Video Propaganda rusă promovează „piața imobiliară neconvențională” din Mariupol, orașul transformat în ruine VIDEO
0Mariupolul, fost oraș înfloritor, a fost transformat în ruine de invadatorii ruși. Cu toate că nu se știe câte persoane au murit în asediul necruțător de 85 de zile, se estimează că numărul deceselor s-ar ridica la 100.000. După ce au pus mâna pe orașul-port de la Marea Azov, autoritățile ruse au dat startul proiectului măreț de reconstrucție și au început să îndepărteze orice urmă care indică săvârșirea unor crime de război, relatează Meduza.
La finalul lunii ianuarie, pe rețelele de socializare TikTok și X ( Twitter) au fost făcute publice videoclipuri despre piața imobiliară din orașul ocupat de ruși.
Videoclipul, intitulat „Prețuri șocante pentru apartamente în Mariupol – Milioane pentru ruine”, a fost publicat în noiembrie pe canalul de YouTube „Mirnyie”. La cârma proiectului Mirnyie se află „corespondentul de război” Regina Orejova, jurnalistă a agenției de presă de stat RIA Novosti. În urmă cu doi ani, aceasta a fost recompensată cu un premiu din partea Uniunii Jurnaliștilor din Rusia pentru „curaj în îndeplinirea sarcinilor jurnalistice".

Acest proiect prezintă viața locuitorilor din zona de conflict. „Acestea sunt poveștile unor oameni care s-au trezit prinși în atacuri – unii au plecat, în timp ce alții au rămas. Împărtășim trăirile lor, cum supraviețuiesc și la ce se gândesc", se arată în descriere. Având în vedere conținutul publicat de acest canal, Orekhova activează în principal în Mariupol.
În videoclipurile publicate anterior, ea vorbește despre diverse subiecte, precum tunelurile de la Azovstal, portul maritim, maternitățile din oraș și Teatrul Dramatic, care a fost bombardat în timp ce în jur de 1.000 de civili se adăposteau acolo.
În introducerea videoclipului de peste o jumătate de oră, Orekhova se angajează să răspundă la următoarele întrebări: „Cum poți cumpăra un apartament în Mariupol?”, „Este mai profitabil să investești în „ruine” și apoi să vinzi?”, „Cum poate fi închiriat un spațiu comercial și cât costă?”, „Ce tipuri de apartamente sunt scoase la vânzare și cum este stabilit prețul?”.
„Toate acele evenimente”
Orekhova a afirmat faptul că în Mariupol există „clădiri deteriorate", precum și „clădiri noi și renovate". „Piața imobiliară este foarte neconvențională. Am studiat-o în detaliu și vă vom spune totul despre ea", promite ea.
Jurnalista a stat de vorba și cu trei agenți imobiliari locali care prezintă proprietăți de vânzare în diverse părți ale orașului. Se pare că acestea sunt, în cea mai mare parte, apartamente pe jumătate distruse, părăsite de civilii care au fugit de războiul declanșat de Rusia. Totuși, chiar și imobilele distruse, conform agenților imobiliari, sunt foarte căutate. Există, de asemenea, și cazuri în care sunt puse la vânzare adevărate ruine, unde doar părți din ziduri au mai rămas în picioare.
În orice caz, firmele de construcții rusești vor restaura gratuit aceste clădiri, ceea ce duce la creșterea semnificativă a prețurilor. Chiar dacă sunt rare, nu lipsesc nici proprietățile care nu au fost afectate de război sau apartamentele recent renovate în clădiri restaurate. Pentru acestea, oamenii ar trebui să scoată din buzunar între patru și șase milioane de ruble (în jur de 50.000-66.000 de dolari).
În plus, există și locuințe „premium”, adică apartamente din clădiri istorice din epoca lui Stalin, situate în centrul orașului Mariupol, care dispun de curți, parcări și vedere la mare.
În videoclip nu sunt prezentate informații importante, de exemplu cum au ajuns imobilele în acea stare sau cine le-a distrus. Agenții imobiliari vorbesc evaziv despre „toate acele evenimente” sau „acțiuni militare”.
„Au supraviețuit mai multor războaie”
În timp ce este prezentat un apartament de trei camere distrus în centrul orașului Mariupol, agentul imobiliar Natalia susține că „nu ar trebui să ne concentrăm pe ce s-a întâmplat cu apartamentul, ci pe potențialul acestuia". Nu dispune de energie electrică, tavanul prezintă infiltrații, iar obiectele personale, inclusiv jucării și un scaun înalt, sunt împrăștiate peste tot - însă ferestrele au fost înlocuite. Natalia atrage atenția asupra „priveliștii magnifice" pe care o oferă apartamentul.
„Aceste clădiri au supraviețuit mai multor războaie și, după cum puteți vedea, sunt încă în picioare", a declarat Natalia.
Conform spuselor ei, proprietarilor le este greu să se întoarcă și să își vadă casa în halul acesta, motiv pentru care caută să vândă apartamentul în starea în care se află.
Agenții imobiliari susțin că apartamentele sunt achiziționate, în special, de cei care vin „din Rusia mare” și că le este milă de localnicii care nu au bani să-și cumpere locuințe nou construite. Conform lor, autoritățile ruse au introdus o rată ipotecară specială de două procente pentru cetățenii ruși din autoproclamata „Republica Populară Donețk" și „Republica Populară Luhansk"
Luisa, care conduce o agenție imobiliară, susține că este aproape imposibil pentru locuitorii din Mariupol să achiziționeze un apartament fără ajutorul Rusiei. Ea a mai adăugat că aceștia „nu își pot permite să își cumpere înapoi vechile case din Mariupol sau să cumpere altele noi”.
„Viața devine mai bună”
În momentul în care se construiesc noi locuințe în locul celor distruse, ratele ipotecare devin inaccesibile. Luisa își aduce aminte cum o clădire de apartamente din centru, distrusă în timpul atacurilor cu bombă, a fost demolată pentru a permite ridicarea unei noi clădiri.
Locuitorilor li s-au dat locuințe la periferie ca despăgubire, însă nu au putut cumpăra apartamente în noua clădire construită pe terenul unde se afla clădirea în care locuiau.
Tatiana, o altă agentă imobiliară, este de părere că în Mariupol totul „revine pe drumul cel bun". Ea susține că oamenii se întorc, „chiar și cei care nu plănuiau să o facă". „Cererea de apartamente este foarte mare, mult mai mare decât oferta", a mai explicat ea.
„Dacă un apartament este în stare deplorabilă, dar la un preț bun, se vinde repede. Cumpărătorii interesați sunt în principal nou-veniți.
Mariupolul nu a cunoscut niciodată o creștere atât de rapidă. Orașul se dezvoltă sub ochii noștri. Se întâmplă în așa fel încât nici măcar noi nu știm unde se vor îmbunătăți lucrurile mâine, unde cartierele mărginașe se vor transforma în unele de lux. Pentru că cerul nostru este albastru. Când spun asta, toată lumea zâmbește, de fapt, toată lumea zâmbește. Dar înainte, cerul nostru era gri sau maro, niciodată albastru. Iar acum viața devine mai bună”, a mai afirmat Tatiana.