Pierderi de 121 de milioane de lei din Bugetul asigurărilor sociale, în ultimii doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza fraudelor legate de plata salariilor, Bugetul asigurărilor sociale a pierdut, în anii 2012-2013, 121 de milioane de lei.

Declaraţia aparţine ministrului Muncii, protecţiei sociale şi familiei, Valentina Buliga, şi a fost făcută publică într-un interviu acordat publicaţiei Moldavskie Vedomosti, citat de IPN.

„În urma unei analize efectuate de experţii Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, s-au constatat o serie de nereguli în procesul de plată a indemnizaţiei la naştere, legate de calcularea frauduloasă a salariilor”, a declarat Valentina Buliga.

„În unele cazuri, cuantumul salariilor atingea sume cuprinse între 60-70 de mii de lei pentru 126 de zile de concediu de maternitate şi 4.000-5.000 de lei lunar, plătiţi timp de trei ani”, a precizat ministrul.

„În realitate, mamele nu primeau astfel de salarii. În schimb Bugetul asigurărilor sociale îşi îndeplinea obligaţiile. În total, din Fondul de Asigurări Sociale, o femeie ajungea să primească 250 000 de lei, dintre care 70.000 drept indemnizaţie la naştere şi 180.000 drept indemnizaţie pentru întreţinerea copilului”, a continuat Valentina Buliga.

„În cele din urmă, s-a constatat că în perioada 2012-2013, din cauza acestor maşinaţii la plata salariilor, Bugetul asigurărilor Sociale a pierdut 121 milioane de lei. Şi toate aceste lucruri aveau un fundament legal. Nici Inspectoratul Fiscal, nici alte instituţii de control nu pot acuza pe nimeni de încălcarea legislaţiei”, a conchis ministrul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite