Experţi: Sărăcia şi declinul demografic se vor accentua în 2017, iar odată cu alegerea lui Dodon în funcţia de preşedinte, societatea va fi mai divizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul 2017 va reflecta grave probleme social-demografice în Republica Moldova. Creşterea economică mediocră şi reputaţia îndoielnică a mediului de afaceri generează sărăcie şi reducerea locurilor de muncă, care afectează colectarea resurselor la bugetul public. La aceste concluzii au ajuns mai mulţi analişti care au elaborat o publicaţie despre riscurile anului 2017, prezentată de IDIS „Viitorul”, transmite IPN.

„Avem o tendinţă de depopulare masivă a Republicii Moldova. Conform estimărilor academice, se presupune că, dacă mergem în acelaşi ritm, în anul 2050 fiecare a treia persoană din Republica Moldova va fi de peste 60 de ani. Or această tendinţă înseamnă o îmbătrânire şi o dispariţie practic a populaţiei Republicii Moldova. Din păcate, ceea ce vedem acum, pentru anul 2017, nu există nişte programe ori proiecte asumate sub responsabilitate guvernamentală pentru redresarea acestor probleme majore”, a declarat director executiv IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu,

Potrivit analiştilor, criza socială a populaţiei generează îmbătrânire rapidă, emigraţie record, având drept efect şi o descurajare şi demoralizare a populaţiei, care-şi propune să emigreze cu orice preţ dintr-o ţară fără viitor. Aceste tendinţe se vor accentua în 2017, pe fundalul apatiei politice şi a risipirii capitalului social. În opinia lor, anumite partide, care-şi propun să formeze centrul puterii politice, caută să reducă discutarea acestor subiecte dureroase pe motiv că sunt distructive, influenţând astfel standardele de presă liberă şi căutare a soluţiilor faţă de aceste provocări. Este posibil ca, în 2017, să se intensifice acţiunile de protest în stradă ale maselor pe fundalul stagnării economice, în care reacţia contra autorităţilor şi lipsa de bunuri sociale este faza reală a cadrului economic de perspect ivă.

Experţii estimează că pe parcursul acestui an vor creşte preţurile la electricitate, căldură, petrol, mărfuri de primă necesitate, generând astfel nemulţumirea cetăţenilor care, ulterior, vor fi implicaţi în desfăşurarea protestelor organizate de partidele de opoziţie în raport cu actualul Guvern şi Parlament.

Odată cu alegerea lui Igor Dodon în funcţia de preşedinte, analiştii cred că se vor accentua diviziunile adânci geopolitice din societate. Primele acţiuni ale noului preşedinte – modificarea limbii pe site-ului Preşedinţiei, retragerea cetăţeniei lui Traian Băsescu – confirmă prevalenţa simbolismului antinaţional în discursul noului şef de stat. Acestea decizii vor reanima controverse politice în societate şi vor stimula acţiuni de răspuns din partea grupurilor unioniste.

Previzionarea riscurilor a fost efectuată cu implicarea unor comunităţi de policy thinkers. Respondenţii au fost rugaţi să simuleze cele mai mari provocări ale anului 2017 pentru Republica Moldova.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite