VIDEO Slujbă dedicată celor 60 de ani de domnie ai Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 2.000 de oameni, printre care 20 de membri ai familiei regale britanice, asistă marţi, în Catedrala Westminster din Londra, la o slujbă dedicată celor 60 de ani de domnie ai Reginei Elisabeta a II-a. Printre cei prezenţi la eveniment se numără nepoţii reginei, Harry şi William, fiul ei, Charles, şi premierul David Cameron.

UPDATE 13.55 Coroana Sf. Edward a fost pusă, pentru prima oară din 1953, pe altarul catedralei.

image

FOTO Twitter


Slujba din Catedrala Westminister a început la ora 11.00 (ora 13.00, ora României). Ceremonia, la care au citit câte un discurs premierul Cameron şi secretarul general al Commonwealth-ului, Kamalesh Sharma, va fi condusă de decanul catedralei, John Hall. Acesta a declarat, înainte ca evenimentul să înceapă, că ceremonia va fi un prilej de „sărbătoare şi gratitudine”.

La ora 11.00, Regina Elisabeta a II-a a ajuns la catedrala Westminster, unde a fost primită cu aplauze de britanicii adunaţi în jurul clădirii.

În faţa catedralei londoneze s-au adunat sute de oameni care vor să fie alături de monarhul lor în această zi specială, relatează BBC. „Puzderie de oameni în faţa catedralei pentru a o vedea pe regină! Câtorva turişti nu le vine să creadă cât de norocoşi sunt”, a scris pe Twitter Lesley Ashmall, reporter BBC Radio 5.

Oamenii entuziaşti adunaţi în faţa catedralei vor avea ocazia să-i vadă pe prinţul moştenitor Charles şi pe soţia lui, Camila, ducesă de Cornwall, pe prinţul Harry şi pe prinţul consort Philip. De asemenea, pentru prima oară de la nunta lor, prinţul William şi soţia lui, Kate, însărcinată în opt luni, participă la un eveniment în catedrala Westminster.

image

Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, încadrată de prinţul William, soţul ei, şi prinţul Harry FOTO Twitter

La eveniment participă, de asemenea, membri ai clerului din Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord. Deşi ceremonia de încoronarea a fost un eveniment pur anglican, 60 de ani mai târziu toate religiile importante din lume sunt reprezentante la eveniment, scrie BBC.

În urmă cu 60 de ani, mai exact pe 2 iunie 1953, a avut loc ceremonia de încoronare a Reginei Elisabeta a II-a. Tânăra Elisabeta, care la acea vreme avea 27 de ani, a exersat timp de mai multe săptămâni, plimbându-se prin palat purtând coroana.

A fost nevoie de şase luni pentru a pregăti ceremonia de încoronare, la care au participat 8.000 de invitaţi din toată lumea. Se spune că evenimentul a fost urmărit de 27 de milioane de britanici.

Pe 2 iunie 1953, este prima dată când un program este transmis în direct de televiziune în mai multe ţări europene: 20 de camere de luat vederi aşezate discret în Westminster Abbey şi alte circa 50 pe străzile Londrei pentru ca încoronarea Elisabetei a II-a să fie văzută de un milion de telespectatori. Imaginile au fost imediat îmbarcate în avion pentru a fi difuzate cât mai repede în Canada şi apoi în Statele Unite.

Regina nu a purtat numai o coroană la ceremonie, ci trei. A intrat mai întâi în biserică cu cea a lui George al VI-lea, apoi a fost încoronată cu coroana Sf. Edward, cu peste 400 de pietre preţioase, cântărind 2 kg. În cele din urmă, la ieşirea solemnă din biserică, a purtat coroana imperială de stat, mai uşoară, strălucind cu safirul Stuart, rubinul Prinţul Negru şi fabulosul Cullinan II, diamant de 300 de carate.

Ceremonia de încoronare a Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii

60 de ani de la încoronarea reginei Marii Britanii, Elisabeta a II-a

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite