„Mita“ de la CNA pentru inspectorul de la Fisc a fost găsită la o bancă din Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o casetă de depozit (safeu individual din tezaur) ce aparţine unei persoane apropiate a unuia dintre arestaţi, au fost găsite 15.000 de dolari dintre care 5.300 de dolari din prima tranşă transmisă învinuitului sub controlul ofiţerilor CNA.

Ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie continuă urmărirea penală pornită pe faptul spălării de bani, coruperii pasive şi traficului de influenţă în care este vizat şi şeful-adjunct al Direcţiei Antifraudă de la IFPS şi doi pretinşi agenţi economici.

Potrivit unui comunicat CNA, "în cadrul acţiunilor, desfăşurate pe parcursul săptămânii trecute, au fost făcute mai multe percheziţii, inclusiv la una din instituţiile bancare din Capitală. Astfel, într-o casetă de depozit (safeu individual din tezaur) ce aparţine unei persoane apropiate a unuia dintre arestaţi, au fost găsite 15.000 de dolari dintre care 5.300 de dolari din prima tranşă transmisă învinuitului sub controlul ofiţerilor CNA.

Banii au fost ridicaţi, iar deponentul a fost audiat în cadrul cauzei penale pornite pe faptul coruperii pasive. Femeia a uzat de dreptul său şi a refuzat să dea depoziţii organului de urmărire penală, anunţă CNA.

Ofiţerii CNA şi procurorii au în gestiune şase cauze penale pornite pe spălare de bani, corupere pasivă şi activă, precum şi pentru trafic de influenţă. În cadrul acestora se verifică versiunile privind complicitatea mai multor inspectori fiscali la comiterea infracţiunilor menţionate mai sus. Totodată se întreprind eforturi pentru depistarea tuturor banilor folosiţi în operaţiune pentru recuperarea prejudiciului.

Trei persoane au fost reţinute de procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA, în cadrul unei ample operaţiuni desfăşurate în baza mai multor dosare ce vizează spălări de bani, corupere pasivă şi trafic de influenţă. Este vorba despre şeful-adjunct al unei Direcţii din cadrul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi doi pretinşi oameni de afaceri. În prezent, cele trei persoane se află în custodia CNA, fiind arestaţi

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite