Dorin Chirtoacă, atac la Andrei Năstase: „La asemenea minciuni ai ajuns, jigodie ce esti?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Nastase Dorin Chirtoaca

Liderul PL, Dorin Chirtoacă, îl acuză de minciună pe preşedintele PPDA, Andrei Năstase, după ce acesta a declarat că Chirtoacă îşi negociază libertatea prin felul în care acţionează în ultima perioadă faţă de opoziţie.

„A spune adevărul înseamnă a negocia libertatea, la asemenea minciuni ai ajuns, jigodie ce eşti? Să-ţi negociezi tu neuronii pe care nu-i ai în cap, pe milioanele furate, doar că oricum nu ai de unde să-i cumperi, cu orice bani, Spre deosebire de acest fanfaron, eu nu am nicio experienţă în a colabora cu Plahotniuc, nu am avut, şi nici nu voi avea”, a scris Dorin Chirtoacă pe pagina sa de Facebook.

„În 2005, eu am facut atacul raider, împreună cu Plahotniuc, asupra Victoriabank, sau Ţopa, Ţopa şi Năstase? Pe numele meu a ajuns pachetul de 5% de acţiuni ale băncii, (care înainte erau ale doamnei Proidissvet), sau ale Angelei Năstase?”, a întrebat Chirtoacă.

Chirtoacă le-a propus jurnaliştilor să organizeze o dezbatere la care să fie invitat şi Năstase: „Să lămurim subiectul cu „Air Moldova” din anii 2000, cu naşii săi din Germania, cu nemţii care nu există, cu CEDO, cu 7 milioane de Euro furaţi de pe spatele cetăţenilor etc. Nu este oare un subiect important? Sunt de neglijat 7 milioane de Euro, care acum valorează 70-100 de milioane de Euro?”.

„Eu sunt jurist de meserie, Năstase se pretinde mare avocat la CEDO, haideţi să-i auzim soluţiile lui, cum poate fi pus la respect acest Plahotniuc. Presupun că Năstase o să fugă din nou şi nu o să vină. Pentru mine demnitatea şi adevarul sunt mai presus decât libertatea şi chiar decât viaţa. Un derbedeu însă, nu are de unde să ştie şi să înţeleagă asta. Cum nu mai are argumente în ceea ce mă priveşte, cum începe să arunce insinuări în adresa mea de tipul: Plahotniuc, Dodon, Ceban, negocieri de libertate etc. 

Amintim că Dorin Chirtoacă în continuare îl acuză pe Andrei Năstase că a „furat” 7 milioane de euro de la statul Republica Moldova, atunci când acesta a câştigat la CEDO un dosar împoriva Guvernului de la Chişinău, în perioada în care ar fi reprezentat din postura sa de avocat interesele lui Victor Ţopa. Potrivit lui Chirtoacă, Năstase reprezenta interesele unui investitor de jure din Germania, însă de facto în spatele companiei care a privatizat Air Moldova şi care a avut câştig de cauză la CEDO ar fi stat Victor Ţopa.

Andrei Năstase a respins anterior acuzaţiile lui Dorin Chirtoacă

Andrei Năstase a respins aceste acuzaţii şi a afirmat că Dorin Chirtoacă a lansat aceste atacuri la comanda lui Vlad Plahotniuc, pentru a scăpa de închisoare.

„Nepotul moşului, în momentele sale de proastă inspiraţie, este pus să scrie şi să vocifereze tot ce-şi doreşte Plahotniuc, ca să aibă Publika ce fel de ştiri false să dea împotriva lui Năstase”, a scris Andrei Năstase pe pagina sa de Facebook.

El susţine că, astăzi, aceleaşi mesaje din nou sunt debitate în interesul mafiei de Ghimpu, de Chirtoacă, de multi alţii, de tot felul de IUCI şi Iude. E ciudat, nu? Evident! Oamenii s-au obişnuit deja cu reţetele regimului de a demoniza pe toţi cei care nu li se supun. Linşajul mediatic continuă, oamenii sunt din nou dispreţuiţi şi luaţi de proşti”.

Potrivit preşedintelui PPDA, absolut nimic nu este nou „cu această atât de veche temă falsă, prezentată sub forma unei mizerabile dezinformări”. 

„Aşa s-a întâmplat cu sirienii. Cei 30.000 de sirieni folosiţi în campania pentru prezidenţiale au fost aduşi şi în campania pentru primăria Chişinău şi vor fi folosiţi, probabil, de câte ori va fi nevoie, de cate ori vor fi alegeri”, a spus Năstase.

În opinia sa, „Fake news are întotdeauna nevoie de o sursă”. 

„Acum este Chirtoacă, mâine poate fi altcineva! Fake news conţine informaţie trunchiată, falsă. Exact aşa se întâmplă acum, iar nepotul, asemenea mentorului sau Ghimpu, aflat în agonie politică, face tot ce este omeneşte posibil pentru a nu pierde definitiv atenţia publică, atenţia oamenilor. Va vedea ca preţul pe care îl plăteşte astăzi este prea mare; cariera lui în spaţiul public a luat sfârşit”, a afirmat Năstase.

Liderul PPDA a menţionat că „ce spune astăzi Chirtoacă, Plahotniuc spune de peste 15 ani. o spune de fiecare dată când simte că-i pleacă pământul de sub picioare. Şi, după ce am fost acuzat de trădare de patrie de regimul Plahotniuc - Dodon pe care nepotul si moşul il slujesc, cât credeţi că mai valorează aceste false acuze aduse de un fals unionist?”

„Care să fie motivul pentru care, despre un caz în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat, acum foarte mulţi ani, ar trebui ca şi Chirtoacă să se pronunţe din nou? Motivul este unul singur! MIza uriaşă pe care le au aceste alegeri şi pretul mare pus de Plahotniuc pe libertatea lui penală”, a adăugat Năstase.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite