Conştiinţă naţională românească la Politehnica din Chişinău (III)

Academicianul Sergiu Rădăuţanu pe vremea când era rector al Institutului Politehnic FOTO Arhivă

Manifestările în favoarea identităţii naţionale româneşti de la Institutul Politehnic din RSSM sunt înăbuşite în anii 1971-1972 odată cu concedierea/exmatricularea, pe motive politice, a circa 40 de profesori şi doctoranzi.

Apogeul l-a constituit demiterea rectorului Sergiu Rădăuţanu, la 2 octombrie 1973, pe motiv că şi-ar fi ascuns originea socială „nesănătoasă“. În realitate, Rădăuţanu a fost demis pentru că susţinea promovarea moldovenilor, adică a etnicilor români, care erau discriminaţi anterior şi care alcătuiau mai puţin de jumătate din numărul cadrelor didactice şi studenţilor, deşi românii constituiau 65% din populaţia republicii.

Pe 22 iunie 1971, are loc şedinţa Biroului Comitetului Central al PCM la care este discutat raportul comisiei Konstantinov şi măsurile care se impuneau a fi adoptate de conducerea de partid pe marginea acestuia. Cel mai dur, cum era şi de aşteptat, a fost Ivan Ivanovici Bodiul, primul secretar la CC al PCM. Acesta i-a adresat mai multe întrebări lui Sergiu Rădăuţanu, rectorul Institutului Politehnic din Chişinău, învinuindu-l că a neglijat hotărârea CC al PCM din martie 1967 despre situaţia creată la instituţia respectivă. 

Bodiul îl atacă pe Rădăuţanu

Mai mult, Bodiul spune că anume atunci când trebuia să înceapă lupta contra elementelor sociale care nu inspirau încredere, rectoratul de la Politehnică a admis în rândurile sale „feciori de culaci“.

Rectorul Rădăuţanu s-a justificat, invocând faptul că multe cadre didactice care veneau de la Universitatea de Stat şi de la Institutul Agricol nu şi-au prezentat autobiografiile la angajare şi că abia pe urmă s-a observat că şi-au schimbat comportamentul. În plus, jumătate din cei care au fost angajaţi din 1964, anul fondării instituţiei, până în 1971 au fost deja concediaţi. Deci fuseseră luate măsuri în conformitate cu decizia partidului din 1967.

…dar îl demite pe Postovoi

Probabil, pe Bodiul l-a satisfăcut răspunsul sau, mai degrabă, a fost doar o manevră, întrucât după aceasta primul secretar s-a năpustit cu întrebări similare, chiar mai dure, asupra ministrului învăţământului Evgheni Postovoi. Acesta a fost făcut responsabil de faptul că nu monitorizează suficient de bine ce se întâmplă în instituţiile de învăţământ superior.

Bodiul se întreabă de unde au apărut atâtea manifestări antisovietice în rândurile studenţilor şi profesorilor şi este iritat că sunt populare ideile pe care el le numeşte româneşti şi antisovietice, iar cei care le exprimă sunt trimişi ulterior la doctorantură, în loc să fie luate măsuri împotriva lor.

Liderul comuniştilor din Moldova spune că aceasta e cea mai rea versiune de liberalism. Iritarea sa e şi mai mare atunci când constată că tineretul originar din mediul rural nu are la început astfel de idei nesănătoase şi antisovietice, dar după ce intră la studii în instituţiile de învăţământ superior, se „molipsesc“ şi se schimbă radical. Şi atunci când merg acasă în vacanţă vorbesc de rău puterea sovietică şi cheamă la lichidarea sistemului colhoznic. Prim-secretarul CC al PCM dă vina pe educaţia de la institut, care, potrivit lui, este lăsată pe seama unor oameni care nu inspiră încredere.

Reacţie ciudată

Faptul că Bodiul i-a pus în cârcă mai mult lui Postovoi decât lui Rădăuţanu situaţia creată poate avea următoarea explicaţie. În primul rând, Rădăuţanu avea o autoritate imensă în rândul elitei ştiinţifice din RSSM, dar şi din alte republici, inclusiv la Moscova şi Leningrad. Pe de altă parte, se pare că Bodiul se decisese deja asupra demiterii lui Rădăuţanu, dar nu voia să anunţe acest lucru acum. Anterior, fusese demis Nicolae Testemiţanu din funcţia de ministru al Sănătăţii, în 1969, apoi Anatol Corobceanu din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri al RSSM, în 1970.

Cu alte cuvinte, se creează impresia că Bodiul îi mai dădea o şansă lui Sergiu Rădăuţanu. Foloseşte, în schimb, ocazia pentru a-l mustra aspru pe Postovoi, pe care nu-l agrea de la o vreme şi asta pentru că acesta şi-ar fi exprimat indignarea că în Chişinău erau doar doi-trei directori de întreprinderi industriale etnici români. Aşa sau nu, cert este faptul că Postovoi a decedat peste câteva luni, deşi avea puţin peste 50 de ani şi, după cât se ştie, nu era bolnav.

Poziţia lui Petru Lucinschi

Unul dintre participanţii la şedinţa Biroului CC al PCM din 22 iunie 1971 la care s-a discutat despre raportul Konstantinov a fost Petru Lucinschi. Acesta are o atitudine echivocă. Pe de o parte, îi ia apărarea lui Rădăuţanu, menţionând că acesta nu poate fi considerat responsabil de politica de cadre de la Politehnica din Chişinău.

Drept argument invocă faptul că Rădăuţanu are multe deplasări şi, având şi alte multe activităţi obşteşti, nu are timp să se întâlnească şi cu decanii, şefii de catedre, cu profesorii, cu atât mai puţin cu studenţii. În lipsa rectorului, prorectorii ar trebui să gestioneze toate problemele care apar, inclusiv cele legate de selectarea şi repartizarea cadrelor, dar aceştia ezită să o facă. Este unul din motivele pentru care, sugerează Lucinschi, politica de cadre s-a transformat într-o formalitate.

O altă explicaţie a situaţiei create la Politehnică, după părerea lui Lucinschi, era lucrul insuficient al profesorilor cu studenţii. Reprezentanţii corpului didactic nu vizitează căminele studenţeşti şi nu răspund la timp şi adecvat la întrebările studenţilor sau, uneori, le lasă intenţionat fără răspuns.

Din cauza nereuşitei, au fost exmatriculaţi 600 de studenţi în perioada 1966-1970, ceea ce dovedeşte că au fost luate măsuri.

Dar în ciuda acestui fapt, nu erau întreprinse acţiuni pentru crearea unei „atmosfere sănătoase“, a unei „opinii publice sănătoase“, deoarece „paznic la stână era pus lupul“. Cu alte cuvinte, erau condiţii prielnice pentru ca „elementele ostile“ din rândul profesorilor să influenţeze opinia studenţilor.

Pornind de la acest fapt, Lucinschi crede că există suficiente motive pentru a concedia imediat 30 de cadre didactice, dintre care 18 erau conferenţiari, candidaţi în ştiinţe sau lectori superiori. Tot Lucinschi propune ca recomandările la doctorat  să fie făcute nu în baza rezultatelor obţinute la studii, ci în funcţie de gradul de încredere politică pe care îl inspiră un candidat sau altul. Altfel spus, la selectarea cadrelor, să aibă prioritate criteriul politic, nu cel profesional.

Alte propuneri

Kiril Iliaşcenco, preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem, spune, la rândul său, că în cazul situaţiei de la Politehnică a fost comisă o greşeală politică şi, prin urmare, ea trebuie reparată tot prin mijloace politice. El sugerează că eliberarea din funcţie a profesorilor să fie făcută de către Consiliul Ştiinţific al instituţiei.
Gleb Dâgai, şeful secţiei de cadre la CC al PCM, este mult mai vehement.

El accentuează că responsabilitatea pentru situaţia creată aparţine rectorului Rădăuţanu, ministrului Postovoi, dar şi organizaţiei de partid Chişinău, care nu şi-a îndeplinit misiunea. Dâgai subliniază că problema nu trebuie subestimată, întrucât nu era vorba doar de persoane care gândesc greşit sau sunt „rătăcite“ din punct de vedere ideologic, ci de convingeri profund antisovietice şi naţionaliste. Prin urmare, aceştia nu trebuiau lăsaţi să educe studenţii, fiind purtătorii unor idei extrem de periculoase.

Dintre toţi participanţii, o poziţie moderată a fost exprimată doar de către Mihail Sidorov, membru al Biroului CC al PCM. Acesta a luat apărarea conducerii Institutului Politehnic, accentuând faptul că organele de partid trebuiau să-i acorde un ajutor mai consistent în problema respectivă şi că lui Rădăuţanu şi echipei trebuie să i se dea încă o şansă pentru a corecta lucrurile.

Spusele lui Sidorov se pare că au cântărit mult, întrucât imediat Bodiul a devenit mai conciliant şi a fost de acord cu propunerea acestuia de a i se da un termen nou lui Rădăuţanu pentru a repara „greşelile”.

Epurarea cadrelor la politehnică

Ca urmare a şedinţei Biroului CC al PCM din 22 iunie 1971, a fost creată o altă comisie care a fost însărcinată să studieze minuţios componenţa cadrelor la Politehnică şi să vină cu propuneri concrete cu privire la persoanele care trebuiau concediate (unul din membrii comisiei era Petru Lucinschi).
La 1 martie 1972, aceasta a prezentat un raport prin care Biroul CC al PCM era informat despre persoanele care au fost epurate.

Era vorba de 20 de cadre didactice care „şi-au ascuns originea socială sau au exprimat atitudini amorale şi apolitice“. Aceştia sunt: N.I. Margine, E.P. Sofroni, E.V. Şchiopu, A.E. Levinţa, I.F. Cerbari, N.F. Beldiman, I.D. Dohotaru, V.E. Ojog, V.A. Bruma, M.V. Palade, A.I. Malchevici, I.C. Pădure, Iu.Gh. Guţu, S.I. Ţukanov, V.P. Luca, E.M. Căpăţână, A.I. Vârlan, M.Z. Vaisman, M.I. Buga, M.V. Tcaciuc.

Pe lângă aceştia, fuseseră excluşi de la aspirantură V.N. Malai, V.N. Jomiru, V.I. Amariei, L.P. Druţă şi Gheorghe Ghimpu (acesta din urmă fiind arestat între timp de KGB ca membru al Frontului Naţional Patriotic).

Au urmat apoi alte persoane. După datele lui Aurel Marinciuc, numărul total al celor concediaţi din motive politice s-a ridicat la circa 40 de persoane. Pe lângă cei menţionaţi, mai erau Tudor Vascan, Valentin Musteaţă, Dumitru Musteaţă, Andrei Cojocaru, Gheorghe Postoroncă, Ilie Bratu, Petru Groza, Ion Gherlacu, Gheorghe Slabu, Valentin Frunze, Vasile Munteanu, Mihai Andronic, Mircea Druc, Mihail Paşa. Mai erau şi alţii care, deşi au fost lăsaţi la Politehnică, au fost demişi din funcţiile de conducere, inclusiv Ludmila Belousov, şefa secţiei doctorantură, şi decanii Eugen Livovschi şi Aurel Marinciuc.

În listă nu au intrat alte persoane care au plecat de bună voie, de exemplu, foştii deportaţi Radion Popa şi Marin I. Buga.

Conform documentelor de arhivă, au primit mustrări aspre rectorul Sergiu Rădăuţanu, decanii Aurel Marinciuc şi A.S. Parasadaneanu, prorectorii V.Gh. Târziu şi I.I. Valuţă, şefii de catedră V.I. Zagreadschi şi Iu.A. Maximov, şeful de cadre L.I. Pavlenco, în timp ce secretarul organizaţiei de partid de la Politehnică, F.Z. Tabunşcic, a primit avertisment. Iar pentru a nu se repeta evenimentele şi fenomenele menţionate, s-a luat decizia de a schimba radical componenţa Consiliului ştiinţific de la Politehnică, fiind alese doar persoane care inspirau încredere politică.

Demiterea lui Sergiu Rădăuţanu

Termenul acordat lui Rădăuţanu pentru a „repara“ greşelile comise a expirat în toamna anului 1973. Într-o decizie a Biroului CC al PCM din 2 octombrie 1973, s-a constatat că Rădăuţanu este demis pe motiv că el însuşi şi-a ascuns „originea socială“ şi îi proteja pe foştii deportaţi, feciori de „culaci“ şi preoţi. Era vorba de faptul că tatăl lui Sergiu Rădăuţanu fusese profesor de limbă franceză în gimnaziu în anii 1938-1940, în România interbelică, când Basarabia era parte a statului român. De asemenea, fusese membru din oficiu al Frontului Renaşterii Naţionale, unicul partid existent în timpul dictaturii lui Carol al II-lea.

În realitate, Rădăuţanu a fost demis pentru faptul că susţinea promovarea moldovenilor, etnicilor români, care erau discriminaţi anterior şi care alcătuiau mai puţin de jumătate din numărul cadrelor didactice şi a studenţilor, deşi românii constituiau 65 % din populaţia republicii. Acelaşi lucru a făcut anterior şi Nicolae Testemiţanu la medicină, fiind ministru al Sănătăţii.

Concluzii

Epurările de cadre de la Politehnică au reprezentat ultimul episod din cadrul celor operate la sfârşitul anilor ’60-începutul anilor ’70 în învăţământul superior din RSSM (alte instituţii vizate fiind Institutul Pedagogic din Tiraspol, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Pedagogică „Ion Creangă“ din Chişinău, Institutul Agricol şi Institutul de Medicină din Chişinău).

Mişcările studenţeşti şi activismul profesorilor din învăţământul superior va reapare ca fenomen de masă abia în anii perestroikăi, ceea ce va duce treptat la crearea mişcării de eliberare naţională a românilor basarabeni, care va culmina cu declararea independenţei Republicii Moldova de imperiul sovietic, la 27 august 1991.

Hotărârea Biroului CC al PCM din 22 iunie 1971 „Despre erorile serioase şi neajunsurile admise de rectoratul Institutului Politehnic «Serghei Lazo» din Chişinău la selectarea şi repartizarea cadrelor“

Analizând materialele anchetei şi explicaţiile rectorului Institutului Politehnic „Serghei Lazo“, tov. S.I. Rădăuţan[u] şi ale secretarului organizaţiei de partid F.Z. Tabunşcic, CC al PCM a constatat că rectoratul, prin complicitatea organizaţiei de partid, a încălcat grav principiile selectării şi repartizării cadrelor şi a admis infiltrarea în institut a persoanelor care nu inspiră încredere.

Organizaţia de partid şi rectoratul institutului nu au tras concluziile necesare din hotărârea CC al PCM din 14 martie 1967 „Despre activitatea organizaţiei de partid de la Institutul Politehnic din Chişinău în educaţia marxist-leninistă a studenţilor“ şi nu au asigurat îndeplinirea ei, nu au reuşit să intensifice munca educativă la institut. Ca urmare a insuficenţei nivelului de educaţie politică în masă, lipsei de principii a rectoratului şi comitetului de partid, în colectivul institutului au avut loc manifestări naţionaliste, proromâneşti, sioniste, precum şi alte acţiuni duşmănoase.

Tovarăşului Rădăuţanu îi lipseşte verva politică necesară, el manifestă toleranţă şi liberalism faţă de anumite cadre, care nu au dreptul moral să pretindă a fi educatori şi povăţuitori ai tineretului, admit indisciplină şi lipsă de responsabilitate la implementarea sarcinilor ce le revin.

Comitetul de partid (secretarul tov. F.Z. Tabunşcic) nu adoptă măsuri împotriva persoanelor care admit încălcări grave ale politicii de cadre, nu ia măsuri decisive pentru îmbunătăţirea muncii ideologice şi educative în colectiv, nu pătrunde în esenţa activităţii organizaţiilor de partid ale facultăţilor, admite deseori o abordare superficială la aprecierea unor manifestări politice complexe la institut.

Comitetul central al partidului comunist al moldovei hotărăşte:

1. Pentru încălcări serioase în procesul de selectare şi repartizare a cadrelor, nivelul redus al muncii educative în colectiv, rectorul Institutului Politehnic, tov. Rădăuţan[u], şi secretarul comitetului de partid al institutului, tov. F.Z. Tabunşcic, să fie avertizaţi şi să li se ceară să adopte cele mai hotărâte măsuri în vederea curăţării institutului de persoane care nu inspiră încredere politică.

2. A obliga comitetul de partid al institutului să-i tragă la răspundere severă pe acei lucrători care au admis infiltrarea în rândul cadrelor didactice a elementelor politice care nu inspiră încredere.

3. A cere organizaţiei de partid a institutului să ridice nivelul de responsabilitate al tuturor comuniştilor şi al corpului profesoral în ceea ce priveşte activitatea educativă la institut; să dea o apreciere de pe poziţii de partid şi de clasă oricăror manifestaţii nesănătoase; să creeze o atmosferă de intoleranţă faţă de cei care vor exprima idei nesănătoase.

4. Rectoratul, decanatele, catedrele, comitetul de partid, organizaţiile de partid ale facultăţilor şi ale anilor de studii, comitetul comsomolului din institut să asigure propaganda largă a ideilor despre prietenia popoarelor ţării noastre, lupta eroică a poporului moldovenesc împotriva ocupaţiei române, înflorirea economiei şi a culturii republicii în anii puterii sovietice, sarcinile grandioase stabilite de congresul al XXIV-lea al PCUS. Mai multă atenţie să fie acordată elucidării chestiunilor despre istoria şi cultura poporului moldovenesc.

5. A menţiona nivelul insuficient al Ministerului Învăţământului Public al republicii (ministru tov. E.S. Postovoi) în ceea ce ţine de selectarea, repartizarea şi educarea cadrelor la Institutul Politehnic, lipsa de principii şi atitudinea tolerantă faţă de greşelile şi neajunsurile admise în procesul de recrutare a cadrelor didactice în instituţiile de învăţământ superior ale republicii.

6. Sectorul ştiinţă şi învăţământ al CC al PCM este însărcinat să verifice îndeplinirea prezentei hotărâri până la data de 1 ianuarie.