Taiwanul este „crucial” pentru Europa, potrivit şefului diplomaţiei UE
0Taiwanul este „crucial” pentru Europa din punct de vedere economic şi strategic, a declarat marţi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, la câteva zile după afirmaţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron care invita „să nu se meargă pe urmele” SUA, relatează France Presse.
„Taiwanul este crucial pentru Europa”, a declarat Borrell în deschiderea unei dezbateri în Parlamentul European la Strasbourg consacrată Chinei, potrivit Agerpres.
„Este vorba despre strâmtoarea cea mai strategică din lume, în special în ceea ce priveşte comerţul: noi trebuie să fim prezenţi acolo prin operaţiuni de asigurare a libertăţii de navigaţie” a pledat Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate.
Borrell a evocat riscul unei eventuale „acţiuni îndreptate împotriva Taiwanului, care ar trebui respinsă oricum” din raţiuni morale.
„Aceasta ar avea incidenţe strategice extrem de grave pentru noi, întrucât Taiwanul are o industrie printre cele mai avansate în producţia de semiconductori", a mai remarcat el.
Şeful diplomaţiei UE a cerut „să fie împiedicate provocări de oriunde ar veni ele”, şi a pledat pentru „revenirea la statu quo” în problema insulei.
„Taiwanul face parte în mod hotărât din perimetrul nostru strategic pentru a garanta pacea, pentru a ne apăra interesele”, a adăugat el.
Această luare de poziţie intervine la mai puţin de zece zile după publicarea unui interviu al preşedintelui francez Emmanuel Macron, care - după o vizită oficială în China - a declarat că refuză o „logică de la bloc la bloc” în problema Taiwanului, şi a îndemnat Europa „să nu urmeze” SUA sau China.
China şi Taiwanul sunt guvernate separat din 1949, dar Beijingul consideră insula democratică drept una din provinciile sale şi nu exclude să recurgă la forţă pentru a-şi exercita suveranitatea asupra acesteia.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care l-a însoţit pe Macron la Beijing, a invitat - la rândul său - în faţa Parlamentului la „o strânsă cooperare între statele membre şi instituţiile europene cu scopul de a evita tentativele de a dezbina pentru a stapâni”.
„Am văzut deja aceste tactici la lucru în cursul zilelor şi săptămânilor trecute”, a remarcat ea, fără să facă referire în mod explicit la declaraţiile preşedintelui francez asupra Taiwanului.