Vulcanul indonezian Semeru a erupt, iar 2.000 de oameni au fost evacuați. Nor colosal de cenușă în apropiere FOTO

0
0

Vulcanul Semeru din Indonezia a erupt duminică, degajând un nor colosal de cenuşă care i-a determinat pe locuitorii din apropiere să se refugieze, la un an după o altă erupţie care a ucis zeci de oameni.

Localnicii de la poalele Muntelui Semeru, situat în estul insulei Java, unde este cel mai înalt punct la 3.676 de metri, au fugit pe măsură ce norul de cenuşă înalt de 1,5 km se apropia.

Potrivit serviciilor de urgenţă, aproape 2.000 dintre aceştia au fost evacuaţi.Centrul pentru Vulcanologie şi Prevenirea Dezastrelor Geologice (PVMBG) a ridicat nivelul de alertă din jurul Muntelui Semeru de la trei la patru, cel mai înalt nivel, a declarat purtătorul de cuvânt al centrului, Hendra Gunawan pentru Kompas TV. 

Cel mai mare vulcan din lume a început să erupă

Vulcanul Mauna Loa din Hawaii, cel mai mare din lume, a început să erupă la finalul lunii noiembrie. 

Oamenii de știință erau deja în alertă din cauza activității seismice crescute, remarcată încă de la mijlocul lunii septembrie 2022, când Parcul Național Vulcanii din Hawaii a oprit  drumețiile pe vârful Mauna Loa și a reiterat unele protocoale de siguranță – atât pentru cei care intenționau să viziteze emblematicul parc, cât și pentru cei atrași de potențialul unei erupții.

Mauna Loa este unul dintre cei cinci vulcani care formează împreună Insula Mare din Hawaii, care este cea mai sudică insulă din arhipelagul Hawaii.

Mauna Loa, care are o altitudine de 4.169 de metri, deasupra nivelului mării, este vecinul mult mai mare al vulcanului Kilauea, care a erupt, în 2018, într-o zonă rezidențială și a distrus 700 de case. Unele dintre pantele sale sunt mult mai abrupte decât cele ale Kilauea, așa că atunci când erupe, lava sa poate curge mult mai repede.

În timpul unei erupții din 1950, lava sa a ajuns până în ocean de la o altitudine de 24 de kilometri, în mai puțin de trei ore.

Mauna Loa a erupt ultima dată în martie - aprilie 1984, trimițând un flux de lavă pe o rază 8,05 km a orasului Hilo.

În lume


Ultimele știri
Cele mai citite