Guvernatorul Slovaciei, condamnat pentru corupție. Poate scăpa de închisoare dacă plătește o amendă uriașă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peter Kazimir, guvernatorul Băncii Naționale a Slovaciei, a fost condamnat pentru corupție. Este unul dintre cei mai influenți oficiali financiari din Europa, fiind și membru în Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene.

Peter Kazimir Foto: Arhivă
Peter Kazimir Foto: Arhivă

Un tribunal din Slovacia a hotărât că Peter Kazimir trebuie să plătească o amendă de 200.000 de euro, în caz contrar urmând să ispăşească o condamnare de un an de închisoare. Decizia instanței nu este definitivă, ea putând fi contestată.

Kazimir susţine că este nevinovat și a anunţat că va face apel la Curtea Supremă şi „dacă va fi nevoie, la Curtea Europeană de Justiţie”.

Instanța a hotărât că, în perioada 2018-2019, atunci când a ocupat postul de ministru de Finanţe, Peter Kazimir a jucat rolul de intermediar într-o afacere de corupţie, făcând să-i parvină suma de 48.000 de euro fostului director al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în schimbul urgentării declaraţiilor fiscale pentru mai multe companii.

A dat mită unui oficial public în scopul obţinerii unui avantaj incorect”, a spus judecătorul, potrivit Agerpres.

Kazimir, membru al Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) care stabileşte dobânda de referinţă în zona euro, nu a fost prezent la pronunţarea sentinţei deoarece este într-o călătorie în interes de afaceri în Hong Kong. Cu toate acestea, într-un mesaj înregistrat difuzat de postul de televiziune TA3 înainte de anunţarea verdictului, acesta şi-a susţinut nevinovăţia, adăugând că dosarul ar fi trebuit respins pe baza termenului de prescripţie.

Dosarul datează din perioada în care Kazimir a ocupat postul de ministru al Finanţelor pentru partidul SMER-SSD, care acum este din nou la putere, înainte de numirea sa în funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Slovaciei, în 2019.

Actualul mandat de şase ani al lui Kazimir la Banca Naţională se va încheia la 1 iunie 2025, dar este aşteptat să rămână în funcţie, în conformitate cu legislaţia până când va fi luat o decizie cu privire la acordarea unui nou mandat sau înlocuirea sa.

Guvernatorul Băncii Naţionale a Slovaciei este desemnat de Guvern, aprobat de Parlament şi numit de preşedinte. Banca Naţională a informat că a luat notă de verdict.

Banca continuă să opereze fără restricţii şi îşi asigură sarcinile în totalitate”, a declarat un purtător de cuvânt, potrivit sursei citate.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite