Un mercenar rus, depistat pe Aeroportul Internațional Chișinău. Unde voia să ajungă
0Cetățeanul rus, mercenar în cadrul brigăzii internaționale ,,Pyatnashka”, a încercat să tranziteze pe cale aeriană Republica Moldova pentru a ajunge în Ucraina, dar planurile sale au fost date peste cap de polițiștii de frontieră care i-au interzis intrarea în țară.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) din Republica Moldova, cetățeanul Rusiei a fost depistat pe Aeroportul Internațional Chișinău, în timpul verificării actelor.
,,În contextul măsurilor întreprinse pe linie de securitate, bazându-se pe analiza de risc și a informațiilor obținute prin schimbul de informații cu Serviciul de Informații și Securitate, dar și cu partenerii internaționali, a fost posibilă depistarea unui cetățean al Rusiei, identificat ca mercenar din cadrul brigăzii internaționale „Пятнашка”. Străinul a fost depistat în fluxul de pasageri de pe Aeroportul Internațional Chișinău și acesta intenționa să ajungă în Ucraina, tranzit teritoriul țării noastre”, au informat angajații IGPF.
Mercenarului i-a fost interzisă intrarea în țară, apoi a fost întors pe cale aeriană în Federația Rusă.
În ultimele 24 de ore, 34 de străini au primit refuz de intrare în R. Moldova
În total, în ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră au refuzat intrarea a 34 de cetățeni străini.
Refuzurile de intrare au fost aplicate în contextul verificărilor suplimentare din cadrul punctelor de trecere a frontierei din țara vecină, acțiuni luate în legătură cu starea de urgență, dar și a războiului Rusiei contra Ucrainei.
Am încercat să aflăm câte persoane nu au fost lăsate să intre în Republica Moldova din februarie anul trecut și până acum, dar serviciul de presă al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră nu a furnizat datele până în momentul publicării acestui articol.
Republica Moldova s-a confruntat în ultima perioadă cu numeroase încercări de destabilizare din partea Rusiei. Printre ele fiind și protestele antiguvernamentale organizate de partidul prorus Șor, liderul căruia neagă că acesta este folosit de Kremlin în planul său de a destabiliza Chișinăul.