinat de artilerie și a fost trimis să se alăture unui echipaj Uragan [lansator de rachete multiple]”, a spus Prigozhin, adăugând că „a dat dovadă de curaj și eroism”.

Potrivit lui Prigozhin, tatăl lui Nikolai i-a cerut „să-l preia pe [Nikolai] ca simplu artilerist”.

Nikolai Peskov a spus că a primit o medalie pentru curaj anul acesta, însă nu a intrat în detalii.

În septembrie anul trecut, el a fost vizat de o farsă în direct pe YouTube, în care părea reticent să se alăture armatei.

Jurnalistul Dmitri Nizovtsev, un asociat al liderului opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, jurist, încarcerat, s-a pozat în ofițer de recrutare militară, într-un apel telefonic către Nikolai Peskov. Vorbind pe un ton agresiv, Nizovtsev l-a întrebat de ce nu s-a prezentat la un centru de apeluri din Moscova.

Nikolai a răspuns nervos, amintindu-i lui Nizovtsev că „este domnul Peskov”.

Voi duce chestiunea la un alt nivel. Practic, trebuie să știu ce se întâmplă și care sunt drepturile mele”, ar spune el.

Atât Prigojin, cât și unii bloggeri militari ruși i-au criticat foarte mult generalii ruși din Ucraina, acuzându-i de gafe și de sub-echipare a grupării Wagner. Șeful mercenarilor a acuzat, de asemenea, oficialii militari că nu au recunoscut sacrificiile grupării sale.

Totuși, luna trecută, președintele Vladimit Putin a scos în afara legii orice critică publică la adresa Wagner sau a forțelor armate regulate. Astfel edepsele pentru „discreditarea” oricărei părți a armatei ruse includ pedepse de închisoare, de până la șapte ani.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite