Preşedintele sirian Bashar al-Assad a fost invitat la Summitul Ligii Arabe din Arabia Saudită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a fost invitat miercuri de către Riad la următorul summit arab, programat pentru 19 mai în regat, care ar urma să consacre revenirea sa printre omologii arabi după mai bine de 11 ani de izolare, transmite AFP, citată de Agerpres.

Bashar al-Assad. FOTO EPA EFE
Bashar al-Assad. FOTO EPA EFE

Invitaţia a fost făcută după ce Siria a fost reintegrată duminică în Liga Arabă, organizaţie din care fusese exclusă în 2011 pentru reprimarea revoltei populare care a degenerat în război civil.

Preşedinţia siriană a anunțat, într-un comunicat, că șeful statului „a primit o invitaţie din partea regelui Salman" al Arabiei Saudite pentru a participa la summitul anual care se desfăşoară în acest an la Jeddah (vestul regatului).

„Va consolida acţiunea arabă comună”

Invitaţia a fost transmisă de către ambasadorul saudit în Iordania, Nayef al-Soudairi.

„Desfăşurarea acestui viitor summit în Arabia Saudită va consolida acţiunea arabă comună", a declarat preşedintele sirian. 

Șeful statului sirian nu mai participase la un summitul al Ligii Arabe după cel din 2010, de la Sirte - Libia, desfășurat înainte de excludere.

În 2013, forţele anti-Assad au fost chiar invitate să ocupe locul Siriei la summitul Ligii Arabe din Qatar, una din ţările care a susţinut rebelii sirieni.

În cursul ultimelor luni, Siria a profitat de transformările regionale, între care reconcilierea dintre Arabia Saudită şi Iran, marele rival al regatului saudit şi aliat apropiat al Damascului, pentru a reveni în mijlocul ţărilor arabe.

Țara a primit un val de solidaritate în februarie, după un seism care a devastat largi regiuni din Siria şi Turcia.

Reuniţi duminică la Cairo, miniştrii arabi ai Afacerilor Externe reuniți au decis reintegrarea Siriei în cadrul Ligii Arabe, stârnind nemulţumirea Washingtonului, care se opune unei normalizări cu Damascul.

La două zile distanță, Riadul şi Damascul au anunţat redeschiderea reprezentanţelor lor diplomatice, după 11 ani de ruptură.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite