Iranul produce circa 50 de rachete balistice pe lună, potrivit estimărilor serviciilor de informații occidentale
Iranul poate fabrica aproximativ 50 de rachete balistice pe lună, în ciuda lunilor de lovituri aeriene, scrie Bloomberg, care citează evaluări ale serviciilor de informații occidentale și surse din domeniu. Marți, Gardienii Revoluției au prezentat un nou complex subteran de rachete.

Ritmul actual reprezintă cam jumătate din capacitatea de dinainte de război. Iranul ar putea totuși să lovească puternic dacă ostilitățile se reiau.
Încă din primele zile ale conflictului, Statele Unite au susținut că arsenalul Teheranului și capacitatea lui de refacere au fost serios slăbite. Secretarul american de Război, Pete Hegseth, a spus marți că 80% din baza industrială a Iranului a fost distrusă. Hegseth a susținut o conferință de presă pentru a se apăra de acuzații și de o posibilă procedură de demitere, legate în principal de modul în care a condus războiul cu Iranul și operațiunile militare din Marea Caraibilor.
Cât a mai rămas din arsenal
Armata convențională a Iranului a fost în mare parte distrusă de loviturile aeriene americane și israeliene. Potrivit unui oficial occidental care se bazează pe rapoarte de informații militare, Iranul mai are cel mai probabil cel puțin 1.700 de rachete balistice. El produce altele noi într-un ritm de aproximativ două ori mai lent decât înainte de război.
Înainte de începerea conflictului, estimările Israelului indicau circa 2.500 de rachete balistice. Primăvara, evaluări secrete ale serviciilor americane au arătat că Iranul recăpătase accesul la majoritatea bazelor de rachete și păstrase aproximativ 70% din arsenalul și din lansatoarele de dinainte de război.
Din arsenal ar putea face parte și mii de drone de atac de tip Shahed, a declarat Jim Lamson, cercetător asociat la departamentul de studii militare de la King’s College London și fost analist CIA specializat pe Iran și Orientul Mijlociu. Cifrele exacte sunt greu de stabilit, pentru că nu se știe câte rachete avea Iranul înainte de război și nici cât din stocul lansat sau distrus a fost refăcut. Potrivit lui Lamson, estimările publice privind stocurile actuale „diferă foarte mult”, iar incertitudinea este chiar mai mare decât în cazul cifrelor dinainte de război.
Stocurile de componente îi permit Teheranului să continue asamblarea de arme, deși loviturile americane i-au afectat serios capacitatea de a le produce în volum mare, a explicat Lamson.
Conform calculelor Bloomberg Economics, de la începutul conflictului, la 28 februarie, Iranul a lansat peste 4.900 de drone Shahed cu elice și cel puțin 2.200 de rachete balistice.
Oficiali ai serviciilor occidentale de informații au afirmat și că Rusia furnizează Iranului arme de atac, dar nu se cunosc tipul și cantitatea. Israelul a transmis SUA și țărilor din Golf informații potrivit cărora Iranul s-ar pregăti să folosească arme chimice împotriva adversarilor din regiune.
Un nou „oraș al rachetelor” sub pământ
Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a prezentat marți ceea ce a descris drept un nou complex subteran de rachete. Televiziunea de stat a arătat imagini cu generalul Ali Abdollahi, șeful Statului Major al forțelor armate iraniene, și cu Majid Mousavi, comandantul Forțelor Aerospațiale ale IRGC, vizitând mai multe secțiuni ale complexului. Autoritățile nu au spus unde se află instalația și nici când a avut loc vizita.
Iranul amenință SUA și dă Washingtonului două zile să accepte cerințele Teheranului. Negocierile prin mediatori continuăÎntr-un clip difuzat de agenția semioficială Fars, Abdollahi le-a spus militarilor de la baza de rachete că „surprizele viitorului război vor fi dezvăluite una după alta”. El a avertizat că Iranul și-ar putea extinde ripostele dincolo de Orientul Mijlociu dacă ar fi atacat din nou. „Dacă inamicul face o nouă mișcare împotriva noastră, răspunsul nostru va depăși regiunea”, a spus el.
Purtătorul de cuvânt al IRGC, Hossein Mohebbi, anunțase sâmbătă că Gardienii vor prezenta o nouă instalație subterană. El a spus că o parte din producția de rachete a fost mutată sub pământ pentru a fi ferită de bombardamente și pentru a putea continua în timpul unui război. Mohebbi a avertizat și că Iranul ar putea folosi arme nedezvăluite până acum dacă luptele cu SUA și Israelul se intensifică.
Anunțul vine în timp ce Washingtonul analizează noi acțiuni militare împotriva Iranului, după loviturile americane asupra insulei Qeshm de la începutul lunii. Președintele american Donald Trump a declarat săptămâna aceasta că nu vede necesitatea unor noi atacuri. Blocada impusă Iranului rămâne însă în vigoare. Ea este un act de război și a provocat Teheranului pagube economice mari, iar Iranul continuă să lovească nave comerciale.
Iranul lucrează de ani de zile la depozite și baze de lansare subterane, pe care le numește „orașe ale rachetelor”, pentru a-și proteja armele de bombardamente. Instalațiile au fost ținte ale operațiunilor armatei israeliene. În războiul din anul trecut, Israelul a lovit lansatoare de rachete, depozite și infrastructura asociată, pentru a reduce capacitatea Teheranului de a riposta. Imagini din satelit analizate de Reuters în februarie arătau că Iranul repara bazele de rachete avariate în acel conflict și consolida sau camufla obiective militare și nucleare sensibile.
Presiune asupra stocurilor americane
Chiar și după reducerea stocurilor, SUA dispun de sute de mii de bombe cu ghidare de precizie, de mii de rachete de croazieră Tomahawk, produse de Raytheon, și de sute de rachete stealth JASSM. O parte din aceste stocuri a fost însă redirecționată din alte regiuni, precum Indo-Pacificul și Europa.
Interceptoarele reprezintă o problemă mai mare pentru americani. Potrivit analizei Bloomberg Economics, cele peste 6.000 de rachete lansate de Iran în regiune au epuizat sau scos din uz cel puțin 1.000 de interceptoare Patriot PAC-3 produse de Lockheed Martin. Fiecare costă 4 milioane de dolari, iar compania fabrică doar 650 pe an.




















































