Analiştii: În anul 2013 continuarea crizei din UE va fi cel mai mare risc pentru economia Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă criza din UE va continua, efectele negative asupra economiei moldoveneşti se vor amplifica, iar ţara noastră riscă să rămână în zona unei creşteri economice nesemnificative în anul 2013, chiar dacă admitem relansarea puternică a sectorului agricol, susţin economiştii de la Centrul Expert-Grup.

Ce ne aşteaptă în 2013? Experţii cred că economia îşi va relua creşterea. „Factorul principal va fi agricultura, ţinând cont de faptul că, după scăderea dramatică din 2012, aceasta îşi va reveni“, susţine economistul Viorel Chivriga.

În opinia lui, 2013 va fi ultimul an în care actuala guvernare mai poate realiza reforme structurale, pentru că apoi va intra în campanie electorală.

Specialiştii de la Expert-Grup nu exclud şi ei o creştere a PIB-ului, dar văd şi mai multe riscuri pentru economie. Printre acestea e continuarea crizei din UE. „În acest caz, efectele negative s-ar putea amplifica, iar Republica Moldova riscă să rămână în zona unei creşteri nesemnificative“, estimează Ana Popa, director de programe la Expert-Grup.

Pierdem competiţia regională pentru atragerea investiţiilor

Un alt risc major este pierderea competiţiei pentru atragerea investiţiilor străine, capitol la care nici în 2012 nu am înregistrat progrese.

„Mai multe state din regiune au demonstrat că şi pe vreme de criză pot fi atraşi investitori străini. Acum ţara noastră riscă nu doar să devină mai puţin atractivă pentru aceştia, dar chiar să fie părăsită de unii investitori importanţi, în urma conflictelor cu Fiscul“, constată expertul.

Economiştii consideră un risc major şi creşterea presiunilor politice asupra Băncii Naţionale a Moldovei, care în 2012 a dus o politică monetară echilibrată.

Moldova a rămas fără fărţă de muncă

Cât despre piaţa muncii, aceasta a ajuns la un punct critic - nici măcar remitenţele nu mai acoperă pierderile cauzate de plecarea peste hotare a moldovenilor. "Chiar la starea curentă de modernizare, economia moldovenească ar putea creşte preţ de câţiva ani prin utilizarea mai bună a factorului muncă. Astfel, migraţia devine un fenomen mai periculos decât acum câţiva ani, producând mai multe pierderi economiei decât beneficii generate de potenţialele remitenţe. Mai mult ca atât, în 2013, în potenţialul scenariu de răcire continuă a cererii interne şi externe, există riscul ca întreprinderile să întâmpine dificultăţi în desfacerea producţiei. Aceasta va reduce capacitatea firmelor să majoreze salariile, care reprezintă un factor important pentru a menţine forţa de muncă şi a o motiva să lucreze", mai constată Ana Popa.

Ultimul risc major, care se va face simţit mai aproape de finele anului viitor, este apropierea campaniei electorale, ceea ce poate duce la aprobarea unui buget populist pentru 2014, mai constată specialiştii.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite