Schema „pașapoartelor de aur” din Dominica: cetățenii acordate spionilor, infractorilor și criminalilor de război. Profit de 1 miliard de dolari

0
Publicat:

Statul insular din Caraibe, Dominica, ar fi vândut mii de cetățenii, inclusiv unor persoane controversate precum un fost spion afgan și un milionar turc, condamnat pentru fraudă. Schema „pașapoartelor de aur”, una dintre cele mai mari din lume, a adus țării peste 1 miliard de dolari.

Infractori condamnați, beneficiari de cetățenie în Dominica FOTO Arhivă
Infractori condamnați, beneficiari de cetățenie în Dominica FOTO Arhivă

Într-o investigație de amploare, intitulată „Dominica: Pașapoartele din Caraibe”, The Guardian și alte 14 organizații de știri internaționale, în parteneriat cu Organizatia Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) au scos la iveală nereguli majore cu privire la sistemul de acordare a cetățeniei din Dominica.

Concret, acesta este unul dintre cele mai mari programe de cetățenie prin investiții din lume, care a strâns, oficial, peste 1 miliard de dolari, începând cu anul 2009. Cetățenii dominicani pot călători fără viză în 140 de țări, inclusiv majoritatea statelor membre ale UE.

Ancheta a dezvăluit că mii de persoane, inclusiv unele figuri controversate, precum un fost spion afgan și un milionar turc condamnat pentru fraudă, au devenit cetățeni ai statului, prin această schemă.

Un prim raport arată că, de la început, în 2007, aproximativ 7.700 de oameni au devenit cetățeni dominicani, deși se crede că numărul real ar putea fi mult mai mare. Multe dintre aceste persoane au obținut cetățenia fără ca măcar să viziteze insula, ceea ce a stârnit îngrijorări legate de transparență și standardele aplicate.

Orice guvern are dreptul legal de a-și stabili propriile standarde cu privire la cine devine cetățean. Și pentru mulți oameni care trăiesc sub regimuri opresive, o a doua naționalitate poate oferi securitate. Persoane cu moșteniri iraniene, chineze și rusești se numără printre cei care au obținut cetățenia dominicană. Pentru ei, pașaportul dominican poate simplifica birocrația în călătorii internaționale sau afaceri internaționale.

Lacunele sistemului din Dominica

Unele persoane, care au devenit cetățeni ai statului, aveau antecedente penale. Un cumpărător fusese acuzat public de crime de război înainte de a obține cetățenia, în timp ce altul fusese colonel și oficial înalt de securitate sub Muammar Gaddafi.

Grada a obținut cetățenia în 2015, când a fugit din Libia după războiul civil. Într-un interviu telefonic, Grada a spus că deși îl cunoștea personal pe Gaddafi, din anii 1960 încoace, când s-au antrenat împreună în armată, nu au discutat despre politică. El a spus că a părăsit armata în 1989 la gradul de colonel, înainte de a conduce securitatea guvernamentală: bănci, universități și câmpuri petroliere până la războiul civil.

Conform reglementărilor dominicane, cetățenia solicitanților de investiții este interzisă dacă au antecedente penale. Cu toate acestea, o persoană pare să fi putut achiziționa cetățenia, deși părea să aibă o condamnare pentru fraudă.

Omul de afaceri turc și fostul ministru, Cavit Çağlar, și-a cumpărat cetățenia în 2011, la șapte ani după ce a fost condamnat la închisoare și o amendă pentru fraudă legată de Interbank, o bancă pe care a deținut-o până când a fost preluată de autoritățile turce de reglementare, în 1999. În 2010, pedeapsa lui a fost suspendată și redusă la un an și nouă luni de închisoare, precum și o amendă, a informat ziarul turc Hürriyet.

Într-un interviu din 2019, Çağlar a spus că a executat nouă luni și jumătate de închisoare și că nu este un criminal. Un reprezentant lui Çağlar a spus că nu dorește să comenteze, atunci când a fost abordat de Guardian și OCCRP.

Alții par să fi avut probleme după ce și-au obținut pașapoartele.

Un investitor care s-a confruntat cu acuzații de la obținerea cetățeniei este Mehdi Ebrahimi Eshratabadi, un iranian căutat în țara sa pentru presupusă fraudă, potrivit unui anunț al Interpol.

Eshratabadi, care poartă și numele de Tony Newman, a obținut cetățenia dominicană în 2015. Avocatul său a descris adăugarea lui de către Iran pe lista de urmăriți a Interpol, în februarie 2020, drept un „abuz al sistemului”. Avocatul a spus că neagă cu fermitate acuzațiile regimului iranian.

Oday Nadir Abdulkareem al-Quraishi, un irakian, a obținut un pașaport dominican în 2012, înainte de a se muta în Dubai, potrivit înregistrărilor de proprietate, divulgate anterior. În 2016, rapoartele din presă au susținut că, în timp ce lucra ca inginer la o companie petrolieră de stat irakiană, el ar fi luat mită (între 2009 și 2011) pentru a gestiona contracte profitabile către clienții Unaoil, o companie de servicii petroliere. Anul următor, Irakul a emis un mandat de arestare în legătură cu acuzațiile.

El a negat orice faptă greșită și a spus că a părăsit Irakul din cauza „problemelor etnice și de securitate” și „cu mult înainte ca toate acestea să înceapă”.

Vânzarea cetățeniei, sursă importantă de venit

Fostă colonie franceză și apoi britanică, situată în estul Caraibelor, și-a câștigat independența în 1978. Încă din 1993 a început să-și vând cetățenia. Vânzările au început cu adevărat să descopere după 2015, când un tratat semnat cu UE le garanta cetățenilor săi călătorii fără viză în spațiul Schengen, până la 90 de zile pe an.

Statul insular din Caraibe, Dominica FOTO Arhivă
Statul insular din Caraibe, Dominica FOTO Arhivă

Pașapoartele de aur și schemele de rezidență s-au înmulțit în ultimii ani, în Dominica, una dintre cele mai ieftine țăti, la acest capitol. Pentru a obține actele, este necesară o donație directă de 100.000 de dolari către Guvern sau o investiție de 200.000 de dolari într-un proiect imobiliar, aprobat de Guvern.

Dominica a devenit foarte dependentă de vânzarea cetățeniei pentru a-și finanța serviciile publice, această sursă de venit reprezentând aproximativ jumătate din toate veniturile guvernamentale.

Premierul Roosevelt Skerrit susține că aceste programe au jucat un rol semnificativ în dezvoltarea economică a insulei și sunt necesare pentru a finanța proiecte importante în domeniul sănătății, educației și altele. Skerrit a comparat schema Dominica cu cartea verde a SUA, care oferă drepturi de ședere permanentă. El a spus că nimeni nu dă vina pe SUA când oamenii comit crime după ce acordă rezidența.

Campanierii și politicienii anticorupție și-au exprimat de mult timp îngrijorarea cu privire la regimurile de pașapoarte de aur. În urma dezvăluirilor, Marea Britanie a oprit călătoriile fără viză din Dominica.

O schemă de cetățenie similară a fost anulată în Marea Britanie, iar Cipru a renunțat la programul său în 2020. Cu toate acestea, în Dominica sistemul rămâne unul important pentru economia țării.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite