Zelenski îi avertizează pe liderii europeni să nu se lase „șantajați” de Putin, într-un atac clar la adresa lui Orban

0
Publicat:

Volodimir Zelenski a declarat că liderii europeni nu trebuie să se lase "șantajați" de Vladimir Putin, după controversata "misiune de pace" a lui Viktor Orban, care a efectuat recent o vizită oficială la Moscova, potrivit The Telegraph.

Zelenski îi avertizează pe liderii europeni FOTO EPA EFE
Zelenski îi avertizează pe liderii europeni FOTO EPA EFE

"Putin nu poate susține relații cu lideri cu adevărat puternici, și acesta este avantajul nostru, dar rămâne un avantaj doar atât timp cât suntem uniți", a declarat Volodimir Zelenski, într-un discurs ținut la sesiunea de deschidere a Comunității Politice Europene.

Declarațiile par un atac la adresa lui Viktor Orban, care recent a efectuat o vizită oficială la Moscova, unde a discutat cu Vladimir Putin, subliniază The Telegraph.

"El (n. red. - Vladimir Putin) poate încerca să se apropie de voi sau să meargă la unii dintre partenerii voștri individual, încercând să vă tenteze sau să vă preseze, să vă șantajeze, astfel încât unul dintre voi să îi trădeze pe ceilalți", a continuat liderul de la Kiev.

"Da, fiecare alege pentru sine cum să acționeze, desigur, și ce moștenire să lase. Dar dacă cineva în Europa încearcă să rezolve probleme pe la spatele celorlalți sau chiar în detrimentul altcuiva, dacă cineva vrea să facă unele călătorii în capitala războiului, pentru a discuta și poate a promite ceva împotriva intereselor noastre comune sau în detrimentul Ucrainei sau altor țări, atunci de ce ar trebui să acultăm o astfel de persoană”, a mai declarat Zelenski.

Ce i-a spus Putin lui Orban legat de pacea cu Ucraina

Președintele Vladimir Putin i-a spus premierului Viktor Orban că Ucraina trebuie să capituleze dacă își dorește pacea. Discuția a avut loc în timpul unei vizite a oficialului ungar la Moscova, care a stârnit reacții dure din partea oficialilor UE, americani și de la Kiev.

Liderul de la Kremlin a cerut din nou ca Ucraina să își retragă trupele din regiunile anexate de Moscova și a acuzat Kievul că nu este „pregătit să renunțe la război până nu ajunge la un final victorios”.

Lideri de pe tot continentul european l-au criticat pe acesta pentru decizia de a-i face o vizită președintelui rus Vladimir Putin la Moscova, la scurt timp după ce s-a întâlnit cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski la Kiev.

„Președinția rotativă a UE nu are niciun mandat de se angaja cu Rusia în numele UE. Consiliul European este ferm: Rusia este agresorul, Ucraina este victima. Nicio discuție despre Ucraina nu poate să aibă loc fără Ucraina”, a declarat la vremea respectivă președintele Consiliului European, Charles Michel.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite