Un reprezentant al Grupului Wagner, depistat pe Aeroportul Chișinău. Câți străini au primit refuz de intrare în ultima săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

182 de cetățeni străini, dar și 46 de mijloace de transport au primit refuz de intrare în Republica Moldova, printre aceștia fiind și un reprezentant al armatei private a lui Vladimir Putin.

Reprezentantul Grupului Wagner oprit de Poliția de frontieră a Rep Molodva FOTO Telegram/Poliția RM
Reprezentantul Grupului Wagner oprit de Poliția de frontieră a Rep Molodva FOTO Telegram/Poliția RM

În ultimele șapte zile, la frontiera „verde" și în punctele de trecere a frontierei de stat au fost notificate 156 de evenimente, cu documentarea a 165 de persoane care au încălcat legislația frontalieră și migrațională a Republicii Moldova. În punctele de trecere a frontierei, fluxul de persoane a constituit 229 635 traversări, iar valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 63 332 traversări”, arată un comunicat de presă al Poliției de frontieră din Republica Moldova, potrivit activității din ultima săptămână.

Reprezentant al Grupului Wagner FOTO Telegram/Politia de frontiera a RM
Reprezentant al Grupului Wagner FOTO Telegram/Politia de frontiera a RM

În perioada vizată, au fost declanșate 208 consemne, dintre care 11 consemne pe Interpol (persoane, mașini, documente) și 197 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale. Au primit refuz de intrare în Republica Moldova 182 de cetățeni străini, dar și 46 de mijloace de transport”, mai menționează sursa citată. 

Reprezentantul Wagner, trimis înapoi

Atragem atenția că măsurile întreprinse, bazându-se pe analiza de risc și a informațiilor obținute în comun cu autoritățile naționale, inclusiv prin schimbul de informații cu partenerii internaționali, a permis depistarea în fluxul de pasageri, în punctul de trecere a frontierei de stat Aeroportul Internațional Chișinău a unui cetățean care a fost identificat ca și un posibil reprezentant al unei companii private militare din Federația Rusă (Wagner). Cetățeanului în cauză nu i-a fost autorizată trecerea frontierei de stat, fiind întors pe cale aeriană în statul de pornire”, potrivit Poliției de frontieră.

Pașaportul reprezentantului Wagner FOTO Telegram
Pașaportul reprezentantului Wagner FOTO Telegram

„Amintim că pentru a exclude riscurile de securitate, în contextul stării de urgență în R. Moldova, dar și a războiului pornit de Rusia împotriva Ucrainei, în toate punctele de trecere a frontierei de stat sunt aplicate protocoale de securitate, ceea ce presupune suplimentarea controlului trecerii frontierei de stat pentru călători, în special pentru cetățenii străini. În continuare, Poliția de Frontieră va întreprinde măsurile necesare pentru a nu admite cazuri ce atentează la siguranța și securitatea statului și a cetățenilor Republicii Moldova”, mai arată autoritățile de peste Prut.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă, John Kirby, a acuzat vineri Rusia că încearcă să destabilizeze Republica Moldova, inclusiv prin proteste, cu scopul de a instala un guvern mai favorabil cauzei sale, relatează presa internaţională. 

„Credem că Rusia caută să slăbească guvernul Republicii Moldova, cu siguranţă scopul final fiind acela de a vedea la conducerea ţării o administraţie mai favorabilă”, a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională, citat de AFP.

Republica Moldova s-a confruntat în ultima perioadă cu numeroase încercări de destabilizare din partea Rusiei. Generalul (r) Virgil Bălăceanu a precizat pentru „Adevărul” că șansa de reușită a țării vecine în fața Rusiei stă în ajutorul economic venit din partea Uniunii Europene și a României. De asemenea, un sprijin și mai consistent ar fi cel cu armament defensiv, dar care este costisitor pentru un stat ca Republica Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite