Scandal în Ucraina după ce ofițerul de presă al grănicerilor din Odesa s-a lăudat cu Revelionul petrecut la Paris FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandal de proporții în Ucraina, după ce o tânără ofițer de presă a Serviciului de Grăniceri de Stat din Odes, și-a permis să se distreze de Revelion, la Paris. Ivana Plantovskaia a publicat pe rețelele de socializare mai multe fotografii din vacanța de lux.

Ivana a petrecut Revelionul la Paris FOTO unian.net
Ivana a petrecut Revelionul la Paris FOTO unian.net

Nu este însă prima ieșire a tinerei peste graniță, în timp ce în Ucraina se duc lupte crâncene. Ivana a postat imagini și filmulețe și din alte vacanțe de lux, relatează libertatea.ro, citând publicația unian.net. La scurt timp după ce au apărut comentarii dure, tânăra și-a închis conturile de Facebook și Tiktok.  Utilizatorii rețelelor sociale au păstrat însă capturile de ecran. Ivana s-a lăudat cu poze din Paris, la Turnul Eiffel, dar și cu alte fotografii din stațiuni, îmbrăcată în ținute provocatoare.

 Tânăra ofițer a scris în ucraineană că excursia în Franța a fost minunată și crede că în 2023 va avea un an victorios.

Ivana este ofițer de presă la Serviciul de Grăniceri al Ucrainei FOTO unian.net
Ivana este ofițer de presă la Serviciul de Grăniceri al Ucrainei FOTO unian.net

Oamenii au fost revoltați pentru că se desfășoară un război pe scară largă în Ucraina”, a scris jurnalistul și bloggerul Konstantin Andriyuk pe Facebook. Iar tânăra a reacționat și ea înainte de a închide contul pe Facebook și a postat o captură de ecran cu mesaje furioase. Ea a comentat: „Asta este doar 0,00001 la sută dintre mesajele pe care le primesc. Cineva a reușit să declanșeze un război în țară.”

Ivana petrece vacanțe de lux FOTO unian.net
Ivana petrece vacanțe de lux FOTO unian.net

Situația revoltătoare nu a fost trecută cu vederea nici de oficialii ucraineni care au reacționat imediat. O declarație a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Serviciului de Frontieră de Stat al Ucrainei, Andrii Demcenko, într-un comentariu pentru UNIAN.

Ivana, o tânără ofițer, a declanșat un scandal răsunător în Ucraina FOTO unian.net
Ivana, o tânără ofițer, a declanșat un scandal răsunător în Ucraina FOTO unian.net

Nu am dreptul să comentez cu privire la viața personală a militarilor Serviciului de Grăniceri de Stat, aceasta este treaba lor. Cu toate acestea, pot observa că, în ceea ce privește situația care s-a declanșat în trecut în jurul militarului nostru din Odesa de câteva zile, departamentul a reacţionat imediat la acest lucru. Se vor lua decizii referitoare la serviciul ei ulterior şi la îndeplinirea atribuţiilor funcţiei sale. Deciziile vor fi în cadrul normelor legii", arată sursa citată.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite