Prima declarație a generalului Sîrskîi în calitate de comandant șef al armatei ucrainene: Zalujnîi, decorat ca „Erou al Ucrainei”
0Noul comandant şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrskîi, a pledat vineri, în primul său mesaj public în această calitate, pentru „schimbare și perfecţionare mijloacelor și metodelor” pentru a respinge invazia rusă.

Generalul Sîrskîi a subliniat că drumul spre victoria Ucrainei depinde de inovaţii constante în modul de a duce războiul, menţionând elemente tehnologice precum dronele şi războiul electronic, transmite Agerpres, citând agențiile de presă AFP şi Reuters.
„Numai schimbarea şi perfecţionarea continuă a mijloacelor şi metodelor de război ne vor permite să reuşim”, a transmis generalul ucrainean într-un mesaj publicat pe Telegram.
„Noi sarcini se află pe ordinea de zi. Înainte de toate, este vorba de a planifica în mod clar şi detaliat acţiunile tuturor organismelor, ţinând cont de nevoile frontului în materie de cele mai recente arme furnizate de partenerii internaţionali”, a continuat el.
Armata ucraineană duce lipsă de muniţii, în timp ce ajutorul militar occidental s-a redus considerabil după ce contraofensiva din vara anului trecut nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
„Distribuirea şi livrarea rapidă şi raţională a tot ceea ce este necesar pentru unităţile de luptă a fost şi rămâne principala sarcină a logisticii militare”, a subliniat noul comandant șef al armatei ucrainene.
Generalul Sîrskîi a dat asigurări că limitarea pierderilor umane este o prioritate a sa, în contextul în care unii militari spun că nu-i pasă suficient de mult de vieţile oamenilor săi, notează Agerpres.
„Viaţa şi sănătatea soldaţilor au fost întotdeauna şi rămân principala valoare a armatei ucrainene”, a afirmat generalul ucrainean proclamând totodată: „Împreună spre victorie!”.
Oleksandr Sîrski a fost numit joi în funcţia de comandant şef al armatei ucrainene în locul generalului Valeri Zalujnîi.

Atât Valerii Zalujnîi, cât și președintele Volodimir Zelenski au vorbit despre necesitatea unei schimbări și adaptări la noile realități de pe câmpul de luptă.
Vineri, Zelenski i-a acordat lui Zalujnîi titlul de „Erou al Ucrainei”. Șeful Direcţiei Principale de Informaţii (HUR) din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării, Kirilo Budanov, a primit la rândul său, vineri, titlul de „Erou al Ucrainei”.